Suferința de sufocare este tratată printr-o serie de proceduri diferite, care formează managementul căilor respiratorii. Aceasta constă în tehnici de bază disponibile pentru personalul de prim ajutor și tehnici mai avansate disponibile pentru profesioniștii din domeniul sănătății.

Medicul american îi învață pe afgani împingerile abdominale

Tratament de bază (prim-ajutor)Edit

Tratamentul de bază al sufocării include o serie de tehnici neinvazive pentru a ajuta la îndepărtarea corpurilor străine din căile respiratorii. Majoritatea protocoalelor moderne, inclusiv cele ale Asociației Americane a Inimii și ale Crucii Roșii Americane, recomandă mai multe etape, menite să aplice o presiune din ce în ce mai mare. Pentru victima sufocată conștientă, majoritatea protocoalelor recomandă încurajarea victimei să tușească, urmată de palme puternice pe spate și, dacă niciunul dintre aceste lucruri nu funcționează, împingeri abdominale (manevra Heimlich) sau împingeri toracice. Odată ce victima sufocată își pierde cunoștința, se recomandă inițierea resuscitării cardio-respiratorii.

CoughEdit

Dacă persoana care se sufocă este conștientă și tușește, Crucea Roșie Americană recomandă încurajarea persoanei să rămână calmă și să continue să tușească liber, și poate fi mai ușor să ia aer pe nas pentru a umple din nou plămânii. Dacă persoana care se sufocă nu este capabilă să tușească sau dacă tusea nu este eficientă, Crucea Roșie Americană recomandă să se treacă la alte metode, detaliate mai jos.

Reprezentarea loviturilor de spate (back slaps). Salvatorul apleacă corpul victimei cât mai mult posibil și apoi plesnește.

Lovituri în spate (Back slaps)Edit

Multe asociații, precum Crucea Roșie Americană și Clinica Mayo, recomandă folosirea loviturilor în spate (back slaps) pentru a ajuta la salvarea victimelor sufocate. Această tehnică începe prin aplecarea victimei care se sufocă în față cât mai mult posibil, încercând chiar să plaseze capul mai jos decât pieptul, pentru a evita riscul ca palmele să poată împinge obiectul mai adânc în gâtul persoanei (aceasta este o complicație rară, dar posibilă). Îndoirea se face în spate, gâtul nu trebuie să fie îndoit excesiv. Loviturile din spate se realizează prin aplicarea unor palme puternice cu călcâiul mâinii pe spatele victimei, între omoplați.

Palmele din spate împing în spatele blocajului, putând să disloce obiectul străin. În unele cazuri, vibrația fizică a acțiunii poate provoca o mișcare suficientă a obiectului pentru a ajuta pacientul să elibereze căile respiratorii.

Împingeri abdominale (Manevra Heimlich)Edit

Împingeri abdominale tehnica anti-înecare: se aplică pe zona situată între piept și buric.

Pingerile abdominale se efectuează cu salvatorul stând în spatele victimei care se sufocă. Salvatorul își închide mâna îndemâna pricepută, o apucă cu cealaltă mână și apasă cu forță în interior și în sus cu ambele pe zona situată între piept și buricul victimei. Presiunea nu se concentrează direct asupra coastelor, pentru a evita ruperea vreuneia dintre ele. Dacă prima împingere nu rezolvă sufocarea, aceasta poate fi repetată de mai multe ori. Utilizarea împingerii abdominale nu este recomandată în cazul sugarilor cu vârsta sub 1 an, din cauza riscului de a provoca leziuni; există tehnici adaptate pentru aceștia (vezi mai jos). Nici împingerile abdominale nu trebuie folosite atunci când abdomenul pacientului prezintă probleme pentru a le primi, cum ar fi sarcina sau dimensiunea excesivă; atunci se recomandă împingerile toracice (vezi mai jos).

