IUCN, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, a fost înființată la 5 octombrie 1948 în orașul francez Fontainebleau. Fiind prima uniune globală de mediu, aceasta a reunit guverne și organizații ale societății civile cu scopul comun de a proteja natura. Scopul său a fost acela de a încuraja cooperarea internațională și de a furniza cunoștințe științifice și instrumente care să ghideze acțiunile de conservare.

În primul deceniu de existență, obiectivul principal al IUCN a fost acela de a examina impactul activităților umane asupra naturii. A semnalat efectele dăunătoare ale pesticidelor asupra biodiversității și a promovat utilizarea evaluărilor de impact asupra mediului, care au devenit de atunci norma în toate sectoarele și industriile.

Major parte din activitatea ulterioară a UICN din anii 1960 și 1970 a fost dedicată protecției speciilor și a habitatelor necesare supraviețuirii acestora. În 1964, IUCN a înființat Lista roșie IUCN a speciilor amenințate™, care a evoluat de atunci în cea mai cuprinzătoare sursă de date din lume privind riscul global de dispariție a speciilor.

IUCN a jucat, de asemenea, un rol fundamental în crearea unor convenții internaționale cheie, inclusiv Convenția Ramsar privind zonele umede (1971), Convenția privind patrimoniul mondial (1972), Convenția privind comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție, (1974) și Convenția privind diversitatea biologică (1992).

În 1980, UICN – în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și Fondul Mondial pentru Viață Sălbatică (WWF) – a publicat Strategia Mondială de Conservare, un document revoluționar care a contribuit la definirea conceptului de “dezvoltare durabilă” și a conturat agenda globală de conservare și dezvoltare durabilă.

O versiune ulterioară a strategiei, Caring for the Earth, a fost publicată de cele trei organizații în perioada premergătoare Summitului Pământului din 1992. Aceasta a servit drept bază pentru politica internațională de mediu și a ghidat crearea Convențiilor de la Rio privind biodiversitatea (CBD), schimbările climatice (UNFCCC) și deșertificarea (UNCCD).

În 1999, pe măsură ce problemele de mediu au continuat să câștige importanță pe scena internațională, Adunarea Generală a ONU a acordat UICN statutul de observator oficial.

La începutul anilor 2000, UICN și-a dezvoltat strategia de implicare a mediului de afaceri. Acordând prioritate sectoarelor cu un impact semnificativ asupra naturii și a mijloacelor de trai, cum ar fi mineritul, petrolul și gazele, scopul său este de a se asigura că orice utilizare a resurselor naturale este echitabilă și sustenabilă din punct de vedere ecologic.

Mai târziu, în anii 2000, IUCN a fost un pionier al “soluțiilor bazate pe natură” – acțiuni de conservare a naturii care abordează, de asemenea, provocările globale, cum ar fi securitatea alimentară și a apei, schimbările climatice și reducerea sărăciei.

Astăzi, cu expertiza și raza de acțiune a celor peste 1.300 de membri ai săi – inclusiv state, agenții guvernamentale, ONG-uri și organizații ale popoarelor indigene – și a peste 15.000 de experți internaționali, IUCN este cea mai mare și mai diversă rețea de mediu din lume. Aceasta continuă să susțină soluțiile bazate pe natură ca fiind esențiale pentru punerea în aplicare a acordurilor internaționale, cum ar fi Acordul de la Paris privind schimbările climatice și Obiectivele de dezvoltare durabilă pentru 2030.

.