Contenit arhivat: Ca un serviciu pentru cititorii noștri, Harvard Health Publishing oferă acces la biblioteca noastră de conținut arhivat. Vă rugăm să rețineți data la care fiecare articol a fost postat sau revizuit ultima dată. Niciun conținut de pe acest site, indiferent de dată, nu ar trebui să fie folosit vreodată ca substitut al sfatului medical direct al medicului dumneavoastră sau al altui clinician calificat.

În 2011, Academia Americană de Pediatrie (AAP), împreună cu Societatea Canadiană de Pediatrie, a publicat o declarație de poziție cu privire la box care a concluzionat: “medicii se opun cu fermitate boxului la tineri și încurajează pacienții să participe la sporturi alternative în care loviturile intenționate la cap nu sunt esențiale pentru acest sport”. În schimb, o declarație de politică a AAP din 2015 adoptă o poziție mult mai blândă în ceea ce privește fotbalul pentru tineret, recunoscând riscurile, dar sugerând că soluția ar fi o mai bună aplicare a regulilor, o mai mare asumare a responsabilității personale de către sportivi, prezența antrenorilor sportivi la meciuri și încurajarea extinderii ligilor fără lovituri de box.

De ce este AAP dispusă să ia o poziție fermă împotriva boxului, dar nu este dispusă să ia o “poziție” în ceea ce privește fotbalul pentru tineret? Mai important, este în regulă să sugereze că sportivii tineri, pe care AAP ar trebui să îi protejeze, trebuie să cântărească singuri riscurile și beneficiile?

Provocările și dezavantajele fotbalului pentru tineri

Este clar că boxul și fotbalul nu sunt echivalente. Boxul este un sport cu o piață de desfacere mică, care moare deja de moarte lentă pe măsură ce constată uzura bazei sale de fani. Fotbalul, pe de altă parte, are aproape 1,5 milioane de tineri participanți, este unul dintre cele mai populare sporturi din această țară și este susținut de o imensă structură corporatistă colegială și profesionistă.

De asemenea, trebuie să recunoaștem că participarea la fotbal, și la sporturile de echipă în general, are beneficii majore pentru condiția fizică și formarea caracterului. Participarea la sport contracarează problemele majore de sănătate publică ale obezității și, poate mai important, “dezangajarea” pe care o observăm cu toții la copii în zilele noastre. Fiecare părinte al unui adolescent, și chiar al unor copii mici, își dă seama că o lume “virtuală” a înlocuit adesea interacțiunile reale, vii, pe care copiii obișnuiau să le experimenteze în mod regulat. Cred cu tărie că participarea la sporturile de echipă are o influență pozitivă majoră asupra tinerilor și nu putem neglija impactul pozitiv al acestui aspect al fotbalului. În cele din urmă, dacă un copil este pasionat de fotbal și de niciun alt sport sau activitate, este aproape sigur că îi este mai bine să joace fotbal decât să fie inactiv și singur.

Într-un articol publicat săptămâna aceasta în The New England Journal of Medicine, intitulat “Riscuri tolerabile? Physicians and Youth Tackle Football”, Dr. Kathleen Bachynski provoacă AAP și comunitatea medicală să adopte o poziție mai fermă împotriva tackling-ului. Pot aprecia cu siguranță perspectiva ei și, personal, am ajuns în punctul în care îmi este greu să mă uit la fotbal, deoarece costul ridicat pentru bunăstarea sportivilor depășește valoarea divertismentului.

Atleții tineri au o mulțime de alte opțiuni care împărtășesc multe dintre beneficiile recreaționale ale fotbalului cu mult mai puține riscuri, deci de ce fotbalul rămâne atât de popular? Pentru că, în calitate de societate, ne place să ne uităm la fotbal. Sporturile de coliziune sunt în creștere din a doua jumătate a secolului al XX-lea, înainte de care sporturi relativ obscure, cum ar fi canotajul, erau considerate printre pasiunile naționale. Dar astăzi, fotbalul este extrem de popular, extrem de profitabil și susținut de influențe corporative majore care îl mențin în prim-planul opiniei publice. Este puțin probabil ca acesta să dispară.

Cum putem contribui la menținerea siguranței sportivilor tineri?

Dr. Bachynski susține că, în calitate de comunitate medicală, trebuie să luăm atitudine pentru ceea ce este cel mai bine pentru tinerii din națiunea noastră. Sunt de acord cu ea că sugestia AAP conform căreia “jucătorii trebuie să decidă dacă beneficiile jocului depășesc riscurile unei posibile accidentări” este o abdicare de la responsabilitățile noastre ca medici și plasează povara asupra celor pe care suntem acolo pentru a-i proteja. O mai bună aplicare a regulilor și, eventual, prezența antrenorilor sportivi ar putea preveni leziuni catastrofale, dar nu există nicio dovadă că aceasta va preveni epidemia de comoții cerebrale. Dar ar trebui, așa cum recomandă Dr. Bachynski, să cerem interzicerea placajelor?

Ca profesie, trebuie să educăm publicul cu privire la pericolele acestui sport și putem recomanda cu siguranță ca tinerii să nu joace fotbal în favoarea altor sporturi de echipă – similar cu poziția pe care AAP a luat-o în privința boxului. Cu toate acestea, în timp ce luarea unei poziții ferme împotriva placajelor ar putea fi cel mai bun lucru de făcut din punct de vedere al sănătății, în calitate de medici, trebuie să privim situația în mod realist: indiferent de poziția noastră ca profesie, nu vom vedea o regulă care să interzică placajele în fotbal. Fotbalul este un sport atât de incredibil de popular, iar eliminarea placajelor ar schimba natura sportului atât de dramatic, încât, ca inițiativă, este sortită eșecului.

Din punctul meu de vedere, AAP a recunoscut că trebuie să mergem pe o linie fină între ceea ce este, în cele din urmă, cel mai bine pentru copii și ceea ce poate fi realizat în mod rezonabil într-o națiune în care sportul fotbalului deține o zi din săptămână. Cred că declarația AAP este menită să “ajungă dincolo de culoar” într-o țară care a arătat clar că fotbalul este o parte importantă a culturii noastre. Comunitatea medicală trebuie să semnaleze continuu pericolele pe care le prezintă fotbalul american și să facă presiuni pentru ca acesta să evolueze către un sport mai sigur. Tehnologia și aplicarea regulilor vor avea un mic impact, dar, în cele din urmă, doar educarea completă a publicului și eforturile de a schimba cultura vor rezolva această problemă.