Scopul împingerilor abdominale este de a crea o presiune capabilă să expulzeze obiectul depus în sus în căile respiratorii, eliberând obstrucția. Această metodă a fost descoperită de Dr. Henry Heimlich în 1974, de aceea este denumită “Manevra Heimlich”. Dr. Henry Heimlich a susținut că manevra sa este mai bună decât loviturile din spate, argumentând că loviturile din spate ar putea face ca obstrucția să se fixeze mai adânc în căile respiratorii ale victimei. Această afirmație a declanșat o dezbatere în comunitatea medicală, care s-a încheiat cu recomandarea de a alterna ambele tehnici, dar obligând pacientul să îndoaie spatele înainte de a primi palmele. Așadar, manevra Heimlich propriu-zisă folosește doar împingeri abdominale, dar face parte și din protocoalele anti-șocuri care includ tehnica loviturilor de spate (back slaps).

Tehnica anti-șocuri prin împingeri toracice: dacă victima nu poate primi împingeri pe abdomen, folosiți împingeri toracice; aplicați-le pe jumătatea inferioară a osului toracic, dar nu chiar în punctul final.

Împingeri toraciceEdit

Când nu se pot efectua împingeri abdominale asupra victimei (în cazul victimelor gravide sau prea obeze și altele) se recomandă în schimb împingeri toracice.

Pingerile toracice se efectuează cu salvatorul stând în spatele victimei care se sufocă. Salvatorul își închide mâna îndemânatică și o apucă cu cealaltă mână. Acest lucru poate produce mai multe tipuri de pumni, dar oricare dintre ei poate fi valabil dacă poate fi așezat pe pieptul victimei fără a înfunda acolo o articulație prea dureroasă. Ținând pumnul cu ambele mâini, salvatorul îl folosește pentru a apăsa cu forță spre interior pe jumătatea inferioară a osului toracic (aproximativ), dar nu chiar în punctul final (care este procesul xifoid). Se poate observa, ca referință generală, că, atunci când victima este o femeie, zona de presiune a împingerii toracelui ar fi, în mod normal, mai sus de nivelul sânilor. Presiunea nu este concentrată împotriva procesului xifoid, pentru a evita ruperea acestuia. Dacă prima împingere nu rezolvă sufocarea, ea poate fi repetată de mai multe ori.

Strategia “Cinci și cinci “Edit

Crucea Roșie Americană recomandă un protocol de alternare a cinci lovituri în spate și cinci împingeri abdominale pentru victimele sufocate conștiente până când obiectul care blochează căile respiratorii este dislocat. Pentru victimele gravide sau prea obeze, protocolul este același, dar se recomandă împingeri toracice în locul celor abdominale. În cazul în care victima devine inconștientă, se recomandă resuscitarea cardio-respiratorie de bază. Oricum, este convenabil ca cineva să sune la serviciile medicale de urgență înainte ca acest lucru să se întâmple.

Crucea Roșie nu se referă în mod specific la protocolul său pentru victimele sufocate ca fiind “Tehnica Cinci și Cinci”, iar acesta diferă de manevra Heimlich deoarece include administrarea de lovituri în spate victimei, contrar opiniei dr. Heimlich, care a omis în mod specific loviturile din spate și s-a bazat doar pe tehnica sa.

Dispozitive anti-înțepăturiEdit

Din 2015, mai multe dispozitive anti-înțepături au fost dezvoltate și lansate pe piață. Designul acestor dispozitive se bazează pe un efect mecanic în vid, fără a avea nevoie de baterii sau curent electric. Ele prezintă, de obicei, o mască atașată, pentru a face un vid din nasul și gura pacientului. Modelele actuale de dispozitive anti-șocuri sunt destul de asemănătoare: un instrument cu piston direct (LifeVac) sau o seringă cu vacuum (backward syringe) care menține limba la locul ei prin introducerea unui tub în gură (Dechoker). Alte câteva modele mecanice sunt în curs de dezvoltare, cum ar fi Lifewand, care face vidul prin presiune directă pe fața pacientului cu ajutorul unui buton. Potrivit unei revizuiri sistematice din 2020 a eficacității acestor trei dispozitive, “Există multe puncte slabe în datele disponibile și puține studii imparțiale care să testeze eficacitatea dispozitivelor de aspirare anti-șocuri, ceea ce duce la insuficiența dovezilor care să susțină sau să descurajeze utilizarea acestora. Practicienii ar trebui să continue să adere la ghidurile întocmite de autoritățile locale de resuscitare care se aliniază cu recomandările ILCOR.”

