“Amintirile sunt ceea ce suntem”, spune Huganir. “Dar crearea amintirilor este, de asemenea, un proces biologic”. Acest proces ridică multe întrebări. Cum ne afectează acest proces creierul? Cum schimbă experiențele și învățarea conexiunile din creierul nostru și cum creează amintirile?

Acestea sunt doar câteva dintre aspectele pe care Huganir și colegii săi le studiază. Munca lor ar putea duce la noi tratamente pentru sindromul de stres post-traumatic, precum și la modalități de îmbunătățire a memoriei la persoanele cu demență și alte probleme cognitive.

Memorie: It’s All About Connections

Când învățăm ceva – chiar și atât de simplu precum numele cuiva – formăm conexiuni între neuronii din creier. Aceste sinapse creează noi circuite între celulele nervoase, refăcând, în esență, creierul. Numărul însemnat de conexiuni posibile conferă creierului o flexibilitate de nebănuit – fiecare dintre cele 100 de miliarde de celule nervoase ale creierului poate avea 10.000 de conexiuni cu alte celule nervoase.

Aceste sinapse devin mai puternice sau mai slabe în funcție de cât de des suntem expuși la un eveniment. Cu cât suntem mai mult expuși la o activitate (cum ar fi un jucător de golf care exersează o lovitură de mii de ori), cu atât mai puternice sunt conexiunile. Cu cât expunerea este mai mică, însă, cu atât conexiunea este mai slabă, motiv pentru care este atât de greu să ne amintim lucruri precum numele oamenilor după prima prezentare.

“Ceea ce am încercat să ne dăm seama este cum se întâmplă acest lucru și cum se întăresc sinapsele la nivel molecular.” spune Huganir.

Noile descoperiri în domeniul memoriei

Multe dintre întrebările de cercetare din jurul memoriei pot avea răspunsuri în interacțiunile complexe dintre anumite substanțe chimice din creier – în special glutamat – și receptorii neuronali, care joacă un rol crucial în semnalizarea dintre celulele creierului. Huganir și echipa sa au descoperit că, atunci când șoarecii sunt expuși la evenimente traumatice, nivelul receptorilor neuronali pentru glutamat crește la sinapsele din amigdala, centrul fricii din creier, și codifică frica asociată cu amintirea. Cu toate acestea, îndepărtarea acestor receptori reduce puterea acestor conexiuni, ștergând practic componenta de frică a traumei, dar lăsând amintirea.

Acum Huganir și laboratorul său dezvoltă medicamente care țintesc acești receptori. Speranța este că inactivarea receptorilor ar putea ajuta persoanele cu sindrom de stres post-traumatic prin reducerea fricii asociate cu o amintire traumatică, în timp ce întărirea acestora ar putea îmbunătăți învățarea, în special la persoanele cu disfuncții cognitive sau cu boala Alzheimer.

.