Cercetătorii au căutat de mult timp o explicație pentru variațiile în tendința oamenilor de a dezvolta excesul de greutate, obezitatea și diabetul de tip 2. Pe lângă factorii legați de stilul de viață, cum ar fi dieta și activitatea fizică, se suspectează că diferențele fiziologice ale metabolismului – care ar duce în cele din urmă la diferențe în ceea ce privește creșterea în greutate între oameni – joacă un rol.

“Am suspectat prezența unor mecanisme fiziologice în țesutul adipos care îi determină pe unii oameni să devină supraponderali, iar pe alții nu, în ciuda similitudinilor în ceea ce privește stilul de viață, iar acum am găsit unul”, spune Mikael Rydén, profesor de cercetare clinică și experimentală a țesutului adipos la Departamentul de Medicină al Institutului Karolinskat din Huddinge.

În studiul de față, cercetătorii au analizat mostre de țesut din grăsimea subcutanată prelevate din stomacul unor femei înainte și după o perioadă de urmărire de aproximativ zece ani. Ceea ce au descoperit ei a fost că abilitatea celulelor adipoase de a elibera acizi grași, un proces numit lipoliză, în prima mostră de țesut ar putea fi folosită pentru a prezice ce femei vor fi dezvoltat diabet de tip 2 până la sfârșitul studiului. Ei au descoperit, de asemenea, că aceste femei aveau o activitate redusă într-un număr mic de gene specifice implicate în lipoliză.

Lipoliza este procesul prin care o celulă grasă eliberează acizi grași, care sunt apoi folosiți ca sursă de energie de către mușchi. Cercetătorii diferențiază între lipoliza bazală, care este continuă, și lipoliza stimulată de hormoni, care este declanșată ca răspuns la o creștere a necesarului de energie. Celulele adipoase de la femeile care au dezvoltat ulterior supraponderalitate au prezentat o lipoliză bazală ridicată, dar o lipoliză stimulată de hormoni scăzută, ceea ce a dat un risc de 3 până la 6 ori mai mare de creștere în greutate și de diabet de tip 2.

“Este un pic ca o mașină care este la turații ridicate, dar care și-a pierdut capacitatea de a intra în viteză atunci când este nevoie”, spune profesorul Rydén. “Rezultatul final este că celulele adipoase absorb în cele din urmă mai multă grăsime decât pot elimina.”

Echipele au descoperit pentru prima dată corelația într-un grup de 54 de femei, care au dat primele mostre de țesut între 2001 și 2003 și care au fost urmărite 13 ani mai târziu. Apoi au repetat analiza pe alte 28 de femei care au dat probe în 1998 și au fost urmărite 10 ani mai târziu, cu aceleași rezultate.

Unul dintre obiectivele cercetătorilor este de a găsi modalități de a identifica persoanele care prezintă riscul de a dezvolta supraponderabilitate și diabet de tip 2. Analizele țesutului adipos sunt, însă, relativ pretențioase din punct de vedere al resurselor și pot fi efectuate doar de laboratoare special echipate. În consecință, cercetătorii au dezvoltat un algoritm bazat pe parametri clinici și biochimici simpli de la sute de indivizi pentru a obține o estimare indirectă a cantității de acizi grași eliberați de celulele adipoase și, astfel, pentru a prezice creșterea în greutate.

“Rezultatele noastre trebuie acum să fie coroborate în studii mai mari și și pentru bărbați, dar sperăm să dezvoltăm o modalitate clinică rapidă de identificare a indivizilor cu risc de a dezvolta supraponderabilitate și diabet de tip 2, care ar putea avea nevoie de o intervenție mai intensă asupra stilului de viață decât alții pentru a rămâne sănătoși”, spune profesorul Rydén.