Extras din T.H.R.I.V.V.E. al lui Brent (vezi mai jos pentru mai multe informații)
De multe ori vorbim despre a lua lucrurile de la sine, dar marea ironie este că avem tendința de a lua recunoștința însăși de la sine. Nu o prețuim ca pe o mare prioritate spirituală. Cu toate acestea, realitatea este că recunoștința este necesară pentru împlinirea și bucuria spirituală în Dumnezeu. Nu există nicio modalitate de a ocoli acest lucru. Dacă Dumnezeu este într-adevăr Dătătorul tuturor lucrurilor bune și dacă suntem într-adevăr dependenți de El ca ființe insuficiente, atunci rezultă că ar trebui să Îl recunoaștem în toate căile noastre (Proverbe 3:5-6). El merită să Îi mulțumim și să ne oprim pentru a-L lăuda. Cu cât umblăm mai mult timp cu Dumnezeu, cu atât vom avea mai multe mărturii pe care să le împărtășim despre Dumnezeu ca Iehova Jireh, Furnizorul nostru. El dă daruri bune și desăvârșite (Iacov 1:17). Unele pot fi încercări pentru a ne învăța, în timp ce altele pot fi eliberări și provizii la momentul perfect. Căile Lui sunt dincolo de capacitatea noastră de a ne da seama în totalitate, iar acest lucru este în regulă. La urma urmei, El este Dumnezeu. El ar trebui să fie mult mai deștept decât noi toți. Ceea ce contează este că El este bun (Psalmul 107:1), iar atunci când El face așa cum promite Scriptura, lăsând o moștenire de bunătate și îndurare în viața noastră (Psalmul 23:6), trebuie să fim dispuși să-I mulțumim. Dacă nu suntem recunoscători, ceva s-a stricat grav în inimile noastre.
Cu cât Îl vedem mai mult pe Dumnezeu ca pe Tatăl nostru iubitor care nu refuză niciun lucru bun de la copiii Săi, cu atât mai mult Îi vom mulțumi. Psalmul 84:11 spune: “Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut; Domnul dă har și slavă; nu oprește niciun lucru bun de la cei ce umblă drept” (italicele îmi aparțin). Când ne aflăm într-o încercare, putem avea impresia că Dumnezeu ne ascunde un bine, dar realitatea este că El nu face niciodată așa ceva. Trebuie să lăsăm să pătrundă adevărul acestor cuvinte. El nu va reține niciodată nimic bun de la cei care umblă drept, de la cei care sunt ai Lui și care umblă prin credință în sfințenie înaintea Lui. Ne îngrijorăm că Dumnezeu ne ascunde ceva bun, când, în realitate, problema este că nu reușim să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binele pe care l-a făcut deja, pe care îl face și pe care îl va face.
În timp ce Îi cerem lui Dumnezeu să cultive recunoștința în viața noastră, să fim siguri că înțelegem că este imposibil să fim doar “recunoscători”. Trebuie să existe o Sursă pe care să o acredităm ca fiind cauza sau motivul mulțumirii noastre. Recunoștința este mai mult decât a fi bucuros pentru ceva; este creditarea provizoratului și a grijii față de Tatăl nostru iubitor care se află în spatele a toate acestea. Altfel, cui dăm credit pentru mulțumirea noastră, universului, întâmplării, nouă înșine, etc.? Evident, din moment ce Dumnezeu este Dătătorul tuturor darurilor bune, numai El este Cel care merită să fie creditat. Iar meritul este cel pe care ar trebui să I-l acordăm.
Din perspectiva credinciosului, avem atât de multe lucruri pentru care Îi putem mulțumi lui Dumnezeu. Ar trebui să-L lăudăm pentru minunea și puterea Sa, așa cum se arată în lumea creată (Psalmul 139:14). Chiar mai mult, ar trebui să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cruce și pentru demonstrația Sa de dragoste față de noi, pe când eram încă păcătoși care nu aveam decât răutate pentru Dumnezeu. 2 Corinteni 9:15 spune: “Mulțumiri lui Dumnezeu pentru darul Său de nedescris!”. Dacă nu altceva, faptul că am fost cumpărați cu sângele lui Hristos ar trebui să ne determine să aducem mulțumiri. Pe lângă faptul că era recunoscător pentru creație și cruce, Pavel era recunoscător pentru convertiri și pentru frații și surorile sale în Hristos. El a spus în Coloseni 1:3-4: “Mulțumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, de când am auzit de credința voastră în Hristos Isus și de dragostea pe care o aveți față de toți sfinții.” El a găsit o mare încurajare și bucurie în a-L învrednici pe Dumnezeu să continue să lucreze în lumea din jurul său, chemând oamenii de pretutindeni să se pocăiască și fiind credincios să lucreze prin proclamarea Evangheliei. În 2 Corinteni 4:15 se spune: “Căci toate lucrurile sunt pentru voi, pentru ca harul care se răspândește la tot mai mulți oameni să facă să abunde mulțumirea, spre slava lui Dumnezeu.” Rezultatul răspândirii Evangheliei a fost un număr mai mare de oameni care puteau să-I mulțumească lui Dumnezeu, pentru că, în mod clar și simplu, lui Dumnezeu Îi plac inimile recunoscătoare.
