Ce este dreptul de retenție?

Dreptul de retenție este dreptul unui creditor care se află în posesia bunurilor, valorilor mobiliare sau a oricăror alte bunuri aparținând debitorului de a le reține până la rambursarea datoriei, cu condiția să nu existe un contract expres sau tacit contrar. Este un drept de a reține posesia anumitor bunuri sau titluri de valoare sau alte bunuri mobile a căror proprietate aparține unei alte persoane, iar posesia poate fi reținută până când proprietarul achită datoria sau obligația față de posesor.
Este o creanță legală a unei persoane asupra proprietății altei persoane ca garanție pentru plata unei datorii.
O creanță legală sau un sechestru asupra unei proprietăți ca garanție (drept) pentru plata unei obligații.
În Halsbury’s Laws of England ,se afirmă: “Dreptul de retenție este ,în sensul său primar ,un drept al unui om de a reține ceea ce se află în posesia sa și care aparține altuia până la satisfacerea anumitor cereri ale persoanei aflate în posesie. În sensul său primar, este dat prin lege și nu prin contract.”

În Chalmers on Bills of Exchange ,se precizează semnificația dreptului de retenție al bancherului:

“Un drept de retenție al bancherului asupra titlurilor de valoare negociabile a fost definit din punct de vedere judiciar ca fiind “un gaj implicit”. Un bancher are, în absența unei înțelegeri contrare ,un drept de retenție asupra tuturor cambiilor primite de la un client în cursul normal al activității bancare în ceea ce privește orice sold care poate fi datorat de un astfel de client.” trebuie remarcat faptul că dreptul de retenție se extinde numai asupra instrumentelor negociabile care sunt remise bancherului de către client în scopul încasării .În cazul în care încasarea a fost efectuată, procesul poate fi utilizat de bancher pentru a reduce soldul debitor al clientului, cu excepția cazului în care există o altă destinație.
Ne putem referi, de asemenea, la Peget’s Laws of Banking, ed. a 8-a, la pagina 498, unde, vorbind despre dreptul de retenție al bancherului, autorul a afirmat că, în afară de orice garanție specifică, bancherul poate recurge la dreptul său general de retenție ca protecție împotriva pierderii unui împrumut, a unei descoperiri de cont sau a unei alte facilități de credit. Privilegiul general al bancherilor face parte din dreptul comercial și este recunoscut juridic ca atare.
În Chitty on Contracts, se explică. “Privilegiul este aplicabil instrumentelor negociabile care sunt remise bancherului de către client pentru încasare. Când încasarea a fost făcută, încasările pot fi folosite de bancher în reducerea soldului debitor al clientului ,cu excepția cazului în care există o altă destinație.”

În Byles on Bills of Exchange 26th Edn, de Frank Ryder și Antonio Bueno Sweet & Maxwell
27.- (3) În cazul în care deținătorul unei cambii are un drept de retenție asupra acesteia, care rezultă fie din contract, fie implicit din lege, el este considerat a fi un deținător cu titlu oneros în măsura sumei pentru care are un drept de retenție. Un bancher are un drept de retenție asupra tuturor titlurilor de valoare și obiectelor de valoare ale clientului său, care ajung în mâinile sale în calitatea sa de bancher în cursul normal al activității. Currie v. Misa (1867) App. Cas.554(H.L.)
În cazul în care, prin urmare, clientul este îndatorat față de bancher, dreptul de retenție apare imediat ce un cec este plătit pentru încasare – probabil prin implicația legii. Pe de altă parte, în cazul în care bancherul este de acord fie în mod implicit, ca rezultat al unei acțiuni, fie în mod expres, ca un client să tragă pe efecte necompensate, bancherul are un drept de retenție asupra acestor efecte -care rezultă din contract.
În ceea ce privește cerințele legale, nu este nevoie de nici un acord special, scris sau oral, pentru a crea dreptul de retenție, ci acesta apare doar prin efectul legii, deoarece, în conformitate cu legislația indiană, un astfel de acord este implicit în conformitate cu prevederile secțiunii 171 din Indian Contract Act, 1872, atât timp cât acesta nu este exclus în mod expres .Pentru ca dreptul de retenție să ia naștere, trebuie îndeplinite următoarele cerințe:
(1) bunul trebuie să ajungă în mâinile bancherului în calitatea sa de bancher în cursul normal al activității comerciale ;
(2) nu trebuie să existe o încredințare în scop special incompatibilă cu dreptul de retenție
(3) posesia bunului trebuie să fie obținută în mod legal în calitatea sa de bancher; și
(4)Nu trebuie să existe niciun acord incompatibil cu dreptul de retenție.
Gaj – un gaj implicit
Gajul bancherului este un gaj general recunoscut de lege.
Gajul general al bancherului este considerat ca fiind ceva mai mult decât un gaj obișnuit; este un gaj implicit. Acest drept, cuplat cu drepturile prevăzute la art. 43 din Legea privind instrumentele negociabile, 1881, permite cambiile, bancnotele și cecurile, ale bancherului, fiind considerat un deținător cu titlu oneros în măsura sumei pentru care există privilegiul, le poate realiza la scadență; dar în cazul celorlalte instrumente negociabile, de ex. obligațiuni la purtător, cupoane și mandate de acțiuni la purtător, care ajung în mâinile bancherului și devin astfel pasibile de gaj, caracterul de gaj permite bancherului să le vândă în caz de neplată, în cazul în care se fixează un termen pentru plata avansului sau, în cazul în care nu se fixează un termen, după o cerere de rambursare și o notificare rezonabilă a intenției de a vinde și de a aplica veniturile la lichidarea sumei care i se cuvine.Dreptul de vânzare se extinde la toate proprietățile și titlurile de valoare aparținând unui client aflate în mâinile unui bancher ,cu excepția titlurilor de proprietate ale bunurilor imobile care, în mod evident, nu pot fi vândute.

