Vă surprindeți căutând cutia de șervețele la sfârșitul celor mai multe comedii romantice, atunci când perechea principală își dă seama în cele din urmă că se iubesc, se reîntâlnesc și merg împreună spre apus? Sau ați plâns atunci când vi s-a înmânat în sfârșit diploma universitară de către un demnitar în timpul convocării? Dar atunci când vă întâlniți cu o persoană iubită după mult, mult timp? Dacă da, știți cum este să vărsați lacrimi de bucurie. Dar, de ce plângem atunci când suntem fericiți?

Potrivit doctorului Jordan Lewis, cercetător în psihiatrie la Penn State College of Medicine, atunci când suntem copleșiți de emoții, creierul nostru nu poate discerne întotdeauna diferența dintre reacțiile fericite și cele triste. Hipotalamusul, o parte a creierului nostru de mărimea unei migdale, răspunde pur și simplu la semnalele puternice, neuronale, venite de la amigdala, care se ocupă de înregistrarea reacțiilor noastre emoționale. Iar acest răspuns implică activarea sistemului nervos parasimpatic al organismului, care ne ajută să ne calmăm prin eliberarea neurotransmițătorului acetilcolină care, practic, duce la producerea de lacrimi.

O altă explicație este că plânsul ajută la reglarea emoțiilor extreme. Cercetările sugerează că experimentăm emoții atât de intense încât devin incontrolabile și copleșitoare – chiar dacă emoțiile în cauză sunt bucurie, exaltare sau recunoștință – plângem în încercarea de a elibera imediat aceste emoții și de a începe procesul de calmare. Experții sunt de părere că lacrimile reflectă sentimente care nu pot fi exprimate, sau consumate, prin alte comportamente.

Relații în The Swaddle:

De ce avem acele ușoare și supărătoare mișcări ale ochilor?

În plus, plânsul poate duce, de asemenea, la sentimente de empatie, legătură și conexiune socială cu cei din jurul nostru. Plânsul ne ajută să comunicăm într-un mod în care limbajul nu o poate face – ajutându-ne să ne conectăm cu cei de care suntem înconjurați, în acel moment, în bucuria noastră colectivă și plângăcioasă.

În plus, atunci când plângem, corpul nostru eliberează hormoni fericiți, cum ar fi endorfinele, care alungă durerea și perpetuează plăcerea. Împreună cu eliberarea de oxitocină, despre care se știe că induce un sentiment de calm și de legătură, aceste endorfine ne împing imediat într-un sentiment general de bunăstare. În timp ce, pe de o parte, acest lucru poate amplifica sentimentele de plăcere, făcându-ne astfel mai fericiți, pe de altă parte, ne liniștește – punându-ne în largul nostru cu fericirea noastră.

Denumite expresie dimorfă, lacrimile de bucurie se aseamănă cu agresivitatea drăgălașă sau cu dorința de a strivi sau de a ronțăi lucruri drăguțe și adorabile. Expresiile dimorfe sunt modul în care creierul ne împiedică să ne lăsăm copleșiți de o emoție – prin eliberarea de hormoni care impun efectul opus și ne permit să găsim un echilibru prin stabilizarea emoțiilor noastre pozitive intensificate și neutralizarea lor la un nivel mai ușor de gestionat.

Relații pe Șova:

De ce simt oamenii o curiozitate morbidă?

O altă explicație sugerează că evenimentele majore ale vieții, cum ar fi absolvirea unei facultăți sau obținerea unui loc de muncă la care s-a visat dintotdeauna, sau bucuria de a-și vedea copilul pentru prima dată, care adesea provoacă lacrimi, sunt, de asemenea, precedate de perioade prelungite de stres și de muncă grea care, în cele din urmă, duc la aceste etape importante. Ca atare, plânsul acționează ca un “catharsis suprem, sau eliberare, din acest stres prelungit.”

Așa că, data viitoare când vă găsiți vărsând o lacrimă sau două din exaltare absolută, nu vă simțiți jenat. Este natural și vă face bine.

Fericit acum?

.