Cele câteva studii privind contuziile efectuate comparând rugby-ul cu fotbalul, cu toate acestea, ar sugera că, la anumite niveluri, rugby-ul ar putea fi la fel de periculos, dacă nu chiar mai periculos, pentru sănătatea creierului pe termen lung și, în prezent, există dezbateri aprinse și continue în cadrul rugby-ului cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a spori siguranța jucătorilor.

Jeff Hull, un editorialist de rugby pentru Bleacher Report, a scris o serie de cinci părți în 2014 despre traumatismele craniene în rugby și a concluzionat: “Dacă nu se fac mai multe pentru a îmbunătăți situația pentru jucătorii de astăzi, rugby-ul s-ar putea regăsi alături de fotbalul american ca un sport care își pierde rapid sprijinul în rândul unei noi generații de părinți și familii tinere. … Este timpul să ținem cont de avertismente și să ieșim din întuneric.”

Dezbaterile din cadrul rugby-ului au fost alimentate de mai mulți jucători de profil înalt care au dezvăluit public luptele lor cu leziunile la cap. La fel ca în cazul numeroșilor jucători NFL decedați, creierele foștilor jucători profesioniști de rugby au fost analizate după decesul lor, iar CTE a fost confirmat.

În una dintre cele mai sfâșietoare relatări, fostul jucător al echipei naționale a Noii Zeelande, Shontayne Hape, a scris un articol pentru New Zealand Herald în care a spus că a suferit cel puțin 20 de contuzii sau pierderi de memorie, iar când a auzit despre un tânăr jucător care a fost ucis într-un meci din cauza unui traumatism cranian, a decis să se retragă la vârsta de 33 de ani.

În cel mai amplu studiu realizat comparând rugby-ul și fotbalul, un grup de la Universitatea de Tehnologie din Auckland a examinat numărul de incidente catastrofale care au dus la paralizie sau deces în sporturi între 1975 și 2005. Acesta a constatat că, în afară de Anglia, unde leziunile au fost mai puține, incidentele din rugby la nivel mondial au provocat 4,6 leziuni catastrofale la fiecare 100.000 de jucători. Fotbalul a avut cu 75% mai puține, la 1,0.

Organizația World Rugby a comandat propriul studiu de la Universitatea Auckland în 2012, examinând 485 de bărbați, iar acel studiu a concluzionat că jucătorii care au suferit patru sau mai multe contuzii au avut rezultate mai slabe la testele mentale și fizice.

World Rugby a declarat că este “dificil” să tragă concluzii puternice din acest studiu și a adăugat că “sunt necesare cercetări suplimentare”. Profesorul care a condus studiul, Patria Hume, a declarat că a fost “iresponsabil” să se ignore legătura.

În august 2013, USA Rugby a lansat o nouă politică privind comoțiile cerebrale, bazată pe protocolul International Rugby Board, care promovează cei “5 R” ai conștientizării comoțiilor cerebrale: recunoaștere, îndepărtare, trimitere, recuperare și revenire. USA Rugby a emis un “memento” al protocolului în luna aprilie a acestui an.

Afirmațiile unora din rugby, conform cărora este mai sigur decât fotbalul, se bazează pe faptul că, prin reguli – numite “legi” în rugby – acest sport interzice lovirea capului în timpul placajelor sau folosirea capului pentru a placa. Jucătorii ar trebui să folosească o tehnică de “înfășurare” cu brațele pentru a doborî un adversar. Blocarea altor jucători, ca în fotbal, nu este permisă, la fel cum nu este permisă nici orbirea.

“Rănile la cap sunt mai mult accidentale decât intenționate, ceea ce reprezintă o mare diferență pentru mine”, a declarat Ray Egan, antrenorul principal al echipei din San Diego în noua ligă PRO Rugby. “Cred că forța de contact este mai mică în rugby, deoarece antrenăm pentru a aborda un adversar și a apărea pentru a fura mingea. Nu poți face asta dacă nu ai control asupra corpului tău. Intenția nu este niciodată să pui totul în placaj.”

Brian Doyle, un jucător de 1,80 m și 90 kg pentru echipa din San Diego, care a jucat rugby încă din facultate și a concurat pentru echipa SUA, a declarat că a suferit mai multe contuzii și “leșinuri” în timpul carierei sale.

“Nu este distractiv”, a spus el. “Uneori se poate evita, iar alteori nu. La nivel internațional, forța impactului crește foarte mult.”

Doyle și mulți alții din rugby indică faptul că protecțiile și căștile din fotbal contribuie la dorința jucătorilor de a se lansa ca niște rachete.

“Mă uit la NFL ca oricine altcineva și mă trezesc că sunt critic la adresa jucătorilor”, a spus Doyle. “Sunt super atletici, dar își folosesc atletismul și casca pentru a face un joc atletic, spre deosebire de un joc tehnic.

“Doar în ceea ce privește tehnica, avem un pic mai multă precauție.”

.