O placă virală este o structură vizibilă formată după introducerea unei probe virale într-o cultură celulară crescută pe un anumit mediu nutritiv. Virusul se va replica și se va răspândi, generând regiuni de distrugere celulară cunoscute sub numele de plăci. De exemplu, culturile de celule Vero sau alte culturi de țesuturi pot fi folosite pentru a investiga un virus gripal sau un coronavirus, în timp ce diverse culturi bacteriene ar fi folosite pentru bacteriofagi.
Contabilizarea numărului de plăci poate fi folosită ca metodă de cuantificare a virusului. Aceste plăci pot fi uneori detectate vizual cu ajutorul contoarelor de colonii, în același mod în care sunt numărate coloniile bacteriene; cu toate acestea, ele nu sunt întotdeauna vizibile cu ochiul liber și, uneori, pot fi observate numai la microscop sau prin tehnici precum colorarea (de exemplu, roșu neutru pentru eucariote sau giemsa pentru bacterii) sau imunofluorescența. Au fost concepute sisteme computerizate speciale cu capacitatea de a scana eșantioane în loturi.
Aspectul plăcii depinde de tulpina gazdă, de virus și de condiții. Tulpinile foarte virulente sau litice creează plăci care au un aspect clar (datorită distrugerii totale a celulelor), în timp ce tulpinile care ucid doar o fracțiune din gazdele lor (datorită rezistenței parțiale/lizogenezei), sau care reduc doar rata de creștere a celulelor, dau plăci tulburi. Unii fagi parțial lizogeni dau plăci de tip “ochi de taur”, cu pete sau inele de creștere în mijlocul unor regiuni clare de liză completă.
Formarea spontană non-virală de găuri în cultura celulară (de exemplu, LLC-PK1 sau modelul de cultură de celule epiteliale gingivale umane, Gie-3B11) se numește opiplasi (greacă; opi=găur; plasi=formare). Aceste găuri pot crește până la dimensiuni de câțiva milimetri. Apariția spontană a acestor găuri poate fi indusă și accelerată de citokine proinflamatorii, cum ar fi Tumor Necrosis Factor-alpha.
.