După moartea lui Avraam, fiul său Isaac a locuit în țara Canaan. Ca și tatăl său, Isaac își avea casa într-un cort; în jurul lui erau corturile poporului său și multe turme de oi și cirezi de vite care se hrăneau acolo unde găseau iarbă pentru a mânca și apă pentru a bea.

Isaac și soția sa Rebeca au avut doi copii. Cel mai mare se numea Esau și cel mai mic Iacob.

Esau era un om al pădurilor și foarte pasionat de vânătoare; era aspru și acoperit de păr.

Jacob era liniștit și grijuliu, stând acasă, locuind într-un cort și având grijă de turmele tatălui său.

Isaac îl iubea pe Esau mai mult decât pe Iacov, pentru că Esau îi aducea tatălui său ceea ce omorâse la vânătoare; dar Rebeca îl plăcea pe Iacov, pentru că a văzut că era înțelept și atent la munca lui.

Printre oamenii din acele ținuturi, când un om moare, fiul său cel mare primește de două ori mai mult decât cel mic din ceea ce a avut tatăl. Acest lucru se numea “dreptul său de naștere”, pentru că era dreptul său ca cel mai bătrân născut. Așadar, Esau, ca fiind cel mai în vârstă, avea un “drept de naștere” la mai mult din bunurile lui Isaac decât Iacov. Și, pe lângă aceasta, mai era și privilegiul promisiunii lui Dumnezeu că familia lui Isaac va primi mari binecuvântări.

Vânzarea unui drept de naștere

Acum Esau, când a crescut, nu i-a păsat de dreptul său de naștere sau de binecuvântarea pe care o promisese Dumnezeu. Dar Iacov, care era un om înțelept, își dorea foarte mult să aibă dreptul de naștere care urma să revină lui Esau la moartea tatălui său. Odată, când Esau a venit acasă, flămând și obosit de la vânătoarea de pe câmp, a văzut că Iacov avea un castron cu ceva ce tocmai gătise pentru cină. Și Esau a spus:

“Dă-mi și mie din chestia aia roșie din farfurie. Nu vrei să-mi dai și mie? Mi-e foame.”

Și Iacov a răspuns: “Îți voi da, dacă îmi vei vinde mai întâi dreptul tău de întâi născut.”

Și Esau a spus: “Ce rost are dreptul de întâi născut pentru mine acum, când aproape că mor de foame? Poți avea dreptul meu de întâi născut dacă îmi vei da ceva de mâncare.”

Atunci Esau i-a făcut lui Iacov o promisiune solemnă de a-i da lui Iacov dreptul său de întâi născut, totul pentru un castron de mâncare. Nu era corect ca Iacov să se poarte atât de egoist cu fratele său; dar era foarte greșit ca lui Esau să-i pese atât de puțin de dreptul său de întâi-născut și de binecuvântarea lui Dumnezeu.

La ceva timp după aceasta, când Esau avea patruzeci de ani, s-a căsătorit cu două soții. Deși acest lucru ar fi foarte rău în vremurile noastre, nu se presupunea că era greșit atunci; pentru că și bărbații buni de atunci aveau mai mult de o soție. Dar cele două soții ale lui Esau erau femei din poporul Canaan, care se închinau la idoli, și nu la adevăratul Dumnezeu. Și i-au învățat și pe copiii lor să se roage la idoli, astfel încât cei care proveneau din Esau, poporul care era urmașul lui, au pierdut orice cunoștință despre Dumnezeu și au devenit foarte răi. Dar aceasta a fost mult timp după acea vreme.

Isaac și Rebeca au fost foarte supărați că fiul lor Esau s-a căsătorit cu femei care se rugau la idoli și nu la Dumnezeu; dar totuși Isaac l-a iubit pe fiul său activ Esau mai mult decât pe fiul său liniștit Iacov. Dar Rebeca l-a iubit pe Iacov mai mult decât pe Esau.

Isaac a devenit în cele din urmă foarte bătrân și slăbit și atât de orb încât abia dacă mai putea vedea ceva. Într-o zi i-a spus lui Esau:

“Fiule, sunt foarte bătrân și nu știu cât de curând trebuie să mor. Dar, înainte de a muri, vreau să-ți dau ție, ca fiu mai mare al meu, binecuvântarea lui Dumnezeu asupra ta, a copiilor tăi și a urmașilor tăi. Du-te pe câmp și, cu arcul și săgețile tale, împușcă vreun animal bun de mâncare și pregătește-mi o mâncare de carne gătită, așa cum știi că îmi place; și după ce o voi mânca, îți voi da binecuvântarea.”

