Comediantul George Carlin a remarcat odată că “oricine conduce mai încet decât tine este un idiot și oricine merge mai repede decât tine este un maniac”. Termenul științific obscur care explică de ce îi vedem pe majoritatea oamenilor, alții decât noi înșine, ca fiind neinteligenți sau nebuni este realism naiv. Originile sale datează cel puțin din anii 1880, când filozofii au folosit termenul pentru a sugera că ar trebui să luăm percepțiile noastre despre lume la valoarea nominală. În întruchiparea sa modernă, a căpătat aproape sensul opus, psihologul Lee Ross folosind termenul pentru a indica faptul că, deși majoritatea oamenilor își iau percepțiile despre lume la valoarea nominală, aceasta este o eroare profundă care provoacă în mod regulat conflicte practic de nerezolvat între oameni.

Imaginați-vă trei șoferi în lumea lui Carlin – Larry, Moe și Curly. Larry conduce cu 30 MPH, Moe conduce cu 50 MPH, iar Curly conduce cu 70 MPH. Larry și Curly sunt de acord că șofatul lui Moe a fost groaznic, dar probabil că se vor certa dacă Moe este un idiot sau un maniac. Între timp, Moe nu este de acord cu amândoi, deoarece pentru el este evident că Larry este un idiot (lucru cu care Curly este de acord) și Curly este un maniac (lucru cu care Larry este de acord). Ca și în viața obișnuită, Larry, Moe și Curly nu reușesc fiecare să aprecieze faptul că propria lor înțelegere a celorlalți este iremediabil legată de propria lor conducere, mai degrabă decât să reflecte ceva obiectiv despre cealaltă persoană.

Realismul naiv apare ca un efect secundar nefericit al unui aspect altfel adaptiv al funcției creierului. Sistemul nostru perceptual remarcabil de sofisticat își efectuează nenumăratele calcule atât de rapid încât nu suntem conștienți de toate echipele de efecte speciale care lucrează în fundal pentru a construi experiența noastră fără cusur. “Vedem” mult mai mult decât ceea ce se află în fața noastră datorită faptului că creierul nostru combină în mod automat intrările senzoriale, cu așteptările și motivațiile noastre. Acesta este motivul pentru care o bicicletă care este parțial ascunsă de un perete este instantaneu “văzută” ca o bicicletă normală, fără să ne gândim o clipă că ar putea fi doar o parte a unei biciclete. Deoarece aceste procese constructive au loc în culisele minții noastre, nu avem nicio idee că acest lucru se întâmplă și, astfel, confundăm percepția noastră cu realitatea însăși – o greșeală pe care de multe ori ne este mai bine că am făcut-o.

Când vine vorba de perceperea lumii fizice, se pare că, în cea mai mare parte, vedem lucrurile în același mod. Atunci când ne confruntăm cu copaci, pantofi și ursuleți de gumă, creierele noastre construiesc aceste lucruri pentru noi în moduri suficient de asemănătoare încât putem fi de acord cu care să ne cățărăm, pe care să le purtăm și pe care să le mâncăm. Dar atunci când trecem la domeniul social al înțelegerii oamenilor și a interacțiunilor lor, “vederea” noastră este determinată mai puțin de intrări externe și mai mult de așteptări și motivații. Deoarece construcția noastră mentală a lumii sociale este la fel de invizibilă pentru noi ca și construcția noastră a lumii fizice, așteptările și motivațiile noastre idiosincratice sunt mult mai problematice în domeniul social. Pe scurt, suntem la fel de încrezători în evaluarea temperamentului lui Donald Trump și a lipsei de onestitate a lui Hillary Clinton ca și în evaluarea copacilor, a pantofilor și a urșilor gumate. În ambele cazuri, suntem destul de siguri că vedem realitatea așa cum este ea.

Și aceasta este adevărata problemă. Aceasta nu este o problemă euristică și de prejudecăți în care gândirea noastră simplistă poate fi corectată atunci când vedem soluția corectă. Este vorba de “a vedea” realitatea. Dacă eu văd realitatea așa cum este, iar tu o vezi diferit, atunci unul dintre noi are un detector de realitate stricat, iar eu știu că al meu nu este stricat. Dacă tu nu poți vedea realitatea așa cum este sau, mai rău, o poți vedea, dar refuzi să o recunoști, atunci trebuie să fii nebun, prost, părtinitor, leneș sau înșelător.

În absența unei aprecieri temeinice a modului în care creierul nostru se asigură că vom sfârși ca realiști naivi, nu ne putem abține să nu vedem evenimentele sociale complexe în mod diferit unul de celălalt, fiecare dintre noi denigrându-l pe celălalt pentru că nu reușește să vadă ceea ce este atât de evident adevărat. Deși există diferențe reale care separă grupuri de oameni, realismul naiv ar putea fi cea mai pernicioasă sursă nedetectată a conflictelor și a durabilității acestora. De la Israel vs. palestinieni, la stânga și dreapta politică americană, la lupta pe tema vaccinurilor și a autismului – în fiecare caz, incapacitatea noastră de a ne aprecia propria construcție miraculoasă a realității ne împiedică să apreciem construcția miraculoasă a realității care are loc în jurul nostru.