Ce este stimularea?

Stimularea este varianta scurtă a auto-stimulării sau a comportamentului auto-stimulator. Este un mecanism de auto-calmare caracterizat prin repetarea de mișcări, cuvinte sau sunete. Deoarece este frecvent întâlnit în rândul copiilor diagnosticați cu autism, unii profesioniști se referă la acest comportament ca fiind stereopatie autistă sau stereotipie. Doar că este mult mai ușor să spunem stimulare atunci când descriem aceste activități din viața de zi cu zi.

Deși stimularea este comună în rândul copiilor cu autism, orice individ se poate angaja în stimulare. Exemplele includ lovirea sau mestecarea unui creion în timp ce gândește, mâzgălirea repetitivă în timp ce se plictisește, crăpatul articulațiilor când este stresat sau mușcatul unghiilor când este nervos. La fel cum comportamentul repetitiv se numește “stimming”, unii oameni se referă la acțiunile repetitive selectate ca fiind stims.

Cercetătorii și antropologii cred că stimmingul este o modalitate prin care corpul se centrează ca răspuns la stimulii din mediul înconjurător sau ameliorează anxietatea în timpul unor cazuri de tensiune crescută. Stimularea poate fi tactilă (legată de atingere), vizuală (legată de ochi sau de vedere), auditivă (legată de auz), olfactivă (legată de simțul mirosului) sau vestibulară (legată de simțul echilibrului). Deoarece există o asociere puternică între stimuli și simțuri, este obișnuit ca indivizii diagnosticați cu tulburări de procesare senzorială să se angajeze în comportamente de stimulare.

În timp ce unele comportamente de stimulare pot părea destul de ușoare (cum ar fi legănarea ușoară pe picioare în timp ce sunt implicați în discuții mici), copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist (TSA) pot prezenta stimulare care pare destul de pronunțată pentru alte persoane. Exemplele pot include fâlfâirea brațelor sau a mâinilor, zgomote sau cuvinte repetitive, privirea repetată a obiectelor în lateral (pentru stimulare vizuală), ascultarea aceluiași cântec la nesfârșit, lovirea capului de suprafețe dure sau clipitul puternic.

Din moment ce copiii cu autism folosesc adesea stimularea ca o formă de autoreglare, ei pot să nu răspundă va dacă părintele pare supărat sau încearcă să întrerupă brusc, să oprească sau să interfereze cu stimularea lor. Cu toate acestea, este perfect de înțeles dacă un părinte este îngrijorat de faptul că stimularea copilului va duce în cele din urmă la auto-vătămare sau auto-vătămare (cum ar fi zgârierea, lovirea sau lovirea cu capul de podea). De asemenea, se poate simți frustrant atunci când părinții încearcă să oprească stimularea și întâmpină în schimb doar luptă și rezistență.

Din aceste motive, cea mai bună întrebare nu este “Cum pot opri stimularea?”. În schimb, este mai util să întrebați: “Care este cel mai bun mod de a descoperi motivația din spatele stimulării și cum îmi pot ajuta copilul?”

Motivații comune pentru stimulare

• Suprastimulare – Copiii pot folosi stimularea ca răspuns la o supraîncărcare senzorială. Concentrarea pe un singur comportament poate ajuta copilul să se simtă centrat în loc să se simtă copleșit de aportul senzorial
• Sub-stimulare – Copiii pot folosi stimularea pentru a oferi aport senzorial dacă simțurile lor dorite se simt subactive.
• Ameliorarea durerii – Unii părinți sunt surprinși să descopere că copiii cu autism se pot lovi în cap pentru a reduce o senzație generală de durere. Oamenii de știință teoretizează, de asemenea, că stimularea eliberează endorfine ca o formă ușoară de ameliorare a durerii interne.
• Reducerea anxietății – Copiii se pot angaja în stimulare pentru a-și calma simțurile, concentrându-se pe o activitate la un moment dat.
• Excitare – Stimularea poate fi, de asemenea, o modalitate de a procesa și exprima entuziasmul.
• Autocontrol – Copiii cu autism pot folosi stimularea pentru a-și exprima frustrarea sau furia, precum și pentru a-și oferi confort sau relaxare. Atunci când este gestionat în continuare, stimularea este o modalitate prin care unii indivizi își reglează emoțiile mai târziu în viață.
• Condiție medicală subiacentă – În unele cazuri, copiii nonverbali pot folosi stimularea ca urmare a frustrării față de durere sau suferință pe care nu o pot verbaliza. Dacă un copil ține sau gesticulează în mod repetat spre o anumită parte a corpului în timpul stimulării, obțineți rapid un examen medical pentru a exclude orice afecțiune dureroasă.

Cum îmi pot ajuta copilul?

Din moment ce unele stimulări pot provoca involuntar auto-vătămare (cum ar fi infecții și leziuni grave), este de înțeles că ați putea dori să le țineți sub control rapid. Stimularea poate, de asemenea, să perturbe mediile școlare și să interfereze cu abilitățile interpersonale și sociale.

Vă puteți ajuta copilul dumneavoastră folosind următorii pași:

1. Programați un examen medical pentru a exclude posibilitatea unei cauze de suferință fizică. De exemplu, unii copii își bat capul ca răspuns nonverbal la migrene sau își freacă urechile pentru a indica infecții ale urechii. Pediatrul se poate consulta și cu alți profesioniști (cum ar fi un psihiatru de dezvoltare) pentru a vă oferi răspunsuri precise.
2. Evaluați mediul senzorial. Suprastimularea poate necesita mutarea într-o cameră liniștită sau concentrarea pe o singură jucărie la un moment dat. Sub-stimularea poate necesita timp suplimentar de joacă afară sau introducerea de noi jucării și texturi. Unele școli au, de asemenea, camere senzoriale pentru copiii cu autism.
3. Faceți ca exercițiul fizic să facă parte din rutina zilnică. Cercetările arată că exercițiul fizic poate elibera endorfine și astfel reduce necesitatea stimulării.
4. Continuați să vă implicați cu copilul dumneavoastră (în loc să lăsați totul baltă când apare un “episod de stimulare”). Acest lucru este valabil mai ales dacă activitatea în care vă implicați este deja una preferată de copil. Copilul poate încerca să stimuleze și să se joace în același timp, dar, în cele din urmă, încercarea de a le face pe amândouă va deveni inconfortabilă și copilul va alege în schimb activitatea preferată.
5. Dacă stimularea nu este auto-vătămătoare, alăturați-vă în schimb stimulării. De exemplu, dacă activitatea de stimulare a copilului este de a stivui obiecte, luați în considerare cumpărarea de blocuri și stivuiți-le împreună cu copilul. În acest fel, copilul poate folosi stimulul pentru a crește interacțiunile interpersonale în loc să le privească ca pe o interferență.

Dacă aveți alte întrebări sau nelămuriri cu privire la stimulare sau terapie pentru copiii cu tulburare de spectru autist, contactați The Warren Center pentru mai multe informații.