- 01.10.2020
- La douăzeci de ani de la războiul din Kosovo, orașul Mitrovica din nordul celui mai tânăr stat din Europa rămâne divizat între etnicii albanezi și sârbi. Cum este viața oamenilor care locuiesc de o parte și muncesc de cealaltă?
- Kosovo: Independent și divizat (15.02.2018)
- Scoaterea decalajului lingvistic
01.10.2020
La douăzeci de ani de la războiul din Kosovo, orașul Mitrovica din nordul celui mai tânăr stat din Europa rămâne divizat între etnicii albanezi și sârbi. Cum este viața oamenilor care locuiesc de o parte și muncesc de cealaltă?
Râul Ibar trece prin Mitrovica, împărțind efectiv orașul și locuitorii săi. Cei care locuiesc pe partea sudică sunt în cea mai mare parte etnici albanezi, în timp ce nordul este locuit în cea mai mare parte de etnici sârbi.
Puțini dintre locuitorii orașului îndrăznesc să se aventureze să treacă podul principal, care acționează ca o graniță de facto și este blocat pentru traficul auto. Trupe italiene puternic înarmate patrulează podul ca parte a misiunii internaționale de menținere a păcii a NATO, Forța Kosovo (KFOR).
Citește mai mult: În Kosovo, supraviețuitoarele violențelor sexuale din timpul războiului vorbesc
La doisprezece ani de la declarația de independență a Kosovo, Serbia refuză încă să recunoască țara ca stat independent.
Și minoritatea etnică sârbă care trăiește în nordul Kosovo nu recunoaște guvernul de la Pristina. Ei și-au format propria adunare, care colaborează îndeaproape cu guvernul sârb de la Belgrad.
Pe partea de nord a podului, bărbați în civil care par să aștepte întâmplător în mașini observă cu atenție pe oricine traversează dinspre sud spre nord. Ei se încruntă la trecători, făcând uneori comentarii nepoliticoase.
Citește mai departe: Repatriații “Statului Islamic” din Kosovo, ghidați înapoi în societate
La sosirea pe partea de nord a râului, orice urmă de Kosovo dispare. Steaguri roșii, albe și albastre cu vulturul sârbesc sunt peste tot, fără niciun steag kosovar la vedere.
Kosovo: Independent și divizat (15.02.2018)
Scoaterea decalajului lingvistic
Dhurata Prokshi, o traducătoare de 33 de ani, traversează podul în această direcție în fiecare zi pentru a lucra la tribunalul din Mitrovica de Nord. “Nu este grozav să fii un albanez care lucrează în nord”, a declarat ea pentru DW. Dar, a spus ea, “sârbii din nord au aceleași sentimente atunci când trebuie să meargă în sudul Mitrovica”.
Prokshi a declarat pentru DW că nu a avut niciun fel de probleme în anul care a trecut de când a început să lucreze, explicând că se înțelege bine cu colegii ei sârbi. Ea a spus că îi este ușor să comunice în Kosovo pentru că vorbește atât albaneză, cât și sârbă.
“Nu sunt probleme în locuri precum tribunalul dacă vorbesc albaneză”, a spus ea. “Dar dacă aș comanda în albaneză într-un restaurant sau într-o cafenea din nord, nu sunt sigură cum ar reacționa oamenii.”
Citește mai mult: Serbia și Kosovo sunt de acord să normalizeze legăturile economice
În partea de sud a podului, un steag roșu cu un vultur negru – stema Albaniei – domină intrarea în această parte a orașului. Nici aici nu există un steag kosovar.
Milos Vucinic, un sârb în vârstă de 23 de ani, traversează în mod regulat granița invizibilă pentru a merge în sud, unde predă limba engleză la o organizație de ajutorare. El a declarat pentru DW că obișnuia să fie mereu speriat când se afla în sud, dar că era și foarte curios. “Am vrut să aflu cum era viața în cealaltă parte”, a spus el.
Din moment ce nu vorbește albaneză, el a explicat că folosește engleza pentru a comunica atunci când se află în sud. Acest lucru îl ajută, de asemenea, să evite orice conflict. “Am câțiva prieteni albanezi și la serviciu”, a declarat el pentru DW. “Mă duc din când în când la o cafea cu ei. La început au fost surprinși când le-am spus că nu am mai venit niciodată în sudul orașului Mitrovica. Ei mi-au arătat orașul, iar apoi m-au dus și la Pristina.”
Vucinic a spus că tinerii sârbi care trăiesc în nord sunt cei mai afectați de divizarea orașului. “Își doresc o viață fără restricții și vor să avanseze din punct de vedere profesional, dar nu există aproape nicio oportunitate în nord. Sperăm că viitorul va fi mai bun.”
