Fact Sheet on Stalking
Mindy Mechanic, Ph.D.
National Violence Against Women Prevention Research Center
University of Missouri at St. Louis
Stalking: Definiți infracțiunea
Stalking este un model repetitiv de comportament nedorit, hărțuitor sau amenințător comis de o persoană împotriva altei persoane. Actele includ: hărțuirea telefonică, a fi urmărit, a primi cadouri nedorite și alte forme similare de comportament intruziv. Toate statele și guvernul federal au adoptat o legislație împotriva hărțuirii. Definițiile hărțuirii găsite în legile de stat împotriva hărțuirii variază în limbajul lor, deși majoritatea definesc hărțuirea ca fiind “urmărirea și hărțuirea intenționată, răuvoitoare și repetată a unei alte persoane, care amenință siguranța acesteia” (1).
Cât de frecventă este hărțuirea?
National Violence Against Women Survey (NVAW) este un studiu de referință care a colectat informații despre stalkingm un eșantion reprezentativ la nivel național de 8.000 de femei și 8.000 de bărbați din Statele Unite (2). Studiul a constatat că 8% dintre femei și 2% dintre bărbați au fost hărțuiți la un moment dat în timpul vieții lor. Acest lucru înseamnă că 1 din 12 femei și 1 din 45 de bărbați au fost hărțuiți pe parcursul vieții lor (2).

Cine pe cine hărțuiește pe cine?
Bărbații comit cele mai multe hărțuiri. Patru din cinci victime ale hărțuirii sunt femei (2). Deși, cazurile de hărțuire a celebrităților de profil înalt generează o atenție mediatică considerabilă, acestea sunt relativ rare. Cea mai mare parte a hărțuirii are loc între persoane care se cunosc între ele. Mai puțin de un sfert dintre femei și aproximativ o treime dintre bărbați sunt hărțuiți de persoane străine. Femeile sunt cel mai probabil să fie hărțuite de un partener intim actual sau fost în timpul relației, după ce aceasta se termină sau în ambele momente.
Cum este stalking-ul legat de violența domestică?
Majoritatea femeilor care sunt hărțuite de actuali sau foști parteneri intimi raportează, de asemenea, că au fost agresate fizic de acești parteneri, iar un procent considerabil (1/3) raportează, de asemenea, că au fost agresate sexual de aceiași parteneri care le-au hărțuit (2). Aceste constatări importante sugerează că, contrar noțiunilor populare despre cine este hărțuit, femeile care sunt sau au fost agresate în prezent sau anterior prezintă cel mai mare risc de a fi hărțuite.
Ce tipuri de comportamente de hărțuire experimentează victimele?
Victimele feminine ale hărțuirii raportează cel mai frecvent că sunt urmărite, spionate sau supravegheate acasă, la locul de muncă sau în locuri de recreere (2). Multe dintre ele raportează, de asemenea, că primesc apeluri telefonice, scrisori sau cadouri nedorite și că li se încalcă ordinele de restricție sau de protecție (2). Femeile agresate hărțuite de actualii/foștii lor parteneri abuzivi raportează: faptul că au fost rănite, că li s-a furat corespondența, că au fost supravegheate, că au primit apeluri nedorite acasă, că au fost urmărite și că au primit vizite nedorite din partea actualilor sau foștilor lor parteneri abuzivi (3). Femeile agresate se confruntă cu forme multiple, în serie, de comportamente violente și de hărțuire prin urmărire, comise împotriva lor, uneori chiar și în fiecare zi (3).

Victimele hărțuirii sunt amenințate cu răni grave?
În funcție de eșantionul de femei studiat, sunt raportate rate diferite de amenințare cu vătămări grave:

Mai puțin de jumătate dintre femeile victime ale hărțuirii din studiul NVAW au raportat că au fost amenințate în mod direct de către hărțuitorii lor (2). În schimb, 94% dintre femeile agresate în cadrul unui alt studiu au raportat că au fost amenințate cu vătămări grave de către agresorii-persecutori.