Legea conferă, printre altele, un drept de gaj general bancherilor – Lloyds Bank v. Administrator General of Burma, AIR 1934 Rangoon 66.
Pentru a pretinde un drept de retenție, bancherul trebuie să funcționeze ca bancher în conformitate cu secțiunea 6 din Legea privind reglementarea bancară – State Bank of Travencore v. Bhargavan ,1969 Kerela .572.
Este acum bine stabilit faptul că dreptul de retenție al bancherului îi conferă acestuia dreptul de a reține garanția, în ceea ce privește contul de sold general. Termenul de sold general se referă la toate sumele datorate și plătibile în prezent de către client, fie că este vorba de un împrumut, de un descoperit de cont sau de o altă facilitate de credit (Re European Bank (1872) 8 Ch App 41) Cu alte cuvinte, privilegiul se extinde la toate formele de valori mobiliare depozitate, care nu sunt încredințate în mod specific sau care nu urmează să fie însușite.
Cazuri de jurisprudență
În cauza Firm Jaikishen Dass Jinda Ram v. Central Bank of India Ltd. (1872) 8 Ch App 41). AIR 1960 Punj.1,două firme de parteneriat cu aceiași parteneri compensați aveau două conturi separate la bancă. Curtea a hotărât că banca avea dreptul să își însușească sumele de bani aparținând unei firme pentru plata unui descoperit de cont al unei alte firme. Deoarece, deși sunt implicate două firme separate, acestea nu sunt două entități juridice distincte și nu pot fi “distinse de membrii care le compun”. Existau cerințe reciproce între bancă, pe de o parte, și persoanele care constituiau firma, pe de altă parte. Nici nu se poate spune că aceste pretenții nu existau între părți în același drept.
Tribunalul poate interveni în exercitarea dreptului de retenție al băncii. În cauza Purewal & Associates and another v/s Punjab National Bank and others (AIR 1993 SC 954), în care debitorul nu a reușit să plătească datoriile băncii, ceea ce a dus la refuzul de a beneficia de serviciile băncii, Curtea Supremă a Indiei a ordonat ca banca să permită operarea unui singur cont curent care va fi liber de incidența privilegiului bancar pretins de bancă, astfel încât să permită debitorului să își desfășoare tranzacțiile comerciale zilnice etc. iar băncii i s-a dat libertatea de a iniția alte proceduri de recuperare a datoriilor sale.
State Bank of India v/s Javed Akhtar Hussain, Curtea a considerat că acțiunea băncii de a menține un drept de retenție asupra conturilor TDR și RD a fost unilaterală și abuzivă și chiar nu se potrivește cu autoritățile State Bank of India.Instanța s-a bazat pe hotărârea Union Bank of India v/s K.V.Venugopalan, în care instanța a statuat că banii din depozitele fixe constituite la bancă reprezintă strict un împrumut pentru bancă. Bancherul, în legătură cu depozitul la termen, este un debitor; în consecință, deponentul ar înceta să mai fie proprietarul banilor din depozitul la termen; banii respectivi devin banii băncii, permițându-i acesteia să facă ceea ce dorește, dar cu obligația de a rambursa datoria la scadență; în aceeași hotărâre s-a mai stabilit că banca, fiind un debitor în ceea ce privește banii din depozitul la termen, nu are dreptul de a pune în aplicare doctrina privilegiului bancar și banii din depozitul la termen.