Acum Esau ar fi trebuit să-i spună tatălui său că binecuvântarea nu-i aparținea, pentru că o vânduse fratelui său Iacov. Dar el nu i-a spus tatălui său. El s-a dus pe câmp la vânătoare, ca să găsească felul de carne care îi plăcea cel mai mult tatălui său.

Acum Rebeca asculta și a auzit tot ce-i spusese Isaac lui Esau. Ea știa că va fi mai bine pentru Iacov să aibă binecuvântarea decât pentru Esau; și ea îl iubea pe Iacov mai mult decât pe Esau. Așa că ea l-a chemat pe Iacov și i-a spus ce-i spusese Isaac lui Esau și i-a zis:

“Acum, fiul meu, fă ce-ți spun și vei primi binecuvântarea în locul fratelui tău. Du-te la turme și adu-mi doi iezi de la capre și îi voi găti la fel ca și carnea pe care Esau o gătește pentru tatăl tău. Și îi vei aduce tatălui tău, iar el va crede că tu ești Esau și îți va da binecuvântarea; și ea îți aparține cu adevărat.”

Dar Iacov a spus: “Știi că eu și Esau nu suntem la fel. Gâtul și brațele lui sunt acoperite de fire de păr, în timp ce ale mele sunt netede. Tatăl meu mă va pipăi și va descoperi că nu sunt Esau; și atunci, în loc să-mi dea o binecuvântare, mă tem că mă va blestema.”

Dar Rebeca i-a răspuns fiului ei: “Nu contează; fă cum ți-am spus și eu voi avea grijă de tine. Dacă va veni vreun rău, va veni la mine; așa că nu te teme, ci du-te și adu carnea.”

Atunci Iacov s-a dus și a adus o pereche de ieduți de la turme și din ei mama lui a făcut o farfurie de mâncare, astfel încât să fie la gust așa cum îi plăcea lui Isaac. Apoi Rebeca a găsit niște haine ale lui Esau și l-a îmbrăcat pe Iacov în ele; și i-a pus pe gât și pe mâini niște piei de ieduți, astfel încât gâtul și mâinile lui să se simtă aspre și păroase la atingere.

Apoi Iacov a intrat în cortul tatălui său, aducând masa, și vorbind cât de mult a putut ca Esau, a spus:

“Iată-mă, tată.”

Și Isaac a spus: “Cine ești tu, fiul meu?”

Și Iacov a răspuns: “Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut cum mi-ai cerut; acum stai jos și mănâncă cina pe care am făcut-o și apoi dă-mi binecuvântarea ta, așa cum mi-ai promis.”

Și Isaac a întrebat: “Cum se face că ai găsit-o atât de repede?”

Jacob a răspuns: “Pentru că Domnul Dumnezeul tău mi-a arătat unde să mă duc și mi-a dat un succes bun.”

Isaac nu era sigur că este vorba de fiul său Esau și a spus: “Apropie-te și lasă-mă să te pipăi, ca să știu că ești cu adevărat fiul meu Esau.”

Și Iacov s-a apropiat de patul lui Isaac și Isaac i-a pipăit fața, gâtul și mâinile și a spus:

“Vocea sună ca a lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau. Ești cu adevărat fiul meu Esau?”

Și Iacov l-a mințit pe tatăl său și a spus: “Eu sunt.”

Atunci bătrânul a mâncat mâncarea pe care i-o adusese Iacov; și l-a sărutat pe Iacov, crezând că este Esau; și i-a dat binecuvântarea, spunându-i:

“Să-ți dea Dumnezeu roua cerului și bogăția pământului și belșug de grâu și de vin. Fie ca națiunile să se plece în fața ta și popoarele să devină robii tăi. Fie ca tu să fii stăpân peste fratele tău și fie ca familia ta și urmașii care vor veni din tine să stăpânească peste familia lui și urmașii lui. Binecuvântați să fie cei ce te vor binecuvânta și blestemați să fie cei ce te vor blestema.”