Sunt hărțuitorii bolnavi mintal?
Majoritatea hărțuitorilor nu sunt psihotici, (adică au halucinații/alucinații), deși mulți dintre ei suferă de alte probleme mentale, inclusiv depresie, abuz de substanțe și tulburări de personalitate (4).
De ce se angajează hărțuitorii în acest comportament?
Motivația hărțuirii nu este în primul rând sexuală, ci mai degrabă include furie și ostilitate față de victimă, adesea provenind din respingerea reală sau percepută a hărțuitorului de către victimă (4). Victimele percep controlul și comportamentul obsesiv ca fiind motivele principale ale hărțuitorului (2).
Conform sondajului NVAW, puțin mai mult de jumătate dintre victimele de sex feminin ale hărțuirii au raportat hărțuirea la poliție (2). În general, doar 13% dintre victimele feminine ale hărțuirii au raportat că cazurile lor au fost urmărite penal. Poliția a avut mai multe șanse să aresteze un hărțuitor atunci când victima era o femeie (2). De asemenea, este mai probabil ca poliția să trimită victimele de sex feminin decât cele de sex masculin la agențiile de servicii pentru victime pentru sprijin și consiliere (2).
Care sunt costurile și consecințele hărțuirii?

Victimele hărțuirii se confruntă cu o serie de consecințe psihologice perturbatoare ale hărțuirii, inclusiv frică semnificativă și preocupări legate de siguranță, precum și simptome de depresie, anxietate și tulburare de stres posttraumatic (2). Majoritatea victimelor hărțuirii nu apelează la servicii de sănătate mintală (2). Aproximativ o treime dintre victimele de sex feminin și o cincime dintre victimele de sex masculin ale hărțuirii au căutat consiliere profesională (2).
Victimele hărțuirii au raportat că au lipsit în medie 11 zile de la locul de muncă, iar 7% au indicat că nu s-au mai întors niciodată la locul de muncă (2).
În timp ce omuciderea are loc în doar 2% dintre cazurile de hărțuire, atunci când are loc, cel mai probabil, victima este un fost partener intim (4).

Cum puteți ajuta o victimă sau pe dumneavoastră dacă sunteți o victimă?

Ajutați-o și validați-o, deoarece comportamentul de amenințare și hărțuire singur, fără violență însoțitoare, este adesea minimalizat sau neglijat.
Reamintiți victimei să verifice legile de stat aplicabile împotriva hărțuirii.
Ajutați victima să dezvolte o pistă de hârtie care să documenteze dovezile de hărțuire. Înregistrările de identificare a apelantului, jurnalele de apeluri telefonice, copii ale scrisorilor de amenințare, fotografii ale leziunilor sau ale hărțuitorului stând în fața casei, sunt exemple de dovezi care pot ajuta la construirea unui caz.
Informați oficialii de aplicare a legii despre hărțuire și puneți-le la dispoziție aceste dovezi pentru a susține un caz. Dacă reprezentanții forțelor de ordine refuză să efectueze o anchetă, luați în considerare posibilitatea de a contacta biroul procurorului sau o agenție locală de asistență pentru victime. O victimă poate fi eligibilă pentru a obține un ordin de restricție sau de protecție.
Rețineți, chiar și ordinele de restricție nu împiedică întotdeauna ca hărțuirea să degenereze în violență. Elaborați un plan de siguranță. Informați prietenii, vecinii și colegii de muncă despre situație. Arătați-le o fotografie a hărțuitorului.
Considerați, obținerea unui număr de telefon nelistat pentru uz privat și configurați un robot telefonic pentru a primi apeluri la numărul publicat.
Aveți acces ușor la un set de rezervă de: bani, cărți de credit, medicamente, documente importante, chei și alte obiecte de valoare, în cazul în care trebuie să plecați rapid. Aveți în minte un loc sigur în care vă puteți duce în caz de urgență.
Păstrați numerele de telefon ale agențiilor de asistență ușor accesibile.
Încercați să nu călătoriți singur și variați întotdeauna traseele. Luați în considerare posibilitatea de a avea la dumneavoastră un telefon mobil.

Agențiile de asistență pentru victime sunt surse excelente de sprijin și oferă informații detaliate despre planificarea siguranței.
Sursa
Sursa
1. Meloy, J.R., & Gothard, S. (1995). O comparație demografică și clinică a adepților obsesiei și a infractorilor cu tulburări mintale. American Journal of Psychiatry, 152, 258-263.
2. Tjaden, P., & Theonnes, N. (1998). Hărțuirea în America: Constatări din sondajul național privind violența împotriva femeilor. Washington, D.C.: U.S. Department of Justice. Raport NCJ nr. NCJ 169592.
3. Mechanic, M.B., Weaver, T. L., & Resick, P.A. (1999). Violența partenerului intim și comportamentul de hărțuire: Explorarea modelelor și a corelațiilor într-un eșantion de femei agresate acut, în curs de revizuire.
4. Meloy, J.R. (1998). Psihologia hărțuirii (The psychology of stalking). În J.R. Meloy (Ed.) The psychology of stalking: Perspective clinice și medico-legale. San Diego, CA: Academic Press.