În basmul Fraților Grimm, Rapunzel, prinsă în capcană, își lasă să cadă părul lung pe fereastra unui turn pentru ca un prinț să poată urca și să o salveze.
Denumit după acest basm, sindromul Rapunzel este o afecțiune extrem de rară în care firele de păr pe care le-a mâncat o persoană se încurcă și rămân blocate în stomac. Acest lucru determină formarea unui trichobezoar (ghem de păr), care are o coadă lungă care se extinde în intestinul subțire.
Recent, unei femei de 38 de ani i s-a îndepărtat chirurgical un ghem de păr de 15 x 10 cm din stomac și un ghem de păr de 4 x 3 cm din partea superioară a intestinului subțire. Acest caz, publicat în revista BMJ Case Reports, marchează cel de-al 89-lea caz de sindrom Rapunzel publicat în literatura medicală.
Denumit după această poveste, sindromul Rapunzel este o afecțiune medicală extrem de rară în care firele de păr pe care persoana le-a mâncat se încurcă și rămân blocate în stomac.
Ca 85 până la 95% dintre pacienții cu sindromul Rapunzel, femeia s-a prezentat la medici cu dureri abdominale, greață și vărsături. Alte simptome ale sindromului Rapunzel includ un stomac umflat, apetit redus, pierdere în greutate și constipație sau diaree. În unele cazuri, intestinul este perforat, ceea ce poate duce la septicemie (infecție a sângelui). Moartea a survenit în patru la sută din cazuri.
Din fericire, această femeie și-a revenit cu succes. Dar nu se știe de ce și-a mâncat propriul păr (sau, posibil, al altor persoane) în primul rând, sau de cât timp. Poate dura șase luni pentru ca o minge de păr să se dezvolte și există rapoarte despre persoane care au făcut față simptomelor periculoase ale sindromului Rapunzel timp de 12 luni înainte de a căuta tratament.
Autorii analizei BMJ Case Reports au constatat că aproape 70 la sută dintre pacienții cu sindromul Rapunzel erau femei cu vârsta mai mică de 20 de ani. Cei mai tineri pacienți raportate au fost copii mici, în timp ce cel mai în vârstă pacient a fost un bărbat în vârstă de 55 de ani.
Se crede că mai multe femei decât bărbați dezvoltă sindromul Rapunzel deoarece firele lor de păr sunt de obicei mai lungi, iar firele de păr lungi au mai multe șanse de a se bloca în straturile de mucoase ale stomacului. Pe măsură ce mai mult păr este consumat și nu poate fi digerat, ghemul de păr se mărește.
Există două tulburări psihiatrice particulare pe care persoanele care își mănâncă părul sunt susceptibile să le aibă: tricotilomania și pica.
De ce mănâncă oamenii părul?
Câteva persoane cu dizabilități intelectuale și anumite tulburări psihiatrice își mănâncă propriul păr – un comportament numit tricofagie. Se crede că aceste grupuri prezintă un risc crescut de a dezvolta sindromul Rapunzel.
Există două tulburări psihiatrice particulare pe care persoanele care își mănâncă părul sunt susceptibile de a le avea: tricotilomania și pica.
Persoanele cu tricotilomania se simt obligate să își smulgă părul, adesea până la pierderea vizibilă a părului. Este foarte frecvent ca oamenii să se joace apoi cu firele de păr îndepărtate. De exemplu, ciugulirea rădăcinii firului de păr sau gânguritul părului de-a lungul buzelor poate fi o senzație de relaxare.
Un studiu a constatat că 20 la sută dintre persoanele cu tricotilomanie s-au angajat în aceste comportamente zilnic, inclusiv înghițirea efectivă a părului. Un alt studiu a constatat că din 24 de persoane cu tricotilomanie, 25 la sută dezvoltaseră o bilă de păr în stomac din cauza mâncării părului.
Pica vine de la cuvântul latin pentru “pasăre”, din cauza obiceiurilor alimentare neobișnuite ale acestei păsări. Tulburarea implică pofta și consumul de substanțe non-nutritive, nealimentare, cum ar fi argila, murdăria, hârtia, săpunul, țesăturile, lâna, pietricelele și părul.
Pica, în general, nu este diagnosticată la sugari sau copii mici, deoarece guritul (și ingerarea accidentală) de substanțe nealimentare este considerat destul de normal la această vârstă. Este mai frecventă la copii, la femeile însărcinate și la persoanele cu dizabilități intelectuale, cum ar fi tulburarea de spectru autist.
Au existat multe teorii pentru a explica tricofagia și pica, cum ar fi foamea în timpul foametei sau neglijarea în copilărie, ca o modalitate de a face față stresului și o parte a practicilor culturale. De exemplu, în unele regiuni din India, Africa și Statele Unite, se consideră că mâncatul lutului are beneficii pozitive pentru sănătate sau spirituale.
Atât tricofagia, cât și pica au fost descoperite ca fiind prezente la persoanele cu deficiență de fier. În unele rapoarte de caz ale sindromului Rapunzel, smulgerea părului și mâncatul părului au încetat după ce persoana a fost tratată pentru deficiență de fier sau boală celiacă.
Boala celiacă provoacă leziuni la nivelul intestinului subțire, ceea ce duce la o absorbție slabă a nutrienților. Părul conține urme de fier și alte minerale, dar este încă neclar dacă acest lucru promovează un fel de impuls biologic de a mânca păr. Alte studii de caz au descoperit că blocajul cauzat de ghemul de păr a fost de fapt cauza principală a deficienței de fier.
Care sunt tratamentele?
În cele mai multe cazuri, este necesară o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta ghemul de păr dintr-o bucată. De asemenea, este posibil să se dizolve bila de păr cu substanțe chimice, să se spargă în bucăți mai mici cu un laser sau să se îndepărteze prin intermediul unui tub introdus prin gură și în stomac, numit endoscopie. Cu toate acestea, aceste metode au, în general, mai puțin succes decât intervenția chirurgicală.
Se recomandă un tratament psihologic pentru a preveni consumul compulsiv de păr în viitor. Acest lucru este deosebit de important pentru pacienții cu tricotilomanie sau pica legată de stres, deoarece aceștia pot fi expuși riscului de a dezvolta din nou sindromul Rapunzel.
Implicarea părinților și a soților în tratamentul psihologic este importantă pentru ca aceștia să învețe să își sprijine persoana iubită să oprească acest comportament și, de asemenea, pentru că impactul sindromului Rapunzel poate fi supărător și pentru ei.
Informații și sprijin pentru tricotilomanie și tricofagie pot fi găsite prin intermediul TLC Foundation for Body-Focused Repetitive Behaviors.
Imogen Rehm, Psiholog cercetător, Swinburne University of Technology
Acest articol a fost publicat inițial pe The Conversation. Citiți articolul original.
