O asociere cu cancerul pulmonar la mineri

Până în prezent, toate dovezile directe care leagă expunerile la fiicele radonului de cancerul pulmonar uman au fost obținute din experiențele mai multor grupuri de mineri. Concentrații ridicate de radon și de produși de dezintegrare ai acestuia se găsesc frecvent în minele de uraniu și în diverse alte mine subterane din roci uranifere. În urmă cu aproape 400 de ani (Agricola, 1597), au fost observate rate sensibil ridicate de boli pulmonare în rândul anumitor mineri. Boala pulmonară fatală care i-a afectat pe minerii de pechblenda din Joachimsthal (Jachimov) și Schneeberg din Europa Centrală a fost identificată ca fiind cancer pulmonar în secolul al XIX-lea (Hartung și Hesse, 1879). Teleky (1937) a raportat că 30% dintre minerii veniți la necropsie din zona Schneeberg-Joachimsthal au murit din cauza carcinomului bronșic.

Nu până la descoperirea radioactivității și a “emanației de radiu”, sau radon, aproape de începutul acestui secol, au fost stabilite corelații între ratele de cancer pulmonar și conținutul de radon din atmosferele miniere, care au fost estimate a fi fost de până la 15.000 pCi/litru (Ludwig și Lorenser, 1924). Unii cercetători, care nu au ținut cont de efectele fiicelor de radon, au susținut că dozele pulmonare datorate expunerilor la radon erau insuficiente pentru a explica răspunsurile observate (Lorenz, 1944). Cu toate acestea, atunci când au fost luate în considerare efectele fiicelor, a fost clar că dozele pulmonare erau cu mult peste nivelurile considerate sigure. S-au luat măsuri pentru a reduce concentrațiile de radon și de produși ai radonului în mine, dar observațiile privind incidența cancerului pulmonar în rândul minerilor continuă până în prezent (de exemplu, Sevc et al., 1976; Kunz și Seve, 1979; Gomez, 1981).

În ciuda relatărilor publicate despre legătura dintre nivelurile de radon și cancerul pulmonar, experiența europeană s-a repetat în esență în Statele Unite la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Măsurătorile radioactivității în aerul din mine au început abia în 1948, iar un efort cuprinzător de examinare a tuturor minerilor de uraniu din Statele Unite nu a început decât în 1954. În acel moment, Serviciul de Sănătate Publică al Statelor Unite a început o anchetă epidemiologică pentru a determina efectele mineritului de uraniu. Istoricul grupurilor miniere americane a fost relatat pe larg (de exemplu, Wagoner et al., 1964; Archer et al., 1973). Alte grupuri miniere în care au fost observate asocieri între expunerile la radon și cancerul pulmonar includ minerii de uraniu din Ontario (Chovil și Chir, 1981), minerii canadieni de fluorspar (Wright și Couves, 1974) și minerii suedezi de metale (Axelson și Sundel, 1978). Ultimele cazuri au fost notabile prin faptul că minele în cauză nu aveau nicio legătură cu uraniul, iar problemele legate de radiații nu au fost anticipate.

Examinările citologice ale specimenelor de la cazuri și controale nu relevă niciun marker clar definit pentru cancerul pulmonar indus de radon. Analizele histologice anterioare ale minerilor veniți la necropsie au indicat că doar tumorile anaplastice cu celule mici au fost observate în exces semnificativ în grupurile expuse (Saccamano, 1972). Rapoartele ulterioare (Sevc et al., 1976; Archer et al., 1973) au relevat creșteri și în cazul cancerului epidermoid și al adenocarcinoamelor. Un exces de aberații cromozomiale a fost observat în cariotipurile celulelor obținute de la minerii foarte expuși, dar relația doză-răspuns nu este bine rezolvată în momentul scrierii acestui articol (Brandom et al., 1978).

Datele de mai sus indică importanța vârstei la expunere și/sau diagnostic. Incidența spontană a cancerului pulmonar crește odată cu vârsta, la fel ca și susceptibilitatea la boala indusă de fiica radonului. Perioada de latență de la momentul expunerii la radiații până la momentul decesului prin cancer pulmonar variază de la 10 la peste 50 de ani, cu o medie de ordinul a 20-25 de ani. Perioada de latență pare să fie, de asemenea, o funcție de vârstă și de istoricul fumatului, fiind mult mai lungă pentru cei expuși la o vârstă fragedă și pentru nefumători. Prin urmare, este imperativ ca acești factori să fie potriviți sau luați în considerare în alt mod atunci când experiențele grupurilor de mineri sunt proiectate la alte grupuri de populație.