Victime inconștienteEdit

Compresiile toracice de resuscitare cardiopulmonară (RCP).

Când o victimă care se sufocă devine inconștientă, este obligatoriu să se apeleze la serviciile medicale de urgență, dacă acest lucru nu s-a făcut încă.

Respirații de salvare ale resuscitării cardiopulmonare (CPR).

În rest, o victimă inconștientă care se sufocă trebuie să primească un tratament de prim-ajutor similar cu cazul oricărui alt pacient care nu respiră: o resuscitare cardiopulmonară (RCP), alternând serii de aproximativ 30 de compresii (pe jumătatea inferioară a osului toracic) cu serii de 2 respirații de salvare (ciupirea nasului victimei și suflarea aerului în interiorul gurii; de asemenea, este posibil să se încline capul victimei în sus sau în jos și să se dea 2 respirații suplimentare, astfel încât aerul să poată găsi o intrare prin blocaj). Diferența dintre resuscitarea cardio-respiratorie în cazul victimelor sufocate și o resuscitare cardio-respiratorie normală constă în faptul că resuscitarea cardio-respiratorie în cazul victimelor sufocate include o încercare de îndepărtare a obiectului care obstrucționează (în principal cu ajutorul măturatului cu degetele atunci când obiectul este deja vizibil) la sfârșitul fiecărei serii de compresii. Compresiile toracice ale resuscitării cardiopulmonare (RCP) produc, întâmplător, același efect anti-strangulare ca și tehnica de împingere a pieptului, astfel încât RCP în sine ar putea expulza obiectul. În cazul în care obiectul este expulzat și ulterior îndepărtat, resuscitarea cardio-respiratorie trebuie să continue până când victima își recapătă respirația. Bebelușii (sugari sub 1 an) necesită o adaptare specială a procedurii (descrisă mai jos).

Un dispozitiv anti-înțepături poate debloca căile respiratorii la victimele inconștiente, dar nu neapărat poate scoate din gură obiectul care le obstrucționează (poate fi nevoie de o îndepărtare manuală). Oricum, victima va avea nevoie de resuscitare cardiopulmonară (RCP) după aceea, așa cum a fost descrisă mai sus, dar numai alternând cele 30 de compresii și cele 2 respirații de salvare.

Despre măturatul cu degetele la victimele inconștienteEdit

La victimele inconștiente ale sufocării, Asociația Medicală Americană susține măturatul cu degetele pe partea din spate a gâtului pentru a încerca să disloce obstrucțiile căilor respiratorii. Cu toate acestea, multe protocoale moderne recomandă împotriva folosirii măturatului cu degetele. Procedurile Crucii Roșii le indică în mod specific salvatorilor să nu efectueze o măturare cu degetele decât dacă un obiect poate fi văzut clar în gura victimei, din cauza riscului de a împinge obstrucția mai adânc în căile respiratorii ale victimei. Alte protocoale sugerează că, în cazul în care pacientul este conștient, acesta va fi capabil să îndepărteze singur obiectul străin sau, dacă este inconștient, salvatorul ar trebui să îl plaseze pur și simplu în poziția de recuperare, deoarece aceasta permite (într-o anumită măsură) drenarea fluidelor prin gură în loc să coboare prin trahee din cauza gravitației. Există, de asemenea, riscul de a provoca leziuni suplimentare (de exemplu, provocarea de vărsături) prin utilizarea tehnicii de măturare cu degetul. Nu există studii care să fi examinat utilitatea tehnicii de măturare cu degetul atunci când nu există niciun obiect vizibil în căile respiratorii. Recomandările pentru utilizarea tehnicii de măturat cu degetul s-au bazat pe dovezi anecdotice.

La populații specialeEdit

Bebeluși (sub 1 an)Edit

Pentru bebeluși (sugari sub 1 an), Asociația Americană a Inimii recomandă să se efectueze cicluri de lovituri dorsale (5 lovituri dorsale) urmate de împingeri toracice (5 compresii toracice, care sunt adaptate).

