STEPHEN J.A. WARD
August, 2014

“Democratizarea” mass-mediei – tehnologia care permite cetățenilor să se implice în jurnalism și în publicații de multe feluri – estompează identitatea jurnaliștilor și ideea a ceea ce constituie jurnalismul.

În secolul trecut, jurnaliștii erau un grup clar definit. În cea mai mare parte, erau profesioniști care scriau pentru marile ziare și televiziuni mainstream. Publicul nu avea mari dificultăți în a identifica membrii “presei.”

Astăzi, cetățeni fără pregătire jurnalistică și care nu lucrează pentru mass-media mainstream se autointitulează jurnaliști sau scriu în moduri care se încadrează în descrierea generală a unui jurnalist ca fiind cineva care scrie în mod regulat despre probleme publice pentru un public sau o audiență.

Nu este întotdeauna clar dacă termenul “jurnalist” începe sau se termină. Dacă cineva face ceea ce pare a fi jurnalism, dar refuză eticheta de “jurnalist”, este el sau ea un jurnalist? Dacă comediantul Jon Stewart refuză să se autointituleze jurnalist, dar revistele se referă la el ca la un jurnalist influent (sau se referă la el ca la cineva care face jurnalism), este Stewart un jurnalist?

O persoană care își exprimă opiniile pe site-ul său de Facebook este jurnalist?

Ce este jurnalismul?

O lipsă de claritate cu privire la cine este jurnalist duce la dispute de definiție cu privire la cine face jurnalism. Acest lucru duce la întrebarea: Ce este jurnalismul? Mulți oameni cred că “Ce este jurnalismul?” sau “Face el sau ea jurnalism?” este o întrebare mai importantă decât dacă cine se poate numi jurnalist.

Sunt posibile cel puțin trei abordări ale acestei întrebări – sceptică, empirică și normativă. În mod sceptic, se respinge întrebarea în sine ca neimportantă. De exemplu, cineva ar putea spune că oricine poate fi jurnalist și că nu merită să ne certăm pentru cine se poate numi jurnalist. Se manifestă scepticism față de încercările de a defini jurnalismul.

Empiric, există o abordare mai sistematică și mai atentă a întrebării. Ne putem uita la exemple clare de jurnalism de-a lungul istoriei și putem observa tipurile de activități în care s-au implicat jurnaliștii, de exemplu, colectarea de informații, editarea de articole, publicarea de știri și opinii. Apoi, folosim aceste caracteristici pentru a oferi o definiție a jurnalismului care îl separă de scrierea de romane, de povestiri sau de editarea de informații pentru o bază de date guvernamentală.

Abordarea normativă insistă asupra faptului că scriitorii nu ar trebui să fie numiți jurnaliști decât dacă au abilități foarte dezvoltate, dobândite de obicei prin instruire sau educație formală, și dacă onorează anumite norme etice.

Abilitățile includ capacități de investigație, abilități de cercetare, ușurință cu tehnologia mediatică a mijloacelor de informare în masă, cunoașterea modului în care funcționează instituțiile și abilități de comunicare foarte dezvoltate. Normele etice includ un angajament față de acuratețe, verificare, adevăr și așa mai departe.

Abordarea normativă se bazează pe o viziune ideală a jurnalismului ca fiind informarea corectă și responsabilă a publicului. Se definește jurnalismul luând în considerare cele mai bune exemple de jurnalism și practicile celor mai buni jurnaliști.

Un scriitor care are aceste abilități și aceste angajamente etice este capabil să publice un jurnalism bun (bine elaborat, bine documentat) și responsabil din punct de vedere etic. Persoanele care nu îndeplinesc aceste cerințe normative se pot numi jurnaliști, dar nu sunt considerate jurnaliști din această perspectivă normativă. Ele sunt la scriitori iresponsabili, de mâna a doua sau incompetenți care caută să fie jurnaliști sau care pretind a fi jurnaliști.

Anonimatul

Anonimatul este acceptat mai ușor online decât în presa de știri mainstream. Ziarele cer, de obicei, celor care scriu scrisori către editor să se identifice. Codurile de etică ale mass-mediei mainstream îi avertizează pe jurnaliști să folosească surse anonime cu moderație și numai dacă sunt respectate anumite reguli. Codurile îi avertizează pe jurnaliști că anumite persoane se pot folosi de anonimat pentru a face “pocnituri” nedrepte sau neadevărate la adresa altor persoane, din motive de interes personal.

Online, multe zone de comentarii și de “chat” nu necesită anonimatul. Utilizatorii online se împotrivesc cererilor site-urilor web și blogurilor de a se înregistra și de a se identifica. Anonimatul este lăudat ca permițând libertatea de exprimare și, uneori, ajutând la demascarea faptelor ilegale. Criticii spun că încurajează comentariile iresponsabile și dăunătoare. Mass-media mainstream se contrazic atunci când permit anonimatul online, dar refuză anonimatul în ziarele și emisiunile lor.