Îndată ce Iacov a primit binecuvântarea, s-a ridicat și s-a grăbit să plece. Abia ieșise, când Esau a venit de la vânătoare, cu platoul de mâncare pe care îl pregătise. Și a spus:

“Lasă-l pe tatăl meu să se așeze și să mănânce mâncarea pe care am adus-o și dă-mi binecuvântarea.”

Isaac a întrebat: “De ce, cine ești tu?”

Esau a răspuns: “Eu sunt fiul tău; fiul tău cel mai mare, Esau.”

Isaac s-a cutremurat și a zis: “Cine este deci cel care a intrat și mi-a adus mâncare? și am mâncat mâncarea lui și l-am binecuvântat; da, și el va fi binecuvântat.”

Când Esau a auzit aceasta, a știut că fusese înșelat; și a strigat tare, cu un strigăt amar: “O, tată, fratele meu mi-a luat binecuvântarea, așa cum mi-a luat și dreptul meu de întâi-născut! Dar nu poți să-mi dai și tu o altă binecuvântare? Ai dat totul fratelui meu?”

Și Isaac i-a spus tot ce-i spusese lui Iacov, făcându-l stăpân peste fratele său.

Dar Esau a cerut o altă binecuvântare; și Isaac a spus:

“Fiule, locuința ta va fi din bogățiile pământului și din roua cerului. Tu vei trăi din sabia ta și urmașii tăi vor sluji urmașilor lui. Dar, la timpul viitor, ei se vor desprinde și vor scutura jugul stăpânirii fratelui tău și vor fi liberi.”

Toate acestea s-au întâmplat mulți ani mai târziu. Poporul care venea din Esau locuia într-o țară numită Edom, la sud de țara lui Israel, unde locuiau urmașii lui Iacov. După un timp, israeliții au devenit stăpâni peste edomiți; și tot mai târziu, edomiții s-au eliberat de israeliți. Dar toate acestea au avut loc la sute de ani după aceea.

A fost mai bine ca urmașii lui Iacov, cei care au venit după el, să aibă binecuvântarea, decât ca poporul lui Esau să o aibă; pentru că poporul lui Iacov s-a închinat lui Dumnezeu, iar poporul lui Esau a umblat pe calea idolilor și a devenit rău.

Povestea șevaletului care a ajuns până la cer

După ce Esau a aflat că a pierdut dreptul său de întâi-născut și binecuvântarea, s-a mâniat foarte tare pe fratele său Iacov; și și-a spus în sinea lui și a povestit și altora:

“Tatăl meu Isaac este foarte bătrân și nu mai poate trăi mult. De îndată ce va muri, atunci îl voi ucide pe Iacov pentru că m-a jefuit de dreptul meu.”

Când Rebeca a auzit aceasta, i-a spus lui Iacov: “Înainte de a fi prea târziu, pleacă de acasă și pleacă din fața lui Esau. Poate că, atunci când Esau nu te va mai vedea, își va uita mânia și atunci vei putea să te întorci din nou acasă. Du-te și vizitează-l pe fratele meu Laban, unchiul tău, în Haran, și rămâi cu el pentru o vreme.”

Trebuie să ne amintim că Rebeca provenea din familia lui Nahor, fratele mai mic al lui Avraam, care locuia în Haran, la o distanță mare la nord-est de Canaan, și că Laban era fratele Rebecăi.

Atunci Iacov a ieșit din Beer-Șeba, la granița deșertului, și mergea singur, purtându-și toiagul în mână. Într-o seară, chiar în preajma apusului soarelui, a ajuns la un loc între munți, la o distanță de peste șaizeci de mile de casa lui. Și cum nu avea un pat pe care să se culce, a luat o piatră, și-a sprijinit capul pe ea ca pernă și s-a culcat să doarmă.

În noaptea aceea, Iacov a avut un vis minunat. În visul său a văzut niște scări care duceau de la pământul pe care zăcea până la cer; și îngeri urcau și coborau pe scări. Și deasupra scărilor, el a văzut pe Domnul Dumnezeu stând în picioare. Și Dumnezeu i-a spus lui Iacov:

“Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac, tatăl tău; și voi fi și Dumnezeul tău. Țara în care zaci singur va fi a ta și a copiilor tăi de după tine; și copiii tăi se vor întinde pe pământuri, la răsărit și la apus, la nord și la sud, ca țărâna pământului; și în familia ta toată lumea va primi o binecuvântare. Și Eu sunt cu tine în călătoria ta, te voi păzi acolo unde mergi și te voi aduce înapoi în țara aceasta. Nu te voi părăsi niciodată și cu siguranță îmi voi ține promisiunea pe care ți-am făcut-o.”