În cazul State Bank of India Kanpur v/s Deepak Malviya (AIR 1996 All 165), s-a stabilit că secțiunea 174 din lege prevede că, în absența unui contract contrar, amanetul are obligația de a restitui bunurile gajate pentru orice datorie sau compromis pentru care bunurile au fost gajate. Aceasta este o dispoziție generală care prevede relația dintre un gajist și un amanet în ceea ce privește bunurile gajate. Secțiunea 171 din lege, care prevede dreptul de retenție al bancherului, este o dispoziție specifică, care are un efect prioritar asupra acestei dispoziții generale, ca atare, dreptul de retenție al bancherului este, de asemenea, extins la bunurile gajate.

Principiile care guvernează dreptul de retenție al bancherului

1) S-a stabilit în Chettinad Mercantile Bank Ltd. v/s PL.A.Pichammai Achi AIR 1945 Mad. 445 că dreptul de retenție al bancherului este dreptul de a reține lucrurile intrate în posesia sa în calitate de bancher dacă și atâta timp cât clientul căruia îi aparțineau sau care avea puterea de a dispune de ele în momentul în care au fost livrate este îndatorat față de bancher cu privire la soldul contului dintre ei, cu condiția ca circumstanțele în care bancherul a obținut posesia ,să nu implice faptul că acesta a fost de acord ca acest drept să fie exclus .Se poate spune în mod corect că dreptul de retenție al bancherului apare numai în ceea ce privește oricare dintre titlurile de valoare deținute de bancă ,banca are un drept de retenție asupra acestor titluri de valoare și ar putea să le rețină împotriva sumei datorate de client.
2) Este necesar ca proprietatea unui lucru, care se află în posesia băncii, să se afle la client și să fie deținută de bancă cu titlu de garanție, altfel banca nu poate exercita nici un drept de gaj. PNB Ltd.v. Arura Mal Durga Dass (AIR 1960 Pun.632.)
3) Este posibil ca o bancă să nu poată exercita niciun drept de retenție asupra banilor depozitați de către client în măsura în care devine ea însăși proprietara banilor depozitați ,dar totuși are dreptul de a ajusta aceste sume cu orice datorii datorate de client. În astfel de cazuri, scopul dreptului de retenție este atins prin aplicarea principiului compensării (AIR 1945 Mad.447).)
4) Dreptul de retenție al bancherului este supus oricărui contract contrar, iar cel care îl invocă trebuie să dovedească existența unui astfel de contract.
5) O analiză a cauzei City Union Bank Ltd v/s Thangarajan (2003)46 SCL 237 (Mad) este relevantă pentru a enunța anumite principii cu privire la dreptul de retenție al bancherului care au fost observate.

a) Banca obține un privilegiu general cu privire la toate titlurile de valoare ale clientului, inclusiv instrumente negociabile și FDR s, dar numai în măsura în care clientul este răspunzător. În cazul în care banca nu restituie soldul, iar clientul suferă o pierdere din această cauză, banca va fi obligată să plătească daune-interese clientului. În prezenta cauză, Curtea și-a întemeiat decizia pe principiul conform căruia, pentru a invoca un drept de retenție din partea băncii, trebuie să existe reciprocitate între bancă și client, adică atunci când există reciprocitate între aceleași părți și între acestea în aceeași calitate. Reținerea proprietăților clientului dincolo de răspunderea acestuia este neautorizată și ar atrage răspunderea băncii pentru daune-interese.

Când nu este permisă poprirea:

Cu toate acestea, poprirea nu este permisă în următoarele cazuri, și anume
(i) În cazul în care există un contract expres, cum ar fi cu titlu de contragaranție ,care prevede rambursarea – Krishna Kishore Kar v. United Commercial Bank, AIR 1982 Cal .62.
(ii) În cazul în care nu există o cerere reciprocă existentă între bancher și clientul-firmă-Jaikishan Dass Jinda Ram v. Central Bank of India,AIR 1960 Punj.1.
(iii) În cazul în care obiectele de valoare sunt primite pentru păstrare în siguranță – Cuthbert v. Roberts ,(1909)2 Ch.226 (CA) și Bank of Africa and Cohen,(1902)2 Ch.129. (Paget’s law of Banking (ediția a 11-a)
(iv) În cazul în care încredințarea bunurilor (titluri de proprietate) este pentru un scop specific declarat către bancher- Greenhalgh v. Union Bank of Manchester,(1924) 2 K.B.153.
(v) Atunci când depozitul la bancher este pentru un scop specific, dacă bancherul a fost înștiințat în mod implicit sau expres de un astfel de scop.
(vi) Atunci când bunurile de valoare sau titlurile de proprietate sunt lăsate în mâinile bancherului ,din neatenție.
(vii) Atunci când bancherul are doar o datorie contingentă .O datorie contingentă este aceea că “nici o sumă nu ar fi datorată la data la care dorește să exercite dreptul de retenție” Tannans Banking Law.
(viii) În cazul în care contul este în legătură cu un trust.
Legitimația bancară nu este disponibilă împotriva recipisei de depozit la termen în nume comun atunci când datoria este datorată doar de unul dintre deponenți.
În cazul State Bank of India v. Javed Akhtar Hussain ,AIR 1993 Bom.87 ,banca apelantă a obținut o hotărâre judecătorească împotriva reclamantului și a non-reclamantului care stătea ca fidejusor al non-reclamantului nr.1 .După ce a fost pronunțată o hotărâre judecătorească ,non-reclamantul nr.2 a depus o sumă de 32.793 rupii/în TDR nr.856671 la apelanți pe numele său și al soției sale în nume comun într-o altă sucursală a aceleiași bănci .Aceștia aveau, de asemenea, un cont RD. Banca reclamantă a păstrat sechestru pe aceste două conturi fără a epuiza nicio cale de atac împotriva non-reclamantului nr.1. Curtea a considerat că acțiunea de păstrare a sechestrului a fost un fel de act suo muto exercitat de bancă chiar și fără a notifica non-reclamantul nr.2 și soția sa. Solicitantul ar fi putut să se adreseze instanței pentru a emite ordine cu privire la sumele investite în conturile TDR și RD. Cu toate acestea, acțiunea reclamantei de a menține un drept de retenție asupra acestor două conturi a fost unilaterală și autoritară.

Syndicate Bank v/s Vijay Kumar and Others, AIR 1992 SC 1066.
Curtea Supremă a susținut dreptul de retenție al bancherilor și dreptul de compensare ,considerând că acestea țin de obiceiurile comerciale și sunt recunoscute în mod judicios.
Fapte
În prezenta cauză, banca, la cererea debitorului judecătoresc, a fost de acord să furnizeze garanția bancară în favoarea Înaltei Curți din Delhi, cu condiția ca debitorul judecătoresc să depună întreaga sumă de 90.000 Rs. în favoarea grefierului Înaltei Curți din Delhi .Acest lucru a fost făcut și partenerul firmei debitorului judecătoresc a depus două FDRS de 65.000 de rupii și, respectiv, 25.000 de rupii după ce le-a achitat în mod corespunzător prin semnarea pe verso a fiecărui FDR.
Cele două FDR au fost achitate în mod corespunzător prin semnarea pe verso a fiecăruia dintre ele de către debitorul judecătoresc și au fost predate împreună cu două scrisori de însoțire pe formularele tipărite obișnuite ale băncii la 17.9.1980 în momentul obținerii garanției. Clauza relevantă din scrisoare suna după cum urmează:
“Banca este liberă să ajusteze din veniturile acoperite de chitanța de depozit/certificatul menționat mai sus sau din veniturile altor chitanțe/certificate emise în reînnoirea acestora, în orice moment, fără nicio referire la noi ,la contul de împrumut/OD menționat. Suntem de acord ca depozitul și reînnoirile de mai sus să rămână la banca menționată atât timp cât există un cont datorat băncii de către noi pentru M/s Jullundur Body Builders, individual sau împreună cu alții.”
Susțin că
Banca are un privilegiu general asupra tuturor formelor de titluri de valoare sau instrumente negociabile depuse de către sau în numele clientului în cursul normal al activității bancare și că privilegiul general este un drept valoros al bancherului recunoscut judiciar și, în absența unui acord contrar, un bancher are un privilegiu general asupra unor astfel de titluri de valoare sau efecte primite de la un client în cursul normal al activității bancare și are dreptul de a utiliza veniturile în ceea ce privește orice sold care poate fi datorat de către client prin reducerea soldului debitor al clientului. În cazul în care banca a acordat o garanție pe baza celor două FDR, nu se poate spune că un bancher avea doar un drept de retenție special limitat și nu un drept de retenție general asupra celor două FDR.Prin urmare, s-a considerat că ceea ce este sechestrat este suma de bani din depozit. Bancherul, în calitate de sechestrat, atunci când i se comunică o notificare de sechestru, trebuie să se prezinte în fața instanței și să obțină instrucțiuni adecvate pentru protejarea intereselor sale.