Sufletele de spate și împingerile toracice pentru bebeluși

La loviturile de spate se recomandă ca, înainte de a le aplica, bebelușul să fie ușor înclinat cu capul în jos, fiind sprijinit de un antebraț al salvatorului și de mâna respectivă (capul bebelușului trebuie ținut cu grijă în această manevră, de obicei de maxilar). Pentru a obține această poziție, salvatorul se poate așeza pe orice scaun împreună cu bebelușul, astfel încât corpul bebelușului (susținut de antebrațul și mâna salvatorului) să fie aplecat de-a lungul coapselor salvatorului. Ca o alternativă la aceasta (în cazul în care bebelușul este prea mare sau orice altă problemă), salvatorul se poate așeza pe un pat sau pe o canapea, sau chiar pe podea (atunci când nu există un scaun în apropiere), sprijinind pe poală corpul bebelușului, pentru a realiza aplecarea cu susul în jos din poală, la dreapta sau la stânga. În cazul în care salvatorul nu se poate așeza, cel puțin ar putea încerca să facă manevra jos, pe o suprafață moale (pentru a reduce o eventuală cădere). În cazul în care opțiunile anterioare nu sunt posibile, dar salvatorul este suficient de îndemânatic, salvatorul poate totuși să îngenuncheze pe un genunchi și să plaseze corpul bebelușului de-a lungul coapsei care este mai înaltă (cu antebrațul în continuare sprijinit între coapsă și bebeluș), astfel încât bebelușul să poată fi înclinat puțin înaintând acea coapsă. Când bebelușul este deja înclinat (folosind oricare dintre sisteme), salvatorul aplică palmele.

În manevra de împingere a pieptului, corpul bebelușului este așezat întins. Apoi salvatorul face compresiile pe osul toracic, apăsând cu doar două degete pe jumătatea sa inferioară (cea mai apropiată de abdomen). Împingerile abdominale nu sunt recomandate la copiii mai mici de 1 an, deoarece pot provoca leziuni hepatice.

Ciclurile de 5 lovituri în spate și 5 compresii toracice se alternează până când obiectul iese din căile respiratorii ale bebelușului sau până când acesta își pierde cunoștința.

Dacă bebelușul își pierde cunoștința, Asociația Americană a Inimii (American Heart Association) recomandă începerea manevrei de resuscitare cardio-respiratorie (CPR), care trebuie adaptată la bebeluși. În această procedură, bebelușul este așezat cu fața în sus pe o suprafață orizontală, cu capul în poziție dreaptă (înclinarea prea mult a capului bebelușului pe spate poate închide accesul la trahee). Apoi trebuie aplicat un ciclu alternativ de 30 de compresii toracice (dar modificat: salvatorul apasă cu doar două degete în partea inferioară a osului toracic), și 2 respirații de salvare (de asemenea modificat: gura salvatorului suflă aer acoperind în același timp gura și nasul bebelușului). Între compresiile toracice și respirațiile de salvare, salvatorul se uită în gură căutând dacă obiectul care obstrucționează a ieșit (din cauza efectului compresiilor) și, dacă este vizibil, încearcă să îl extragă (în principal cu ajutorul unei mături cu degetele). Dacă obiectul este extras, resuscitarea cardio-pulmonară continuă până când se reușește recuperarea respirației copilului sau până la sosirea serviciilor medicale.

Persoane gravide sau prea obezeEdit

Asociația Americană a Inimii recomandă împingerile toracice mai degrabă decât cele abdominale pentru persoanele gravide sau prea obeze care se sufocă. Împunsăturile toracice se efectuează într-un mod similar cu împingerile abdominale, dar cu mâinile plasate pe partea inferioară a pieptului victimei sufocate, în jumătatea inferioară a osului pieptului (sternul), mai degrabă decât peste mijlocul abdomenului, ca în cazul împunsăturilor abdominale tradiționale. Se aplică apoi împingeri puternice spre interior. Ca referință, la femei, zona de presiune a împingerilor în piept (jumătatea inferioară a sternului) ar fi în mod normal mai sus decât nivelul sânilor. Împunsăturile toracice pot fi alternate cu lovituri în spate (back slaps), care se aplică pe spatele victimei atunci când aceasta este foarte aplecată în față.