Atunci, dimineața, Iacov s-a trezit din somn și a spus:

“Cu siguranță, Domnul este în acest loc și eu nu știam! Am crezut că sunt singur, dar Dumnezeu a fost cu mine. Locul acesta este casa lui Dumnezeu; este poarta cerului!”

Atunci Iacov a luat piatra pe care-și odihnise capul și a ridicat-o ca pe un stâlp și a turnat untdelemn pe ea ca jertfă pentru Dumnezeu. Și Iacov a numit acel loc Betel, care în limba pe care o vorbea Iacov înseamnă “Casa lui Dumnezeu”.”

Și Iacov a făcut atunci o promisiune lui Dumnezeu și a spus:

“Dacă Dumnezeu va merge cu adevărat cu mine și mă va păzi pe drumul pe care merg, dacă îmi va da pâine să mănânc și dacă mă va duce în pace la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; și piatra aceasta va fi casa lui Dumnezeu, iar din tot ce-mi va da Dumnezeu voi da înapoi lui Dumnezeu o zecime ca jertfă.”

Apoi Iacov a mers mai departe în lunga sa călătorie. A traversat râul Iordan într-un loc puțin adânc, pipăindu-și drumul cu toiagul său; a urcat pe munți și a călătorit pe lângă marele deșert de la est și, în cele din urmă, a ajuns în cetatea Haran. Lângă cetate era fântâna, unde servitorul lui Avraam o întâlnise pe mama lui Iacov, Rebeca; și acolo, după ce Iacov a așteptat o vreme, a văzut o tânără care venea cu oile ei să le dea apă.

Atunci Iacov a scos piatra plată care era deasupra gurii fântânii, a scos apă și a dat-o oilor. Și când a aflat că tânăra aceasta era chiar verișoara lui Rahela, fiica lui Laban, s-a bucurat atât de mult încât a plâns de bucurie. Și în clipa aceea a început să o iubească pe Rahela și dorea să o aibă de soție.

Tatăl lui Rahela, Laban, care era unchiul lui Iacov, l-a întâmpinat pe Iacov și l-a primit în casa lui.

Și Iacov l-a întrebat pe Laban dacă vrea să îi dea pe fiica lui, Rahela, de soție; și Iacov a zis: “Dacă îmi dai pe Rahela, voi munci pentru tine șapte ani.”

Și Laban a spus: “Este mai bine să o ai tu, decât să se căsătorească cu ea un străin.”

Atunci Iacov a trăit șapte ani în casa lui Laban, îngrijindu-i oile, boii și cămilele; dar dragostea lui pentru Rahela a făcut ca timpul să i se pară scurt.

În sfârșit a venit ziua nunții; și au adus mireasa, care, după obiceiul din țara aceea, era acoperită cu un văl gros, astfel încât nu i se putea vedea fața. Și ea s-a căsătorit cu Iacov, iar când Iacov i-a ridicat vălul a descoperit că nu se căsătorise cu Rahela, ci cu sora ei mai mare, Lea, care nu era frumoasă și pe care Iacov nu o iubea deloc.

Jacov a fost foarte supărat că fusese înșelat, – deși acesta era exact modul în care Iacov însuși își înșelase tatăl și îl înșelase pe fratele său Esau. Dar unchiul său Laban a spus:

“În țara noastră nu permitem niciodată ca fiica cea mică să se căsătorească înaintea fiicei celei mari. Păstreaz-o pe Lea ca soție și mai lucrează pentru mine încă șapte ani și o vei avea și pe Rahela.”

Pentru că în acele vremuri, după cum am văzut, bărbații aveau adesea două soții sau chiar mai mult de două. Așa că Iacov a mai stat încă șapte ani, paisprezece ani în total, înainte de a o primi pe Rahela ca soție.

În timp ce Iacov locuia la Haran, i s-au născut unsprezece fii. Dar numai unul dintre aceștia a fost copilul Rahelei, pe care Iacov o iubea. Acest fiu a fost Iosif, care i-a fost mai drag lui Iacov decât oricare dintre ceilalți copii ai săi, în parte pentru că era cel mai tânăr și pentru că era copilul iubitei sale Rahela.

.