Întrebarea etică este: când este anonimatul permis din punct de vedere etic și dacă este inconsecvent ca mass-media să aplice reguli diferite privind anonimatul pentru diferite platforme media? Care ar trebui să fie orientările etice pentru anonimat offline și online?

Viteză, zvonuri și corecții

Raporturile și imaginile circulă pe glob cu o viteză uimitoare prin Twitter, YouTube, Facebook, bloguri, telefoane mobile și e-mail. Viteza pune presiune asupra redacțiilor de știri pentru a publica povești înainte ca acestea să fie controlate și verificate în mod adecvat în ceea ce privește sursa poveștii și fiabilitatea presupuselor fapte. Marile organizații de știri preiau prea des zvonuri online. Uneori, impactul publicării unui zvon online nu zguduie lumea – o știre falsă potrivit căreia un antrenor de hochei a fost concediat. Dar o mass-media care prosperă pe viteză și “partajare” creează potențialul de a face mult rău. De exemplu, organizațiile de știri ar putea fi tentate să repete un zvon fals potrivit căruia teroriștii au preluat controlul metroului londonez sau că o centrală nucleară tocmai a suferit o “topire” și că gaze periculoase suflă spre Chicago. Aceste rapoarte false ar putea induce panică, provoca accidente, ar putea declanșa acțiuni militare și așa mai departe.

O problemă conexă, creată de noile mijloace de comunicare, este modul în care se gestionează erorile și corecturile atunci când rapoartele și comentariile sunt actualizate în mod constant. Din ce în ce mai mult, jurnaliștii scriu pe bloguri “în direct” despre meciuri sportive, evenimente de știri și știri de ultimă oră. Inevitabil, atunci când se lucrează la această viteză, se fac erori, de la greșeli de ortografie până la erori factuale. Ar trebui organizațiile de știri să se întoarcă și să corecteze toate aceste greșeli care populează munți de materiale? Sau ar trebui să corecteze erorile mai târziu și să nu lase nicio urmă a greșelii inițiale – ceea ce se numește “nepublicare?”

Provocarea etică constă în articularea unor linii directoare pentru tratarea zvonurilor și a corecțiilor într-o lume online care să fie în concordanță cu principiile de acuratețe, verificare și transparență.

Imparțialitatea, conflictele de interese și jurnalismul partizan

Noile mijloace de comunicare în masă încurajează oamenii să își exprime opinia și să își împărtășească gândurile cu sinceritate.

Mulți bloggeri se mândresc cu faptul că spun ceea ce gândesc, în comparație cu oricare dintre reporterii mainstream care trebuie să acopere evenimentele în mod imparțial. Mulți jurnaliști online se văd pe ei înșiși ca partizani sau activiști pentru cauze sau mișcări politice și resping ideea de analiză obiectivă sau neutră.

Jurnalismul partinic sau partizan este de cel puțin două feluri: Un tip este jurnalismul de opinie, care se bucură de comentarea evenimentelor și problemelor, cu sau fără verificare. O altă formă este jurnalismul partizan care folosește mass-media ca portavoce a partidelor și mișcărilor politice. Într-o anumită măsură, asistăm la o renaștere (sau întoarcere) la un jurnalism de opinie/partizan care a fost popular înainte de apariția reportajului obiectiv la începutul anilor 1900.

Atât jurnalismul de opinie, cât și cel partizan au rădăcini îndelungate în istoria jurnalismului. Cu toate acestea, renașterea lor într-o lume online ridică serioase enigme etice pentru etica media actuală. Ar trebui ca obiectivitatea să fie abandonată de toți jurnaliștii? Ce este mai bine pentru o democrație viguroasă și sănătoasă – jurnalismul imparțial sau jurnalismul partizan?

Pentru a face lucrurile și mai controversate, unii dintre noii exponenți ai jurnalismului de opinie și imparțial nu numai că pun sub semnul întrebării obiectivitatea, dar pun la îndoială și principiul de lungă durată conform căruia jurnaliștii ar trebui să fie independenți față de grupurile despre care scriu. De exemplu, unii jurnaliști partizani resping acuzațiile de “conflict de interese” jurnalistic atunci când acceptă bani de la grupuri sau fac donații către partide politice.

Economic, principalele redacții de știri care susțin principiile tradiționale, cum ar fi imparțialitatea, se simt din ce în ce mai mult constrânse să se îndrepte către o abordare mai mult bazată pe opinii sau partizană a știrilor și comentariilor. Se spune că a fi imparțial este plictisitor pentru telespectatori. Se spune că publicul este atras de opiniile puternice și de conflictele de opinie.

