Progresele în tehnologie, metalurgie, tactici militare și schimbările de modă au influențat foarte mult evoluția armurilor personale, permițând crearea a numeroase tipuri de armuri care ne-au ajutat să ajungem la vremurile moderne, când chimia avansată și producția industrială au permis crearea armurilor corporale moderne. Istoria armurilor este separată în mai multe perioade de timp distincte, în care fabricarea și scopul lor s-au schimbat în mod semnificativ.

Tipuri de armuri în funcție de perioada istorică:

Armuri premetalice – În primele timpuri ale istoriei moderne a omenirii, soldații și forțele de menținere a păcii au folosit o mare varietate de echipamente de protecție care au fost orientate pentru a fi folosite atât de soldații pe jos, cât și de soldații de cavalerie, care trebuiau să aibă cu toții o mobilitate și o amplitudine mare de mișcare. Acest echipament de protecție era confecționat în cea mai mare parte din lemn, piele de animale și, în cazuri foarte rare, plăci simple create din metale ușoare. Una dintre cele mai faimoase armuri antice nemetalice a fost armura pentru partea superioară a corpului Linothorax, folosită de soldații macedoneni și greci între anii 1000 î.Hr. și 31 î.Hr.

Primele armuri corporale metalice – Marea schimbare în istoria armurilor a venit însă odată cu introducerea primelor armuri de bronz pe tot corpul (cuirasă de corp, apărători de umeri, plăci de piept și plăci de protecție inferioară) în urmă cu aproximativ 3500 de ani, în Grecia pre-republicană. Istoricii susțin că una dintre primele armuri de plasă de lanț realizate din inele de fier întrepătrunse a fost creată de populația celtică în 500 î.Hr. în Europa de Est. Acest design a fost propagat în Europa prin migrațiile celților spre vest. Un alt design popular a fost cel al armurilor cu inele, care în loc de “monede” foloseau inele înșirate deasupra cămășii de piele, care aveau în principal rolul de a preveni rănile ușoare provocate de tăieturi de sabie și de cuțit.

Armurile romane – Istoria armurilor a atins un punct crucial odată cu sosirea Imperiului Roman și cu puterea lor militară organizată, care se baza în mare măsură pe trupe bine antrenate și pe utilizarea armurilor metalice. Două dintre cele mai populare tipuri de armuri erau “lorica hamata”, armura de postav care folosea până la 30 de inele și avea designul de bază al linothoraxului grecesc, și “lorica segmentata” care folosea benzi metalice segmentate realizate din diverse metale care erau fixate prin rețeaua de benzi interne din piele. Prin secolele al III-lea și al IV-lea d.Hr., lorica segmentata a încetat să mai fie folosită, iar lorica hamata a devenit armura standard a armatei romane.

Armuri asiatice – Armurile asiatice se bazau în principal pe metale mai ușoare care uneori erau amestecate cu bucăți de lemn. Cele mai populare modele în China și Japonia au fost armurile bazate pe designul Lamellar (plăci de armură mici, legate în rânduri orizontale), haina de piele cu plăci, Brigandine din metal sau lemn și, bineînțeles, armurile foarte elaborate ale samurailor care au culminat cu designul “Ō-yoroi” din șase piese.

Armuri din Evul Mediu și Renaștere – După căderea Imperiului Roman, soldații europeni (cel mai adesea nobili care aveau fonduri pentru echipament de război scump) au început să folosească modele modificate rămase din epoca romană. Cu toate acestea, progresele în metalurgie au permis crația multor modele noi, cum ar fi hauberk-ul de postav, armurile din plăci de oțel pe tot corpul, care erau purtate de cavaleri, diferite tipuri de armuri din plăci, multe alte echipamente de protecție meatl.

Epoca prafului de pușcă – Sosirea prafului de pușcă și chiar a arbaletelor grele a marcat sfârșitul armurilor cu plăci întregi și a călăreților în armură, împingând armurile înapoi la starea “ușoară”, în care plăcile mici de metal erau folosite doar pentru a proteja zonele critice ale corpului uman împotriva rănilor provocate de gloanțe (piept, stomac, cap și uneori gât). Primul Război Mondial și Războiul Civil American au fost ultimele mari războaie în care unii soldați, pe lângă coifuri, au folosit plăci de armură, dar această practică nu era foarte răspândită, iar folosirea pieselor de armură din metal era considerată nepractică (și în unele locuri lașă).

Epoca modernă – A doua parte a secolului XX a introdus multe materiale noi și avansate care îi pot proteja pe purtători împotriva rănilor provocate de gloanțe și lame. Materialele cele mai frecvent utilizate în prezent sunt plăcile ceramice, compușii din plastic întărit, aliajele metalice avansate și fibra Kevlar.