Gratitudinea va izvorî în inimile noastre doar dacă vom continua să credem, ca Pavel, în dragostea, credincioșia, bunătatea și puterea lui Dumnezeu. Tocmai pentru că avem un Dumnezeu care lucrează și se implică în cursul vieții noastre, putem avea speranță și un motiv să mulțumim. De fapt, Dumnezeului nostru Îi pasă atât de mult de copiii Săi, încât dorește ca noi să ne aducem cererile înaintea Lui în rugăciune. Filipeni 4:6 spune: “Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune și cereri, cu mulțumiri, cererile voastre să fie făcute cunoscute lui Dumnezeu.” Întotdeauna trebuie să ne rugăm cu o atitudine de mulțumire, chiar și în locuri de disperare, pentru că Dumnezeul nostru nu este niciodată lipsit de opțiuni. Coloseni 4:2 spune: “Dedicați-vă rugăciunii, rămânând atenți în ea, cu o atitudine de mulțumire”. Recunoștința are un mod de a ne menține viața de rugăciune activă, vie și alertă. Cei care au renunțat la grija și dragostea lui Dumnezeu și, prin urmare, la un scop suprem, bun și suveran pentru viața lor, se vor strădui să vrea să se roage și să se roage după cum îi conduce Duhul Sfânt. Recunoștința este astfel un puternic instrument de măsurare a stării umblării noastre cu Dumnezeu, deoarece se revarsă în modul în care ne raportăm la El și la alții.
Recunoștința este o mare prioritate în Scriptură. De exemplu, în Leviticul 7:13, jertfele erau aduse lui Dumnezeu pentru mulțumire. În 1 Cronici 16:8, David l-a însărcinat pe Asaf să compună cântări de mulțumire către Domnul. În Psalmul 100:4, ni se spune să intrăm în casa lui Dumnezeu cu mulțumiri. În Neemia 12:8, Neemia a desemnat anumite persoane cu scopul expres de a aduce mulțumiri. În Matei 15:36, Îl vedem pe Isus mulțumind Tatălui chiar și pentru lucruri simple, cum ar fi mâncarea. Recunoștința se regăsește peste tot în paginile Scripturii. Astfel, haideți să ne luăm notițe mentale din următoarele trei pasaje din Scriptură. În primul rând, în Evrei 13:15 se spune: “Prin El, așadar, să aducem neîncetat o jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul unor buze care aduc mulțumiri Numelui Său” (sublinierea noastră). Prin a fi recunoscători în mod continuu, nu înseamnă că trebuie să facem rugăciuni de mulțumire în fiecare minut al zilei, ci înseamnă că ar trebui să ne facem în mod regulat o introspecție pentru a vedea dacă suntem recunoscători în circumstanțele noastre actuale. În al doilea rând, 1 Tesaloniceni 5:18 spune: “În toate mulțumirile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi în Hristos Isus” (sublinierea noastră). A fi recunoscători pentru orice nu înseamnă că ar trebui să ne bucurăm de rău, ci înseamnă că trebuie să menținem o viziune spirituală care să fie în concordanță cu credincioșia lui Dumnezeu, cu bunătatea și cu mila Sa în viața noastră. În al treilea rând, Psalmul 109:30 spune: “Cu gura mea voi mulțumi din belșug Domnului, și în mijlocul multora Îl voi lăuda” (sublinierea noastră). Mulțumirea noastră trebuie să fie continuă, în toate și într-o măsură abundentă. Tocmai modul în care Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu ne va spune multe despre ceea ce credem cu adevărat despre El. Dacă Dumnezeul nostru este abundent de bun și credincios, la fel ar trebui să fie și nivelul de mulțumire din inimile noastre.
Evrei 12:28 spune: “De aceea, de vreme ce primim o împărăție care nu poate fi zdruncinată, să dăm dovadă de recunoștință, prin care să aducem lui Dumnezeu o slujbă plăcută, cu respect și admirație”. Dumnezeu ne-a dat o creație glorioasă, ne-a dat pe singurul Său Fiu în Hristos, ne-a binecuvântat cu părtășia bisericii și este viu și lucrează pentru convertirea sufletelor. În lumina puterii și a lucrării Împărăției Sale, trebuie să fim recunoscători față de El, iar acest lucru îl demonstrăm atunci când Îi slujim în ascultare și credincioșie, într-o atitudine de reverență și admirație. Dacă Dumnezeu nu ne îndeamnă să fim în venerație față de El sau dacă nu respectăm Cuvântul Său, de ce ne-am mai obosi să Îi mulțumim, cu atât mai puțin să Îi slujim? Trebuie să ne înălțăm în chemarea noastră cerească în Hristos pentru a menține vie recunoștința în inimile noastre. Atunci, Duhul Sfânt ne va trezi inimile la slujire și închinare, mai degrabă decât să trecem prin niște mișcări religioase goale. Recunoștința este recunoștința din care curge adevărata închinare și, astfel, recunoștința este cea care ne permite să prosperăm.
În continuare: Nădejdea
Ce este T.H.R.I.I.V.E.? Dumnezeu a promis copiilor Săi viața din belșug (Ioan 10:10), chiar și atunci când viața este plină de încercări (Ioan 16:33). La fel ca israeliții care rătăceau în deșert, uneori viața pare a fi mai degrabă supraviețuire decât prosperitate. Cu toate acestea, chiar și acolo, Dumnezeu le-a oferit pâine din cer și apă din stâncă. Mai important, El i-a ajutat să învețe că omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu Cuvântul Său (Deuteronomul 8:3). Ospătarea cu adevărurile inviolabile ale Scripturii este cea care ne poate permite să rezistăm. Chiar și în vremuri de abundență pământească, vom muri de foame fără hrana de a face voia lui Dumnezeu (Ioan 4:34). În 2 Corinteni 4:16 se spune: “De aceea nu ne deznădăjduim, ci, deși omul nostru exterior se strică, omul nostru interior se înnoiește zi de zi”. Această serie de șase părți ne va hrăni sufletele astfel încât să nu ne pierdem inima prin întărirea omului interior, în ciuda a ceea ce ni se poate întâmpla în exterior. A prospera înseamnă a trăi viața pe deplin.
.