5.2: Disonanța cognitivă

Psihologii sociali au documentat faptul că sentimentul de bine față de noi înșine și menținerea unei stime de sine pozitive este un motivator puternic al comportamentului uman (Tavris & Aronson, 2008). În Statele Unite, membrii culturii predominante au de obicei o părere foarte bună despre ei înșiși și se consideră oameni buni, care sunt peste medie în ceea ce privește multe trăsături dezirabile (Ehrlinger, Gilovich, & Ross, 2005). Adesea, comportamentul, atitudinile și convingerile noastre sunt afectate atunci când experimentăm o amenințare la adresa stimei noastre de sine sau a imaginii pozitive de sine. Psihologul Leon Festinger (1957) a definit disonanța cognitivă ca fiind un disconfort psihologic care apare în urma menținerii a două sau mai multe atitudini, comportamente sau cogniții (gânduri, credințe sau opinii) inconsistente. Teoria lui Festinger privind disonanța cognitivă afirmă că, atunci când experimentăm un conflict în comportamentele, atitudinile sau credințele noastre care contravine percepției noastre pozitive de sine, experimentăm un disconfort psihologic (disonanță). De exemplu, dacă credeți că fumatul este rău pentru sănătate, dar continuați să fumați, experimentați un conflict între credința și comportamentul dumneavoastră.

Cercetarea ulterioară a documentat faptul că numai cognițiile conflictuale care amenință imaginea pozitivă de sine a indivizilor provoacă disonanță (Greenwald & Ronis, 1978). Cercetări suplimentare au constatat că disonanța nu este doar inconfortabilă din punct de vedere psihologic, ci poate provoca și excitare fiziologică (Croyle & Cooper, 1983) și poate activa regiuni ale creierului importante în emoții și în funcționarea cognitivă (van Veen, Krug, Schooler, & Carter, 2009). Atunci când experimentăm disonanța cognitivă, suntem motivați să o diminuăm, deoarece este inconfortabil din punct de vedere psihologic, fizic și mental. Putem reduce disonanța cognitivă prin alinierea cognițiilor, atitudinilor și comportamentelor noastre – adică, făcându-le armonioase. Acest lucru se poate face în diferite moduri, cum ar fi:

• schimbarea comportamentului nostru discordant (de ex., să nu mai fumăm),
• schimbarea cognițiilor noastre prin raționalizare sau negare (de ex., spunându-ne că riscurile pentru sănătate pot fi reduse dacă fumăm țigări cu filtru),
• adăugarea unei noi cogniții (de ex, “Fumatul îmi suprimă apetitul, astfel încât nu devin supraponderal, ceea ce este bun pentru sănătatea mea.”).

Mai multe exemple, vă rog.

Un exemplu clasic de disonanță cognitivă este John, un tânăr de 20 de ani care se înrolează în armată. În timpul taberei de instrucție, el este trezit la ora 5:00 dimineața, este privat cronic de somn, se țipă la el, este acoperit de mușcături de purici de nisip, este fizic vânăt și bătut și epuizat mental. Lucrurile se înrăutățesc. Recruții care ajung până în săptămâna 11 a taberei de instrucție trebuie să facă 54 de ore de antrenament continuu.

Nu este surprinzător faptul că John este nefericit. Nimănui nu-i place să fie nefericit. În acest tip de situație, oamenii își pot schimba convingerile, atitudinile sau comportamentele. Ultima opțiune, o schimbare a comportamentelor, nu este disponibilă pentru John. El s-a înrolat în armată pentru patru ani și nu poate pleca în mod legal.

Dacă John continuă să se gândească la cât de nefericit este, vor fi patru ani foarte lungi. El va fi într-o stare constantă de disonanță cognitivă. Ca o alternativă la această nefericire, John își poate schimba convingerile sau atitudinile. El își poate spune: “Devin mai puternic, mai sănătos și mai ager. Învăț disciplina și cum să mă apăr pe mine și țara mea. Ceea ce fac este cu adevărat important”. Dacă aceasta este convingerea lui, își va da seama că devine mai puternic prin provocările sale. Atunci el se va simți mai bine și nu va experimenta disonanța cognitivă, care este o stare inconfortabilă.

Efectul inițierii

Exemplul militar demonstrează observația că o inițiere dificilă într-un grup ne influențează să ne placă mai mult grupul, datorită justificării efortului. Nu dorim să fi pierdut timp și efort pentru a ne alătura unui grup pe care în cele din urmă îl părăsim. Un experiment clasic realizat de Aronson și Mills (1959) a demonstrat acest efect de justificare a efortului. Studenții universitari s-au oferit voluntari să se alăture unui grup din campus care urma să se întâlnească în mod regulat pentru a discuta despre psihologia sexului. Participanții au fost repartizați aleatoriu la una dintre cele trei condiții: nicio inițiere, o inițiere ușoară și o inițiere dificilă în grup. După ce au participat la prima discuție, care a fost făcută în mod deliberat foarte plictisitoare, participanții au evaluat cât de mult le-a plăcut grupul. Participanții care au trecut printr-un proces dificil de inițiere pentru a se alătura grupului au evaluat grupul mai favorabil decât participanții cu o inițiere ușoară sau fără inițiere.

Efecte similare pot fi observate într-un studiu mai recent privind modul în care efortul studenților afectează evaluările cursurilor. Heckert, Latier, Ringwald-Burton și Drazen (2006) au intervievat 463 de studenți înscriși la cursuri la o universitate din vestul mijlociu cu privire la nivelul de efort pe care cursurile lor îl cereau de la ei. În plus, studenților li s-a cerut, de asemenea, să evalueze diverse aspecte ale cursului. Având în vedere ceea ce tocmai ați citit, nu va fi o surpriză faptul că acele cursuri care au fost asociate cu cel mai ridicat nivel de efort au fost evaluate ca fiind mai valoroase decât cele care nu au fost evaluate. Mai mult, studenții au indicat că au învățat mai mult la cursurile care au necesitat mai mult efort, indiferent de notele pe care le-au primit la acele cursuri (Heckert et al., 2006).

În afară de exemplul militar clasic și de inițierea în grup, vă puteți gândi la alte exemple de disonanță cognitivă? Iată unul: Marco și Maria locuiesc în Fairfield County, Connecticut, care este una dintre cele mai bogate zone din Statele Unite și are un cost al vieții foarte ridicat. Marco face telemuncă de acasă, iar Maria nu lucrează în afara casei. Ei închiriază o casă foarte mică pentru mai mult de 3.000 de dolari pe lună. Maria face cumpărături la magazine de consignație pentru haine și face economii acolo unde poate. Ei se plâng că nu au niciodată bani și că nu pot cumpăra nimic nou. Când sunt întrebați de ce nu se mută într-o localitate mai puțin costisitoare, din moment ce Marco face telemuncă, ei răspund că Fairfield County este frumos, le plac plajele și se simt bine acolo. Cum se aplică teoria disonanței cognitive la alegerile lui Marco și Maria?

.