O mulțime de probleme sociale sunt susținute de tipare de gândire dezadaptative. Înainte de a începe să vă ocupați de ele, trebuie să înțelegeți cum arată. Într-un alt articol am vorbit despre distorsiunile cognitive. Aici voi aborda încă un mod în care oamenii care se luptă cu probleme precum timiditatea sau depresia tind să privească lumea într-un mod care le perpetuează dificultățile. Ideile pe care le voi acoperi sunt rezumate ale unor concepte bine stabilite din terapia cognitiv-comportamentală.

Stilul atribuțional

Stilul atribuțional al unei persoane, cunoscut și sub numele de stilul său explicativ, descrie modul în care tinde, adesea inconștient, să își explice diverse evenimente din viață. Atunci când cineva își formează o explicație, aceasta implică trei factori:

Dacă vede cauza evenimentului ca fiind internă sau externă

De exemplu, dacă cineva se descurcă bine la un nou joc video, unele explicații interne pot fi: “Sunt bun la jocuri” sau “Învăț repede cum să joc jocuri din acest gen”. O explicație externă poate fi: “Acest joc este ușor” sau: “Persoana împotriva căreia joc face o grămadă de greșeli.”

Să vadă situația ca fiind stabilă sau instabilă

Alte moduri de a exprima acest lucru ar fi să vadă evenimentul ca fiind neschimbabil vs. schimbător, sau permanent vs. temporar. De exemplu, dacă cineva rămâne blocat în trafic în drum spre serviciu, o explicație mai stabilă ar putea fi: “Traficul din acest oraș s-a înrăutățit în mod constant. Așa va fi de acum încolo”. O explicație mai instabilă este: “Traficul este rău astăzi, dar s-ar putea să fie bine mâine. Variază.”

Dacă văd evenimentul ca având un efect mai global asupra vieții lor sau dacă este specific acelei situații particulare, locale

De exemplu, dacă o persoană face un nou tip de greșeală la locul de muncă, o explicație globală ar fi: “Probabil că voi începe să fac mai multe greșeli la locul de muncă în general”. O explicație specifică/locală este: “Mă descurc greu cu acest nou software de baze de date, dar asta nu înseamnă că restul muncii mele va avea de suferit”.

Stiluri optimiste și pesimiste

Oamenii pot avea un stil explicativ general care este optimist sau pesimist. Cineva cu un stil optimist are tendința de a vedea evenimentele pozitive ca fiind interne, stabile și globale. De exemplu, dacă învață să cânte la chitară și are o sesiune bună de practică, va explica acest lucru astfel: “Am un talent pentru a învăța lucruri noi. Întotdeauna am avut acest punct forte și mă va ajuta să acumulez și alte abilități pe parcurs”. În schimb, ei resping evenimentele negative ca fiind externe, instabile și specifice. Dacă au o sesiune de practică slabă, ei își pot spune: “Am sunat prost pentru că eram obosit și distras de muncă. În plus, corzile trebuie să fie schimbate. Odată ce le voi înlocui, voi începe să cânt bine din nou. Chiar dacă nu am sunat cel mai bine astăzi, în general sunt totuși rapid în a culege noi talente.”

Persoanele cu un stil atribuțional mai pesimist sunt opuse. Dacă li se întâmplă ceva bun, deseori îl cataloghează ca fiind extern, instabil și specific; A fost din cauza unui factor extern întâmplător, nu va dura și nu spune nimic despre imaginea de ansamblu. Când se întâmplă ceva rău, explicația lor este internă, stabilă și globală; Situația negativă a fost provocată de unul dintre defectele lor inerente, de neclintit, un defect care are un impact negativ asupra vieții lor în tot felul de alte moduri.

Alți doi factori în explicații

În afară de cei trei factori principali care intră într-o explicație, mai sunt încă doi care intră uneori în joc. Primul este dacă persoana vede o situație ca fiind controlabilă sau nu. Tipurile optimiste tind să vadă atât evenimentele pozitive, cât și cele negative ca fiind cel puțin oarecum sub controlul lor. Persoanele cu un stil pesimist au tendința de a vedea totul ca fiind incontrolabil. Chiar dacă se întâmplă un eveniment bun, ei nu îl văd ca pe ceva ce au puterea de a recrea.

Cel de-al doilea factor este dacă persoana este capabilă să vină cu vreo explicație pentru motivul pentru care a avut loc o situație. Cei cu un stil optimist nu au de obicei nicio problemă în a explica lucrurile. Atunci când unui individ mai pesimist i se întâmplă ceva rău, acesta nu are adesea nicio problemă în a-și povesti cu detalii autoflagelante de ce s-a întâmplat așa. Cu toate acestea, dacă se întâmplă ceva pozitiv, ei pot spune: “Habar nu am de ce s-a întâmplat asta”, răpindu-și astfel orice posibilitate de a pune o parte din ea pe seama unor trăsături pozitive din ei înșiși sau de a obține un feedback util.

Efectele stilurilor atribuționale

Nu este greu de văzut cum aceste două stiluri ar putea avea efecte total diferite asupra dispoziției și încrederii unei persoane. Persoanele cu un stil explicativ optimist au un fel de armură mentală. Atunci când ceva merge bine, le crește încrederea deja constantă și îi încurajează să continue să facă ceea ce fac. Când lucrurile nu merg bine, ei le îndepărtează. Stima lor de sine este menținută și ei persistă în fața eșecurilor. Ați putea spune că sunt ușor iluzionați, dar este o iluzie adaptivă.

