Creșterea economică a ridicat standardele de viață în întreaga lume. Cu toate acestea, economiile moderne au pierdut din vedere faptul că măsura standard a creșterii economice, produsul intern brut (PIB), nu face decât să măsoare dimensiunea economiei unei națiuni și nu reflectă bunăstarea unei națiuni. Cu toate acestea, factorii de decizie politică și economiștii tratează adesea PIB-ul, sau PIB-ul pe cap de locuitor în unele cazuri, ca pe o unitate atotcuprinzătoare pentru a semnifica dezvoltarea unei națiuni, combinând prosperitatea sa economică și bunăstarea societății. Drept urmare, politicile care au ca rezultat creșterea economică sunt considerate a fi benefice pentru societate.
Știm acum că povestea nu este atât de simplă – că, concentrându-se exclusiv pe PIB și pe câștigul economic pentru a măsura dezvoltarea, se ignoră efectele negative ale creșterii economice asupra societății, cum ar fi schimbările climatice și inegalitatea veniturilor. Este timpul să recunoaștem limitările PIB-ului și să ne extindem măsurarea dezvoltării astfel încât să ia în considerare calitatea vieții unei societăți.
O serie de țări încep să facă acest lucru. India, de exemplu, unde amândoi lucrăm în calitate de consilieri guvernamentali, dezvoltă un indice al ușurinței de a trăi, care măsoară calitatea vieții, capacitatea economică și sustenabilitatea.
Când măsurile noastre de dezvoltare vor depăși o fixație dușmănoasă față de o producție mai mare, intervențiile noastre politice vor fi mai bine aliniate cu aspectele vieții pe care cetățenii le apreciază cu adevărat, iar societatea va fi mai bine servită. Dar, înainte de a încerca să îmbunătățim conceptul de PIB, este instructiv să îi înțelegem rădăcinile.
Originile PIB-ului
Ca multe dintre invențiile omniprezente care ne înconjoară, concepția modernă a PIB-ului a fost un produs al războiului. În timp ce lui Simon Kuznets i se atribuie adesea inventarea PIB-ului (întrucât a încercat să estimeze venitul național al Statelor Unite în 1932 pentru a înțelege întreaga amploare a Marii Depresiuni), definiția modernă a PIB-ului a fost elaborată de John Maynard Keynes în timpul celui de-al doilea război mondial.
În 1940, la un an de la începerea războiului cu Germania, Keynes, care lucra în cadrul Trezoreriei britanice, a publicat un eseu în care se plângea de inadecvarea statisticilor economice pentru a calcula ceea ce economia britanică putea produce cu resursele disponibile. El a susținut că o astfel de sărăcie de date făcea dificilă estimarea capacității de mobilizare și de conflict a Marii Britanii.
Potrivit lui, estimarea venitului național ar trebui să fie suma consumului privat, a investițiilor și a cheltuielilor guvernamentale. El a respins versiunea lui Kuznets, care includea în calcul veniturile guvernamentale, dar nu și cheltuielile. Keynes și-a dat seama că, dacă achizițiile guvernamentale din timpul războiului nu erau considerate drept cerere în calculul venitului național, PIB-ul ar fi scăzut în ciuda faptului că avea loc o creștere economică reală. Metoda sa de calculare a PIB-ului, care includea cheltuielile guvernamentale în venitul unei țări, care era determinată de necesitățile din timpul războiului, a fost curând acceptată în întreaga lume, chiar și după încheierea războiului. Ea continuă și în prezent.
Cum eșuează PIB-ul
Dar o măsură creată pentru a evalua capacitățile de producție ale unei națiuni în timp de război are dezavantaje evidente pe timp de pace. În primul rând, PIB-ul este, prin definiție, o măsură agregată care include valoarea bunurilor și serviciilor produse într-o economie pe o anumită perioadă de timp. Nu are în vedere efectele pozitive sau negative create în procesul de producție și dezvoltare.
De exemplu, PIB-ul ia în calcul în mod pozitiv mașinile pe care le producem, dar nu ține cont de emisiile pe care acestea le generează; adaugă valoarea băuturilor cu zahăr pe care le vindem, dar nu scade problemele de sănătate pe care acestea le provoacă; include valoarea construirii de noi orașe, dar nu decontează pădurile vitale pe care acestea le înlocuiesc. După cum a spus Robert Kennedy în celebrul său discurs electoral din 1968, “măsoară totul pe scurt, cu excepția a ceea ce face ca viața să merite.”