Inclusiv atunci când redacțiile de știri aplică regulile imparțialității – de exemplu, suspendând un jurnalist pentru un conflict de interese sau un comentariu parțial – acestea nu reușesc să obțină sprijinul total al publicului. Unii cetățeni și grupuri se plâng că restricțiile impuse de redacții cu privire la ceea ce pot spune analiștii și reporterii despre grupurile pe care le acoperă reprezintă cenzură.

Este bine că, din ce în ce mai mult, jurnaliștii nu mai stau între grupurile opuse din societate și încearcă să informeze publicul în mod corect cu privire la perspectivele acestora, ci mai degrabă devin parte a grupurilor care încearcă să influențeze opinia publică?

Provocarea etică constă în redefinirea a ceea ce înseamnă jurnalismul independent în interes public pentru o presă în care apar multe tipuri noi de jurnalism și în care principiile de bază sunt contestate.

Jurnalismul antreprenorial fără scop lucrativ

Căderea numărului de cititori și a profiturilor mass-mediei tradiționale, pe măsură ce cetățenii migrează online, a determinat redacțiile să își reducă personalul. Unii jurnaliști se îndoiesc de viabilitatea în continuare a vechiului model economic al unui mass media bazat pe publicitate și vânzări de tiraje.

În replică, mulți jurnaliști au înființat redacții de știri fără scop lucrativ, site-uri web de știri și centre de jurnalism de investigație bazate pe bani de la fundații și donații de la cetățeni. Unii jurnaliști intră online și cer cetățenilor să le trimită bani pentru a face reportaje. Această tendință poate fi numită “jurnalism antreprenorial”, deoarece jurnalistul nu se mai limitează la a relata în timp ce alte persoane (de exemplu, personalul de publicitate) strâng fonduri pentru redacția sa. Acești jurnaliști sunt antreprenori care încearcă să strângă fonduri pentru noile lor întreprinderi.

Noile întreprinderi ridică întrebări de ordin etic.

Cât de independente pot fi astfel de redacții de știri atunci când depind atât de mult de fonduri de la un număr limitat de donatori? Ce se întâmplă dacă redacția intenționează să relateze o știre negativă despre unul dintre principalii săi finanțatori? De la cine vor lua bani aceste redacții de știri? Cât de transparente vor fi acestea cu privire la cine le dă bani și în ce condiții?

Provocarea este de a construi o etică pentru acest nou domeniu al jurnalismului.

Reporteri care folosesc social media

Multe organizații de știri își încurajează reporterii să folosească social media pentru a aduna informații și pentru a-și crea un “brand” prin deschiderea unui blog propriu, a unei pagini de Facebook sau a unui cont de Twitter. Cu toate acestea, comentariile online îi pot pune pe reporteri, în special pe reporterii de serviciu, în încurcături cu editorii lor sau cu persoanele despre care comentează, mai ales dacă organul de presă spune că oferă un reportaj imparțial. De exemplu, un reporter care se ocupă de primărie poate relata imparțial în ziarul său despre un candidat la primărie. Dar pe blogul său, ea își poate exprima o opinie fermă, spunând că respectivul candidat este un politician incompetent și antipatic. Astfel de comentarii i-ar da motiv candidatului să se plângă de lipsa de imparțialitate a reporterului.

Provocarea etică constă în elaborarea unor linii directoare pentru social media care să permită reporterilor să exploreze lumea noilor media, dar și să traseze limite rezonabile în ceea ce privește comentariile personale.

Cetățenii jurnaliști și utilizarea conținutului cetățenilor

Una dintre problemele “orizontale” dificile, observate mai sus, este dacă redacțiile de știri ar trebui să țină toate tipurile de jurnaliști la aceleași standarde editoriale? De exemplu, ar trebui să li se ceară jurnaliștilor cetățeni să fie echilibrați și imparțiali? Pot jurnaliștii care gestionează site-ul web al unei redacții de știri să relateze o știre înaintea colegilor lor, reporterii din presa scrisă? Cu alte cuvinte, ar trebui ca reporterii din presa scrisă să fie ținuți la un standard mai ridicat de verificare înainte de publicare?

În plus, pe măsură ce personalul din redacții se micșorează, iar popularitatea știrilor online crește, organizațiile sunt din ce în ce mai capabile și mai dispuse să colaboreze cu cetățenii în acoperirea dezastrelor, a accidentelor și a altor știri de ultimă oră. Cetățenii care surprind evenimentele cu telefoanele lor mobile pot transmite texte și imagini către redacțiile de știri.

Secțiile de știri trebuie să pună în aplicare un proces pentru materialele furnizate de cetățeni, care pot fi false sau tendențioase. Cum vor fi identificate sursele? Cât de multă verificare este necesară pentru diferite tipuri de povești? Ar trebui ca contribuitorii cetățeni să fie informați cu privire la standardele editoriale ale redacției?