Un stil atribuțional pesimist îi ține pe oameni blocați în rutină. Atunci când ceva merge bine pentru ei, ei resping acest lucru. Ei nu permit ca succesele lor să le sporească imaginea de sine, să îi învețe ceva util sau să le schimbe convingerile. Când ceva nu merge bine, o iau ca pe o dovadă că sunt niște ratați fără speranță și că nu are rost să încerce să își rezolve problemele. Toate acestea sunt destul de rele dacă cineva trăiește doar zi de zi. Dacă încearcă în mod activ să facă schimbări în viața lor, stilul lor explicativ îi va face mai probabil să se descurajeze, să nu simtă că fac suficiente progrese și să renunțe.

Stilul atribuțional și socializarea

Persoanele care sunt deprimate tind să aibă un stil explicativ pesimist în general. Persoanele care se luptă în plan social tind să aibă un stil explicativ pesimist, cel puțin în ceea ce privește interacțiunile lor sociale. Ei pot explica lucrurile în mod pesimist în alte domenii ale vieții lor, dar nu neapărat. Iată o serie de exemple:

Dezmințirea evenimentelor pozitive

• “Cred că am avut o conversație bună cu Eva după curs, dar asta doar pentru că nu este intimidantă și a pus o mulțime de întrebări pentru a mă face să vorbesc. Nu e ca și cum s-ar fi întâmplat cu oricine altcineva.”
• “Dave a acceptat invitația mea de a ieși sâmbătă, dar probabil doar pentru că nu are altceva de făcut în acest weekend. Nici el nu are mulți alți prieteni. Nu e ca și cum cineva mai popular și mai ocupat ar vrea să-și petreacă timpul cu mine.”
• “Am avut curajul să mă apropii de niște oameni pe care nu-i cunoșteam la acea petrecere, dar numai pentru că băusem câteva pahare, iar ei erau prieteni ai prietenilor, așa că știam că nu vor fi nepoliticoși cu mine. Nimic din toate astea nu mă va ajuta să am curajul să port niște conversații atunci când voi merge la acel eveniment Meetup.com vinerea viitoare, unde nu cunosc pe nimeni.”

Închipuindu-mi toată vina pentru evenimentele negative

• “Am avut cea mai ciudată conversație cu Kumar după ore. Bineînțeles că am avut. Sunt nașpa cu oamenii și întotdeauna voi fi.”
• “Dana a spus că este ocupată când am întrebat-o dacă vrea să vadă un film marțea aceasta. Ea nu vrea să iasă cu mine pentru că sunt plictisitor. Întotdeauna voi fi văzut ca fiind prea plictisitor. Nu voi avea niciodată o viață socială.”
• “M-am simțit prea timid să vorbesc cu cineva pe care nu-l cunoșteam la acea petrecere. Sunt pur și simplu prea inhibată în preajma altor oameni. Întotdeauna am fost așa. Nu știu de ce mă mai obosesc să încerc.”

Pentru a oferi un oarecare contrast, iată cum ar putea vedea aceleași situații o persoană mai încrezătoare din punct de vedere social, cu un stil explicativ optimist:

Dându-și credit pentru evenimentele pozitive

• “Am avut o conversație plăcută cu Eva după ore. În general, mă pricep să vorbesc cu oamenii. Adică, dacă mă uit în urmă, mult mai des decât de obicei lucrurile merg bine când vorbesc cu cineva. Pot folosi aceleași abilități pentru a vorbi cu succes cu alți oameni.”
• “Dave a acceptat invitația mea de a ieși sâmbătă. Cred că sunt o persoană destul de plăcută și se pare că ne înțelegem bine, așa că este normal să vrea să ieșim împreună. Același lucru ar fi probabil să se întâmple dacă aș invita și alte persoane în oraș.”
• “Am avut curajul să abordez câteva persoane pe care nu le cunoșteam la acea petrecere. Este greu să-mi depășesc zona de confort, dar cu timpul am reușit să devin mai bună în a-mi înfrunta temerile. Mă aștept să pot aplica aceleași abilități la întâlnirea de vinerea aceasta.”

Nu să îmi asum toată vina pentru evenimentele negative

• “Am avut cea mai ciudată conversație cu Kumar după curs. Eram amândoi grăbiți, iar eu eram preocupat de examenul pe care îl am mâine. De asemenea, nu avem o tonă în comun. Când vine vorba de alți oameni, de obicei nu am nicio problemă în a vorbi cu ei.”
• “Dana a spus că este ocupată când am întrebat-o dacă vrea să vadă un film marțea aceasta. Probabil că este într-adevăr ocupată. Chiar dacă nu este și nu vrea să ieșim mai mult, înseamnă doar că o persoană nu mă vede ca pe o pereche bună. O mulțime de alți oameni ar fi în continuare interesați să fie prieteni cu mine.”
• “M-am simțit prea timid să vorbesc cu cineva pe care nu-l cunoșteam la acea petrecere. Am fost stresată de alte lucruri în ultima vreme și probabil că asta mi-a înrăutățit temporar timiditatea. Sunt sigur că va trece. Nu există nimic care să spună că nu voi fi bine la petrecerea care va avea loc peste două săptămâni.”

.