Acest articol a fost tradus din limba germană.
Conflictul din Kosovo s-a intensificat la sfârșitul anilor 1990. Zece mii de persoane au fost strămutate. Când toate eforturile de a aduce pacea în regiune au eșuat, NATO a început, la 24 martie 1999, atacurile aeriene asupra bazelor militare sârbe și a obiectivelor strategice din Serbia. După 11 săptămâni, liderul sârb Slobodan Milosevic a cedat în cele din urmă.
Protestele împotriva încercărilor Belgradului de a submina drepturile majorității albaneze din Kosovo au început la mijlocul anilor 1980. În anii ’90 s-a înregistrat o creștere masivă a represiunii sârbești. Ibrahim Rugova (stâng.), care a preluat frâiele mișcării politice din Kosovo în 1989, a făcut apel la rezistență non-violentă și a încercat să-l convingă pe Slobodan Milosevic (dr.) să schimbe cursul – fără succes.
În Kosovo s-a format o rezistență armată, în care autoproclamata Armată de Eliberare a Kosovo (UCK) a început un război de gherilă brutal. UCK a întreprins atacuri violente împotriva Serbiei, precum și împotriva albanezilor pe care îi considera colaboratori. Serbia a ripostat prin incendierea caselor și jefuirea întreprinderilor. Sute de mii de oameni au fugit.
Războiul a devenit din ce în ce mai brutal, iar forțele sârbe au intensificat atacurile asupra civililor în încercarea de a distruge UCK și pe susținătorii săi. Zeci de oameni au fugit în păduri. Mii de albanezi din Kosovo au fost urcați în trenuri și camioane pentru a fi transportați la graniță, unde au fost dați afară fără pașapoarte sau alte documente personale care să dovedească faptul că erau din Kosovo.
În februarie 1999, SUA, Franța, Regatul Unit, Rusia și Germania au convocat o reuniune a părților beligerante la Rambouillet, Franța, în încercarea de a stabili autonomia Kosovo. Reprezentanții kosovari au acceptat propunerea, însă Serbia nu a fost dispusă să facă un compromis. Negocierile au eșuat.
La 24 martie 1999, NATO a început să bombardeze obiective militare și strategice din Serbia și Kosovo, în încercarea de a pune capăt violențelor împotriva albanezilor. Germania a participat, de asemenea, la bombardamente. “Operațiunea Allied Force” a devenit primul război din istoria de 50 de ani a NATO – unul desfășurat fără sprijinul Consiliului de Securitate al ONU. Rusia a criticat aspru intervenția.
Dincolo de țintele militare, NATO a bombardat, de asemenea, linii de aprovizionare, căi ferate și poduri. Pe parcursul a 79 de zile și nopți, forțele aliate au efectuat peste 37.000 de zboruri. Aproximativ 20.000 de rachete și bombe au plouat asupra Serbiei. Mulți civili au fost uciși: “pagube colaterale”, în cuvintele NATO.
Au fost vizate, de asemenea, situri industriale. La Pancevo, în apropiere de Belgrad, bombele NATO au lovit o fabrică de produse chimice și de îngrășăminte. Cantități masive de substanțe toxice au fost eliberate în râuri, în sol și în cer – ceea ce a dus la riscuri grave pentru sănătatea populației civile din apropiere. În plus, Serbia a acuzat NATO că a desfășurat muniții îmbogățite cu uraniu, precum și bombe cu dispersie și cu fragmente.
Birourile televiziunii de stat din Belgrad au fost atacate în încercarea de a-l priva pe Slobodan Milosevic de cel mai important instrument de propagandă al său. Deși guvernul sârb a fost avertizat din timp de iminența unui atac, Belgradul a ascuns această informație. Șaisprezece persoane au fost ucise când sediul a fost bombardat.
Bombele NATO din Kosovo au lovit din greșeală un grup de refugiați albanezi, ucigând aproximativ 80 de persoane. De asemenea, NATO a susținut că bombardarea accidentală a Ambasadei Chinei din Belgrad a fost un alt caz de “daune colaterale”. Patru persoane au fost ucise în acest atac greșit, ceea ce a dus la o criză diplomatică între Beijing și Washington.
La începutul lunii iunie, Belgradul a semnalat că Slobodan Milosevic ar putea fi pregătit să se predea, ceea ce a determinat NATO să pună capăt campaniei sale la 19 iunie. Bilanțul final al războiului: mii de morți și 860.000 de refugiați. Economia Serbiei și o mare parte din infrastructura sa au fost distruse. Kosovo a fost plasat sub administrația ONU.