Gânditorul idealist

Radhakrishnan s-a hotărât să exploreze propria sa tradiție în detaliu și a scris teza sa de masterat, The Ethics of Vedanta (1908), în parte pentru a respinge prejudecata occidentală conform căreia Vedanta afirma în mod simplist natura “iluzorie” (maya) a lumii și era lipsită de conținut și putere etică.

În același timp, Radhakrishnan a constatat că nu putea ignora superstițiile paralizante care dominau instituțiile sociale hinduse și viața maselor ca trăsături integrante ale celor mai profunde angajamente religioase ale acestora. El a fost încurajat de unii dintre profesorii săi occidentali mai sensibili să își continue cercetările asupra filosofiei hinduse pentru a-i cerceta potențialul inovator și universal. El a găsit multe în filozofia occidentală – în special la idealiști și în opera lui Henri Bergson – care erau tangente la validarea hindusă și în mod specific vedantică a intuiției mistice și a spiritualității universului.

Radhakrishnan era convins că întreprinderea filozofică nu trebuie să ofere pur și simplu o verificare și o analiză rațională, ci trebuie să ofere o înțelegere profundă și transformatoare a conținutului spiritual al existenței în dimensiunile sale personale și istorice, ca un antidot la valorile dezumanizante din ce în ce mai predominante în civilizația occidentală. Pentru Radhakrishnan, punctul forte unic al Vedanta a fost validarea eforturilor spirituale personale pentru o pătrundere mai profundă în sensul vieții însăși.

Radhakrishnan a combinat acest angajament cu o concentrare umanistă asupra necesității de schimbare și reformă socială, pe care a mediat-o în parte printr-o reinterpretare a formelor și textelor religioase hinduse tradiționale. Traducerea și interpretarea sa din Bhagavad Gita (Cântecul Domnului) se străduiește să deplaseze instituțiile hinduse tradiționale (de exemplu, sistemul de caste) în direcția valorilor “democratice”. El s-a dovedit capabil să îndeplinească această sarcină sintetică potențial incomodă, subliniind aspectele mai profunde ale filosofiei hinduse care transcend în mod inerent formele istorice și sociale provizorii asociate hinduismului normativ. Unele dintre celelalte lucrări majore ale sale – “O viziune idealistă asupra vieții” și “Religii orientale și gândire occidentală” – și comentariile sale erudite asupra materialelor vedantice sunt, de asemenea, marcate de un umanism distinctiv “din această lume” impregnat în mod unic de misticism vedantic.

Există un accent psihologic la fel de puternic în mare parte din lucrările lui Radhakrishnan asupra consecințelor terapeutice ale integrării personalității prin intuiția relației esențiale a sinelui cu forța sacră din care izvorăsc toate fenomenele. Iar acest lucru el îl combină cu o teorie a istoriei care afirmă că cea mai importantă dimensiune a acesteia este evoluția conștiinței spirituale umane. Prin urmare, misticismul hindus și tehnicile aferente nu sunt moduri de retragere din realitate, ci mijloace de întărire a autonomiei personale, a capacității active de iubire și a participării conștiente la destinul în desfășurare al universului.

Această perspectivă istorică evolutivă a avut un impact marcant asupra interpretării lui Radhakrishnan a doctrinei tradiționale a Karma (acțiunea – legea retribuției etice). Individul este responsabil nu numai pentru propriul său destin în cadrul unei cosmologii statice a transmigrației personale, ci și pentru bunăstarea tuturor oamenilor. Fiecare persoană acționează (sau nu acționează) pentru a promova posibilitățile viitoare. În acest fel, salvarea individuală este legată de soarta omenirii și de scopul final al procesului istoric însuși. Deși conceptul său de “umanitate adevărată” este profund impregnat de învățătura vedantică, el are câteva modele umane specifice care întruchipează propriul său angajament față de reformele care încorporează valorile occidentale în matricea mai profundă a spiritualității hinduse: aceștia sunt Rabindranath Tagore, Mohandas Gandhi și Jawaharlal Nehru. Pentru Radhakrishnan, aceste paradigme ale creativității indiene moderne demonstrează o capacitate extraordinară de a sintetiza sisteme de valori conflictuale prin utilizarea modelelor mistice și ascetice imaculate care se află în inima hinduismului. Ținând cont de acești oameni, el afirmă: “Omul nu este un spectator detașat al unui progres imanent în istoria umană, ci un agent activ care remodelează lumea mai aproape de idealurile sale.”

Înțelegerea lui Radhakrishnan a rolului yoga tradiționale este, de asemenea, modelată de acest angajament. Scopul său este de a oferi un cadru disciplinat care să faciliteze îndeplinirea obligațiilor lumești, consolidând în același timp în mod continuu căutarea universală a perfecțiunii spirituale. Yoga îl face pe individ mai capabil să acționeze în lume și să-și servească semenii.

.