Distanța de doză ar putea, de asemenea, să influențeze gradul de risc asociat cu expunerea, așa cum sugerează istoria minerilor din Statele Unite. Estimările de risc derivate din acest grup sunt considerabil mai mici decât pentru alte grupuri de vârstă și istoric de fumat comparabile. O posibilă explicație este că riscul pe unitate de expunere este redus la rate de doză mari. (Chiar și acei mineri cu expuneri cumulate mai mici de 360 WLM au fost expuși la concentrații fiice de radon mai mari decât celelalte grupuri enumerate). O explicație alternativă remarcă faptul că expunerea continuă să se acumuleze între momentul inducerii sau promovării cancerului și manifestarea acestuia. Dacă ceilalți factori sunt egali, un lucrător va acumula mai multă “expunere în exces” în timpul acestei perioade de latență într-o concentrație fiică de radon ridicată decât într-una mai scăzută. Cu cât este mai mare expunerea acumulată după inițierea efectivă a procesului de boală, cu atât mai mică va fi estimarea derivată a riscului pe unitate de expunere. În prezent, nu există un consens general cu privire la faptul dacă dependența aparentă de rata dozei se datorează în întregime acestui concept de “doză de radiație irosită”. Unii cercetători (de exemplu, Archer, 1981; Radford, 1981) susțin că analizele atente ale datelor provenite de la grupurile miniere și din alte surse relevă un risc real crescut pe lună de nivel de lucru la rate de expunere scăzute, chiar și ținând cont de doza administrată după inducerea bolii. Această afirmație are implicații evidente pentru populațiile expuse la niveluri moderat crescute de radon în locuințe. O serie de cercetători au derivat estimări ale riscului la nivel scăzut pe baza unor grupuri mari de populație expuse la concentrații moderat ridicate de radon în interior. În general, condițiile de expunere sunt estimate pe baza unor variabile de substituție, mai degrabă decât pe baza unor măsurători directe, iar efectele asupra sănătății sunt determinate din registrele generale și nu sunt confirmate histopatologic. Astfel de eforturi pot fi ghiduri valoroase pentru cercetări viitoare, dar, în mod necesar, sunt supuse unei game largi de interpretări. Hess et al. (1983) au observat corelații între mortalitatea prin cancer pulmonar la nivel de județ în Maine și nivelurile de radon din interior deduse din radonul măsurat în apele subterane și din alte considerente geologice. Axelson et al. (1981) au folosit materialele de construcție casnice ca substitut pentru valorile radonului din interior și au observat o indicație de exces de cancer pulmonar în rândul locuitorilor caselor de piatră din Suedia. Același grup efectuează în prezent o investigație care pare să indice un exces de mortalitate pentru expuneri măsurate de ordinul a 0,05 WL (Axelson et al., 1981). Fleisher (1981) a observat că mortalitatea prin cancer pulmonar la nivel de județ în Statele Unite este asociată cu mineritul și prelucrarea fosfaților într-un mod care este puțin probabil să se datoreze doar întâmplării.

Alți cercetători au invocat date derivate din populația generală pentru a afirma că factorii de risc derivați din grupurile profesionale nu subestimează riscul pentru populația generală, sau pot fi de fapt supraestimări. Evans et al. (1981) au comparat statisticile privind cancerul pulmonar din 1930 (despre care se presupune că nu reflectă efectele fumatului pe scară largă) cu riscul derivat din estimarea lor privind concentrațiile de radon din interior la acea vreme. Aceștia au ajuns la concluzia că factorii de risc la nivel scăzut, sensibil mai mari decât factorii de risc profesional, ar duce la o supraestimare a ratei cancerului pulmonar din 1930. Cohen (1982a,b) a derivat concluzii similare din date mai recente privind cancerul în populații selectate. Analizele indirecte care fie susțin, fie atacă ipoteza unui efect sporit la rate de doză mici tind să stimuleze schimburi viguroase în literatura de specialitate, la care cititorul interesat este îndrumat.

.