Privacy & Cookies
Acest site folosește cookies. Continuând, sunteți de acord cu utilizarea acestora. Aflați mai multe, inclusiv cum să controlați cookie-urile.
Anunțul din această săptămână se concentrează asupra șerpilor, creaturi care au provocat o ură intensă din partea ființelor umane încă din cele mai vechi timpuri. Unul dintre principalele motive pentru care șerpii sunt atât de adânc înrădăcinați în mentalul uman este cel reprezentat de faptul că unele specii sunt veninoase, posedând glande veninoase care se deschid prin canale în dinți canelați sau goi. Deși cele mai multe specii sunt inofensive pentru om, aceste animale dau totuși frisoane mai mult decât unuia.
Cangii veninoși au apărut ca o modificare a dinților maxilari. În funcție de nivelul de specializare atât a maxilarului, cât și a acestor colți, fiecare specie de șarpe poate fi clasificată într-una din cele patru grupe diferite.
Șerpii glifizi au cea mai primitivă stare, în care dinții sunt solizi, fără caneluri sau colți specializați în injectarea veninului. Aceasta este dentiția mai puțin specializată, care se regăsește la multe familii de șerpi, de la marii boa și pitoni până la șerpii orbi primitivi din infraordinul Scolecophidia, și chiar la unii membri ai marii familii Colubridae. Dinții au, de obicei, aceeași dimensiune și morfologie. Acest tip de dentiție este, de obicei, legat de speciile neveninoase, deși câțiva șerpi aglifi au venin, însă majoritatea nu sunt letali pentru om.
OPISTHOGLYPH (caneluri orientate spre spate)
Acesti șerpi posedă venin care este injectat cu ajutorul unor colți specializați aflați la capătul posterior al maxilarului, care sunt orientați spre spate și canelurați astfel încât toxinele să fie canalizate spre vârful dintelui. Pentru a injecta corect veninul, acești șerpi trebuie să își țină prada și să o mute în partea din spate a gurii, o sarcină destul de dificilă dacă prada este de dimensiuni considerabile.
Acest tip de dentiție se găsește la diferite specii din marea familie Colubridae, în care a evoluat de două ori independent.
Chiar dacă majoritatea șerpilor opistoglifi sunt inofensivi pentru oameni (deoarece colții se găsesc în partea din spate a gurii lor, iar acești șerpi nu sunt de obicei foarte mari), unele specii sunt letale pentru oameni, cum ar fi “boomslangul” (Dispholidus typus) și șerpii de pasăre (Thelotornis sp.), care mușcă cu gura larg deschisă (până la 170 de grade pentru a-și introduce ferm colții veninoși) și generează hemotoxine puternice împotriva cărora nu a fost încă dezvoltată o antitoxină eficientă. Hemotoxinele sunt toxine care distrug globulele roșii, colapsând sistemul circulator și provocând necroze severe celorlalte țesuturi.
PROTEROGLYPH (cu caneluri în față)
Speciile Proteroglyphous au colții veninoși în partea din față a gurii, iar aceștia nu sunt de obicei foarte lungi. De aceea, acești șerpi trebuie să exercite presiune asupra mușcăturii lor suficient de mult timp pentru a injecta veninul necesar în prada lor.
Acest tip de dinți este caracteristic familiei Elapidae, care include cobrele și șerpii de mare. Membrii acestei familii au veninuri care constau, în cea mai mare parte, în neurotoxine (toxine care distrug sistemul nervos) și sunt printre cele mai veninoase dintre toate vertebratele.
De asemenea, unele elapide din genul Naja sunt cunoscute sub numele de cobră scuipătoare, deoarece colții lor anteriori sunt modificați și prezintă orificii care le permit să își pulverizeze veninul prin contracția mușchilor glandei lor veninoase.
SOLENOGLYPH (țeavă canelată)
Aceasta este forma cea mai evoluată și se găsește exclusiv la membrii familiei Viperidae. La aceste specii, maxilarul este extrem de redus și servește ca suport pentru o pereche de colți goi care pot constitui până la jumătate din lungimea craniului.
Cești colți sunt de obicei pliați pe cerul gurii, dar se pot articula cu restul craniului atunci când gura este deschisă până la 180 de grade pentru a mușca. Acest lucru le permite viperelor să își pătrundă colții mai adânc în pradă și să injecteze cantități mari de venin, care, fiind de obicei mai puțin puternic decât cel al șerpilor proteroglifi, în cantități mari poate fi letal.
Taxonomia internă a diferitelor grupuri de șerpi se bazează pe multe caracteristici anatomice diferite. Clasificarea prezentată aici se referă doar la dentiție și la structura maxilarului, iar aceasta poate să nu fie direct corelată cu relațiile evolutive dintre diferitele familii. De exemplu, în interiorul familiei Colubridae (familie care include două treimi din speciile de șerpi existenți), putem găsi specii cu dentiție aglifă, opistoglifă și proteroglifă, chiar dacă tipul proteroglifă este caracteristic familiei Elapidae, unde a evoluat independent.
În elaborarea acestei intrări au fost consultate următoarele surse:
Licencia Creative Commons Atribución-NoComercial-CompartirIgual 4.0 Internacional.
.