Health Knowledge

Vă rugăm să consultați secțiunea 4c, Egalitate, echitate și politică a site-ului pentru mai multe detalii.

Câteva definiții de reținut:

Egalitate = egalitate

Inegalitate = inegalitate

Echitate = corectitudine

Inechitate = nedrept sau inechitabil

Inegalități în asistența medicală

Tentativele de reducere a inegalităților în materie de sănătate reprezintă o parte importantă a politicii de sănătate recente și actuale din Regatul Unit. Acestea se concentrează în mare parte pe reducerea inegalităților geografice (variații) în ceea ce privește rezultatele și furnizarea de servicii de sănătate, precum și inegalitățile legate de diferite grupuri din cadrul societății.

Legea inversă a îngrijirii medicale afirmă că disponibilitatea unei îngrijiri medicale de calitate tinde să varieze invers față de nevoia acesteia în populația deservită.

Inegalitățile în materie de sănătate sunt endemice în societate. Locul în care se naște o persoană influențează cât de mult va trăi. În urma publicării Planului NHS (2000), guvernul britanic a introdus un obiectiv național care vizează reducerea inegalităților în materie de sănătate prin reducerea decalajelor în materie de sănătate, măsurate în funcție de speranța de viață și de mortalitatea infantilă.

Legea privind sănătatea și asistența socială din Anglia din 2012 a introdus, pentru prima dată, obligații legale de reducere a inegalităților în materie de sănătate, cu obligații specifice impuse grupurilor de comisionare clinică (CCG) și NHS England .

Aceste organizații trebuie să ia în considerare necesitatea de a reduce inegalitățile dintre pacienți în ceea ce privește accesul la serviciile de asistență medicală și rezultatele acestora și de a se asigura că serviciile sunt furnizate într-un mod integrat atunci când acest lucru ar putea reduce inegalitățile în materie de sănătate.

Variațiile în practica de asistență medicală apar la multe niveluri, de la practicianul individual, la organizația de asistență medicală, la țară. Unele variații sunt justificate din punct de vedere al preferințelor pacientului sau al afecțiunii de bază, în timp ce altele nu sunt justificate. Acestea pot fi clasificate ca variații nejustificate și se împart în 3 tipuri:

  • Îngrijire eficientă: dovezile clinice susțin diferite tratamente
  • Îngrijire sensibilă la preferințe: în cazul în care sunt disponibile opțiuni de tratament alternative valide și variațiile sunt cauzate de exercitarea alegerii de către pacienți
  • Îngrijire sensibilă la ofertă: variațiile reflectă disponibilitatea diferită a abordărilor terapeutice alternative.

Măsurarea inegalităților în materie de sănătate poate fi realizată prin:

  • Măsurarea nevoilor de sănătate (măsurarea cererii prin evaluarea nevoilor de sănătate – a se vedea secțiunea “Evaluarea participativă a nevoilor”)
  • Măsurarea accesului la asistență medicală (măsurarea ofertei – a se vedea secțiunea “Măsuri ale ofertei și cererii”) utilizarea asistenței medicale, de exemplu, internări evitabile, bariere la internare e.ex. listele de așteptare, percepția pacienților cu privire la furnizarea de asistență medicală
  • Măsurarea calității asistenței medicale (a se vedea secțiunea “Principii de evaluare”).

Coeficientul Gini adaptat din Banca Mondială, 2008

Coeficientul Gini de inegalitate este o măsură frecvent citată și este reprezentată de o curbă Lorenz a distribuției veniturilor. Curba Lorenz (B) trasează ponderea venitului cumulat de care se bucură o parte relativă a populației – pe curba prezentată mai jos, 40% din populație obține 20% din venitul total. Curba (A) este linia de egalitate totală prin care 40% din populație obține 40% din venitul total. Diferența dintre cele 2 curbe, coeficientul Gini, indică gradul de inegalitate a distribuției. Un coeficient de 0 reflectă o egalitate totală, în timp ce 1 indică o inegalitate totală.

Egalitatea în domeniul sănătății

Mulți factori influențează sănătatea, inclusiv factorii genetici, ceea ce înseamnă că o egalitate totală a sănătății nu este niciodată realizabilă. Egalizarea sănătății poate fi considerată paternalistă, deoarece nu permite preferințele individuale, cum ar fi alegerea de a fuma. Teoria formală a justiției distributive a lui Aristotel face distincția între echitatea verticală și cea orizontală: echitatea orizontală se referă la echitatea între persoanele cu aceleași nevoi de asistență medicală, în timp ce echitatea verticală se referă la cei cu nevoi inegale care ar trebui să primească asistență medicală diferită sau inegală.

i) Echitatea verticală – reprezintă tratamentul inegal al celor inegali și poate fi justificată pe baza unor factori relevanți din punct de vedere moral; cu toate acestea, factorii irelevanți din punct de vedere moral nu ar trebui să stea la baza folosirii echității verticale:

Factori relevanți din punct de vedere moral:

Necesitatea
Capacitatea de a beneficia
Autonomia
Deservirea

Factori irelevanți din punct de vedere moral:

Vârsta/sexul*
Etnicitatea
Rezultatul, clasa socială
Invaliditatea, genetica

*cu excepția cazului în care capacitatea de a beneficia depinde de acești factori

ii) Echitatea orizontală – tratamentul egal al celor egali

Ceea ce înseamnă că echitatea verticală poate fi justificată în asistența medicală dacă se aplică factori relevanți din punct de vedere moral. Cu toate acestea, factorii irelevanți din punct de vedere moral nu sunt motive pentru a justifica echitatea verticală.

Comisarii din domeniul asistenței medicale se confruntă în mod constant cu decizii privind echitatea, în mare parte ca urmare a necesității de a stabili priorități și, în cele din urmă, de a raționaliza asistența medicală pentru a se conforma restricțiilor bugetare. Practica obișnuită în prezent este ca comisarii să pună în aplicare politici de stabilire a priorităților pentru distribuirea echitabilă a resurselor de asistență medicală, bazate în mare parte pe distincția dintre factorii relevanți și irelevanți din punct de vedere moral. Cu toate acestea, nu toate deciziile morale îi vor satisface pe toți și, prin urmare, orice proces de luare a deciziilor privind stabilirea priorităților ar trebui să urmărească obținerea unui consens și a unei coerențe, mai degrabă decât obținerea neapărat a răspunsului corect.

  • Tudor Hart J, 1971. The inverse care law, Lancet 696, pp405-12
  • https://www.england.nhs.uk/wp-content/uploads/2015/12/hlth-inqual-guid-c…
  • Pencheon et al. Oxford Handbook of Public Health practice, ediția a 2-a, capitolul 6, p461.
  • www.worldbank.org
  • Wonderling et al, Introduction to Health Economics, OUP 2005

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.