Întrebarea etică este dacă este posibil să se construiască o etică mediatică ale cărei norme să se aplice în mod consecvent pe toate platformele media. Sau ne confruntăm cu perspectiva de a avea seturi diferite de norme pentru diferite platforme media?

Copyright Stephen Ward 2014

Extras din Digital Media Ethics on Media Morals, cu permisiunea lui Stephen Ward.

Stephen J. A. Ward este un etician media, educator și autor stabilit în Halifax, Nova Scotia, Canada. El este director interimar al Organizației Ombudsmanilor de Știri.

Lansarea Mediamorals.org

de Stephen J. A. Ward

Domeniul eticii jurnalistice este fragmentat.

Facem o tranziție dificilă de la o etică mediatică pre-digitală care era profesională și mainstream la o etică mediatică digitală care este profesională și non-profesională, online și offline.

Tehnologia și media digitală au subminat un consens anterior privind scopurile și principiile jurnalismului. Aproape că nu există o întrebare sau un concept – de la ce este jurnalismul la ideea de obiectivitate – care să nu fie contestat de noile valori și de noile modalități de a face jurnalism.

Nimic mai puțin o reformă radicală a eticii mediatice nu va permite domeniului să fie din nou relevant pentru noile practici globale și interactive ale jurnalismului de astăzi. Trebuie să lucrăm la ceea ce eu numesc o etică media radicală de proporții globale.

În mijlocul acestei revoluții, lansez www.mediamorals.org ca un loc de discuție și analiză a stării și viitorului eticii media la nivel local și global. Site-ul se numește “Media Morals: Sprijinirea jurnalismului responsabil în întreaga lume”. Scopul său este de a promova jurnalismul democratic responsabil prin analiza problemelor de vârf.

Forma și conținutul site-ului este o lucrare în desfășurare.

Am creat și condus site-uri academice pentru etica jurnalismului. Dar acest site este mai personal. O mare parte a analizei reprezintă perspectiva mea asupra mass-mediei și a stării eticii acesteia. Voi scrie pe blog și pe Twitter. Mai mult, îi voi ruga și pe alții să analizeze tendințele și problemele.

Lansarea prezintă unul dintre primele coduri sistematice de etică pentru mass-media la nivel mondial, bazat pe principii pe care le-am dezvoltat de-a lungul mai multor ani.

Wendy Swanberg, istoric al jurnalismului și fost producător de știri în Madison, Wisconsin, este redactor-șef al site-ului. Ea scrie, de asemenea, o rubrică pe probleme de presă liberă. Cel mai recent, Swanberg a lucrat cu mine pentru a crea Centrul pentru Etica Jurnalismului la Universitatea din Wisconsin-Madison.

Site-ul are pagini de resurse – context și istorie despre orice, de la ideea de etică mediatică până la creșterea eticii jurnalistice globale. Sper ca aceste pagini să fie utile studenților, cercetătorilor și membrilor publicului.

Sunt întrebat care este publicul meu țintă. Răspunsul este simplu: Potențial, toată lumea. Într-o epocă în care aproape oricine poate publica, etica este studiul normelor media pentru toată lumea, la propriu. Etica media nu mai este un interes de specialitate pentru jurnaliștii profesioniști. Etica presei a scăpat de limitele organizațiilor profesionale și este acum un dialog deschis, global.

De aceea, acest site se dorește a fi accesibil oricărei persoane interesate de etica presei. Scrierea va fi clară și nu va fi îngreunată de jargon și teorie densă.

În cele din urmă, punctul meu de vedere este global. Văd noua noastră etică media ca fiind în mod inevitabil globală este punctul de vedere, în principiu și în scopuri. Etica media originală a fost o etică pentru o media care nu era globală. Codurile de etică au fost și continuă să fie parohiale, definind îndatoririle jurnalismului doar în termenii unui oraș, a unei regiuni sau a unei națiuni.

Ce se întâmplă cu etica atunci când jurnalismul devine global prin amploare și impact? Acest site va discuta această întrebare și va propune câteva răspunsuri și principii noi.

Nu voi face campanie pentru anumite ideologii sau grupuri politice. Cu toate acestea, nu sunt un observator neutru. Mă implic în probleme din perspectiva mea liberal-democrată.

Acesta nu este un site pentru “discuții fierbinți” sau tirade partizane. Există mai mult decât suficient de această formă de jurnalism în sfera publică. Ceea ce are nevoie democrația noastră este jurnalismul dialogic – spații mediatice în care oamenii pot discuta sincer, dar cu respect, despre evenimente și probleme cheie.

Site-ul va încerca să fie acest tip de spațiu mediatic.

Copyright Stephen J.A. Ward, 2014

.