Când intră în vigoare un drept de retenție general?

Un drept de retenție general rezultă dintr-o serie de tranzacții în cursul general al activității comerciale, mai degrabă decât dintr-o singură tranzacție specifică, cum ar fi repararea unei bijuterii sau a unui computer. Avocații, bancherii și factorii au, de obicei, privilegii generale pentru a se asigura că clientul său îl va plăti pentru serviciile deja prestate, un avocat poate păstra în posesie actele și bunurile personale ale clientului său care ajung în mâinile sale în calitatea sa profesională. El are, de asemenea, un drept de retenție asupra oricărei hotărâri judecătorești pe care a obținut-o pentru clientul său pentru valoarea serviciilor sale. Un bancher poate reține acțiuni, obligațiuni sau alte documente care ajung în mâinile sale de la clientul său pentru orice sold general datorat de acesta. Un factor sau un comisionar poate reține toate bunurile care îi sunt încredințate spre vânzare de către proprietarul lor pentru orice sold datorat. Comerciantul poate vinde bunurile pentru a-și satisface privilegiul, dar trebuie să dea socoteală proprietarului pentru orice excedent realizat din vânzare. Privilegiile generale apar mai rar decât privilegiile specifice.

Ce este compensarea?

Dreptul de compensare este, de asemenea, cunoscut sub numele de dreptul de combinare a conturilor .O bancă are dreptul de a compensa o datorie față de un client cu o datorie datorată de acesta.
“O compensare legală este atunci când există datorii reciproce între reclamant și pârât, sau dacă una dintre părți acționează în justiție sau este acționată în justiție în calitate de executor sau administrator, o datorie poate fi compensată cu cealaltă” (S.13 Insolvent Debtors Relied Act 1728)
Din punct de vedere comercial, un drept de compensare este o formă de garanție (drept) pentru un creditor. Este o garanție atractivă deoarece realizarea sa nu implică vânzarea unui activ către un terț.
O compensație trebuie să fie sub forma unei creanțe încrucișate pentru o sumă lichidată și poate fi invocată numai în ceea ce privește o creanță lichidată. Atât creanța, cât și compensarea trebuie să fie datorii reciproce, datorate de și către aceleași părți, în temeiul aceluiași drept O creanță a unei persoane în calitate de reprezentant nu poate fi compensată cu o creanță personală. Chiar și o creanță împotriva succesiunii unui client decedat nu poate fi compensată cu o datorie, care era datorată clientului de către bancherul său, în timpul vieții acestuia, indiferent dacă conturile sunt la unul sau mai multe birouri ale bancherului, aceasta nu afectează în mod substanțial poziția în niciun fel.
Dreptul de compensare al unui bancher nu poate fi exercitat după ce banii aflați în mâinile sale au fost cesionați în mod valabil sau, în orice caz, după ce a fost notificat de faptul unei cesiuni. (Official Liquidator ,Hanuman Bank Ltd. v. K.P.T. Nadar și alții 26 Comp.Cas .81) Hotărâri care indică anumite elemente esențiale pentru exercitarea dreptului de compensare.
Punjab National Bank v. Arunamal Durgadas ,AIR 1960 Punj.632 State Bank of India v. Javed Akhtar Hussain ,AIR 1993 Bombay ,87 unde s-a stabilit că: (1) Mutualitatea este esențială pentru validitatea unui drept de exercitare a compensării
(2) Acesta trebuie să fie între aceleași perioade.

Relația dintre gaj și compensare

Dreptul de gaj al bancherului poate fi atașat banilor atâta timp cât aceștia sunt destinați. În cazul în care a încetat să mai fie o astfel de sumă distinctă cu destinație specială, banca nu are dreptul de compensare. ( Radha Raman Choudhary/Radha Raman Choudhary v. Chota Nagpur Banking Association Ltd.(1945) 15 Comp.Cas.4(Pat).
Există o distincție între un drept de retenție al bancherului și dreptul de compensare al băncii. Un drept de retenție se limitează la valorile mobiliare și la bunurile aflate în custodia băncii. Compensarea se referă la bani și poate rezulta dintr-un contract sau din uzanțele mercantile sau prin efectul legii.

Autorul poate fi contactat la: [email protected] /Print This Article

.