Obiectiv: Investigarea sensibilității naturale la 69 de agenți antimicrobieni a 107 tulpini de Enterobacter cuprinzând E. amnigenus (n = 18), E. cancerogenus (n = 26), E. gergoviae (n = 28) și E. sakazakii (n = 35).

Metode: Concentrațiile minime inhibitorii (CMI) au fost determinate cu o procedură de microdiluție în bulion Isosensitest și în bulion Mueller-Hinton ajustat cu cationi.

Rezultate: Toate speciile au fost sensibile în mod natural sau intermediar la tetracicline, amino-glicozide, numeroase beta-lactame (acilureidopeniciline, ticarcilină, ampicilină/sulbactam, mai multe cefalosporine, carbapeneme, aztreonam), chinolone, antifolati, cloramfenicol și nitrofurantoină. S-a constatat rezistență naturală la penicilina G, oxacilină, mai multe macrolide, lincosamide, streptogramine, glicopeptide, rifampicină și acid fusidic. S-au constatat diferențe legate de specie în ceea ce privește sensibilitatea naturală la unele beta-lactame, azitromicină și fosfomicină. În timp ce E. gergoviae a fost specia cea mai sensibilă la azitromicină, E. cancerogenus a fost cea mai sensibilă la fosfomicină ș i a fost singura specie care a prezentat rezistență naturală la amoxicilină, amoxicilină/acid clavulanic, cefaclor, cefazolină, loracarbef ș i cefoxitină. Au existat doar diferențe minore în funcție de mediu în ceea ce privește sensibilitatea la majoritatea antibioticelor.

Concluzii: Studiul de față stabilește o bază de date referitoare la sensibilitatea naturală a speciilor de Enterobacter stabilite recent la o gamă largă de antibiotice, care poate fi aplicată pentru validarea rezultatelor testelor de sensibilitate de rutină. modelele de sensibilitate la beta-lactamaze indică expresia unor beta-lactamaze specifice speciei, exprimate la niveluri ridicate sau scăzute la toate speciile, cu excepția E. sakazakii.