Degradarea mediului este o externalitate semnificativă pe care măsurarea PIB-ului nu a reușit să o reflecte. Producția de mai multe bunuri se adaugă la PIB-ul unei economii, indiferent de daunele de mediu suferite din această cauză. Astfel, în funcție de PIB, o țară precum India este considerată a fi pe calea creșterii, chiar dacă iernile din Delhi sunt din ce în ce mai pline de smog, iar lacurile din Bengaluru sunt mai predispuse la incendii. Economiile moderne au nevoie de o măsură mai bună a bunăstării care să ia în considerare aceste externalități pentru a obține o reflectare mai veridică a dezvoltării. Lărgirea domeniului de evaluare pentru a include externalitățile ar ajuta la crearea unei politici care să se concentreze pe abordarea acestora.
PIB nu reușește, de asemenea, să surprindă distribuția veniturilor în societate – un lucru care devine din ce în ce mai relevant în lumea de astăzi, cu niveluri de inegalitate în creștere atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. Acesta nu poate face diferența între o societate inegalitară și una egalitară dacă acestea au dimensiuni economice similare. Deoarece creșterea inegalității duce la o creștere a nemulțumirilor sociale și la o polarizare sporită, factorii de decizie politică vor trebui să țină cont de aceste aspecte atunci când evaluează dezvoltarea.
Un alt aspect al economiilor moderne care face ca PIB-ul să fie anacronic este concentrarea sa disproporționată asupra a ceea ce se produce. Societățile de astăzi sunt conduse din ce în ce mai mult de economia serviciilor în creștere – de la cumpărăturile de pe Amazon la taxiurile rezervate pe Uber. Pe măsură ce calitatea experienței înlocuiește producția implacabilă, noțiunea de PIB își pierde rapid locul. Trăim într-o lume în care rețelele de socializare oferă troiene de informații și divertisment fără niciun preț, a căror valoare nu poate fi încapsulată prin cifre simpliste. Măsurarea noastră a creșterii economice și a dezvoltării trebuie, de asemenea, să se adapteze la aceste schimbări pentru a oferi o imagine mai precisă a economiei moderne.
Cum redefinim dezvoltarea în India
Avem nevoie de măsurători alternative care să completeze PIB-ul pentru a obține o viziune mai cuprinzătoare a dezvoltării și pentru a asigura elaborarea de politici informate care să nu prioritizezeze exclusiv creșterea economică. Vedem deja unele eforturi, cum ar fi încercarea Bhutanului de a măsura Fericirea Națională Brută, care ia în considerare factori precum dezvoltarea socio-economică echitabilă și buna guvernare, și Indicele de Dezvoltare Umană (IDH) al PNUD, care înglobează sănătatea și cunoștințele în afară de prosperitatea economică.
Ca un pas în această direcție, India începe, de asemenea, să se concentreze asupra ușurinței de viață a cetățenilor săi. Ușurința de a trăi este următorul pas în strategia de dezvoltare a Indiei, urmând impulsul către ușurința de a face afaceri pe care țara l-a realizat în ultimii ani. Ministerul Locuințelor și Afacerilor Urbane a elaborat indicele ușurinței de a trăi pentru a măsura calitatea vieții cetățenilor săi în orașele indiene, precum și capacitatea și durabilitatea economică. De asemenea, se așteaptă ca acest indice să se transforme într-un instrument de măsurare care să fie adoptat în toate districtele. Considerăm că această măsurătoare mai holistică va oferi o perspectivă mai precisă asupra stadiului de dezvoltare a economiei indiene.
Obiectivul final este acela de a avea o societate mai dreaptă și mai echitabilă, care să fie prosperă din punct de vedere economic și să ofere cetățenilor o calitate a vieții semnificativă. Odată cu schimbarea a ceea ce măsurăm și percepem ca fiind un barometru al dezvoltării, modul în care ne elaborăm politicile va prinde și el din urmă. Într-o economie care are în centrul său bunăstarea, creșterea economică va fi pur și simplu un alt instrument pentru a o ghida în direcția pe care societatea o alege. Într-o astfel de economie, punctele procentuale ale PIB-ului, care rareori au legătură cu viețile cetățenilor de rând, vor înceta să mai ocupe un loc central. În schimb, accentul se va muta spre factori determinanți mai dezirabili și mai reali ai bunăstării.