Context: Fracturile de gleznă sunt printre cele mai frecvente leziuni tratate de către chirurgii ortopezi. Scopul prezentei investigații a fost de a examina riscurile de complicații după reducerea deschisă și fixarea internă a fracturilor de gleznă în cadrul unui studiu de amploare bazat pe populație.

Metode: Cu ajutorul bazei de date a externărilor din California, am identificat 57.183 de pacienți care au fost supuși reducerii deschise și fixării interne a unei fracturi de gleznă maleolară laterală, bimaleolară sau trimaléolară ca pacienți internați în anii 1995 – 2005. Complicațiile pe termen scurt au fost examinate pe baza ratelor de reinternare în termen de nouăzeci de zile de la externare. A fost analizată, de asemenea, rata pe termen mediu de reoperare pentru fuziune sau artroplastie de gleznă. Modelele de regresie logistică și de regresie cu risc proporțional au fost utilizate pentru a determina puterea relațiilor dintre ratele complicațiilor și tipul de fractură, datele demografice și comorbiditățile pacientului și caracteristicile spitalului.

Rezultate: Rata generală a complicațiilor pe termen scurt a fost scăzută, inclusiv ratele de embolie pulmonară (0,34%), mortalitate (1,07%), infecție a plăgii (1,44%), amputație (0,16%) și revizuire de reducere deschisă și fixare internă (0,82%). Ratele de reoperare pe termen mediu au fost, de asemenea, scăzute, fuziunea gleznei sau înlocuirea gleznei fiind efectuate la 0,96% dintre pacienții care au fost observați timp de cinci ani. Fracturile deschise, vârsta și comorbiditățile medicale au fost factori predictivi semnificativi ai complicațiilor pe termen scurt. Prezența diabetului complicat a fost un predictor deosebit de puternic (odds ratio, 2,30; p < 0,001), la fel ca și boala vasculară periferică (odds ratio, 1,65; p < 0,001). Rata intermediară pe termen mediu de reoperare pentru fuziunea sau înlocuirea gleznei a fost mai mare la pacienții cu fracturi trimalleolare (raport de risc, 2,07; p < 0,001) și fracturi deschise (raport de risc, 5,29; p < 0,001). Tratamentul la un spital cu volum redus de activitate nu a fost asociat în mod semnificativ nici cu riscul agregat de complicații pe termen scurt, nici cu riscul de reoperare pe termen mediu.

Concluzii: Analizând o populație mare și diversă de pacienți, studiul de față clarifică riscurile asociate cu reducerea deschisă și fixarea internă a fracturilor de gleznă. Leziunile deschise, diabetul și boala vasculară periferică au fost factori de risc puternici care prezic o evoluție postoperatorie complicată pe termen scurt. Tipul de fractură a fost un predictor puternic al reoperării pentru fuziunea sau înlocuirea gleznei. Volumul spitalului nu a jucat un rol semnificativ în ceea ce privește ratele de complicații pe termen scurt sau intermediar.