Persoane cu handicap în scaun cu rotileEdit

Dacă victima sufocării este o persoană cu handicap și folosește un scaun cu rotile, procedura de prim ajutor este destul de asemănătoare decât în cazul celorlalte victime. Diferența constă în încercarea de a aplica tehnicile în mod direct, în timp ce victima este încă așezată pe scaunul cu rotile.

Loviturile de spate (back slaps) pot fi folosite după ce se apleacă în față spatele victimei foarte mult, cât mai mult posibil. Pentru a efectua împingerile abdominale (manevra Heimlich), spatele victimei trebuie să fie și el îndoit, iar salvatorul trebuie să se așeze în spatele scaunului cu rotile. Apoi, salvatorul poate îmbrățișa abdomenul victimei din spate și în sus, aplecându-se peste partea superioară a spătarului scaunului cu rotile. Dacă acest lucru este prea dificil, salvatorul se poate coborî pentru a îmbrățișa abdomenul victimei și spătarul scaunului cu rotile laolaltă. Același lucru poate fi încercat dintr-o parte sau în alt mod. În cele din urmă, salvatorul trebuie să aplice presiuni bruște în interior și în sus asupra abdomenului. Trebuie reținut că, în cazul în care victima nu poate primi împingeri abdominale (este cazul gravidelor sau al persoanelor prea obeze), trebuie folosite în schimb împingeri toracice. Acestea se aplică tot în timp ce victima se află în scaunul cu rotile, dar făcând presiuni bruște spre interior asupra părții inferioare a osului toracic împotriva spătarului scaunului cu rotile și a corpului salvatorului. Dacă există dificultăți în acest sens, se poate încerca aceeași manevră dintr-o parte sau în alt mod.

Datorită dificultăților suplimentare de ajutorare a persoanelor cu dizabilități, este convenabil să se evite plasarea acestora în spații prea înguste și înghesuite la orele de masă. Spațiile deschise oferă un acces mai ușor la ei pentru salvatori.

Prezența unui dispozitiv antiînțepături la îndemână poate fi deosebit de utilă atunci când o persoană cu handicap se află în apropiere.

AutotratamentEdit

Poziția cu capul în jos pentru autotratarea sufocării dacă alte abordări eșuează

Manevra Heimlich (împingeri abdominale) poate fi efectuată sau poate fi autoadministrată. Autoadministrarea acestei manevre presupune poziționarea propriului abdomen deasupra unui scaun, a unei balustrade sau a unui blat și împingerea abdomenului asupra obiectului cu o împingere bruscă, în sus. Aceasta servește drept substitut pentru împingerile efectuate cu mâinile de către o altă persoană. Un studiu a arătat că aceste împingeri abdominale autoadministrate au fost la fel de eficiente ca și cele efectuate de o altă persoană, deși persoanele obeze nu au fost incluse în studiu. Alternativ, mai multe surse de dovezi sugerează că una dintre abordările promițătoare pentru autotratamentul în timpul sufocării ar putea fi aplicarea poziției cu capul în jos (inversă).

Pe de altă parte, utilizarea unui dispozitiv modern anti-strangulare este una dintre cele mai bune și mai realiste opțiuni de autotratament în cazul în care se suferă un episod grav de sufocare.

Tratament avansatEdit

Există multe tratamente medicale avansate pentru a ameliora sufocarea sau obstrucția căilor respiratorii. Acestea includ inspectarea căilor respiratorii cu ajutorul unui laringoscop sau bronhoscop și îndepărtarea obiectului sub vizibilitate directă. Cazurile severe în care există o incapacitate de a îndepărta obiectul pot necesita o cricotirotomie (traheostomie de urgență). Cricotirotomia presupune efectuarea unei incizii în gâtul pacientului și introducerea unui tub în trahee pentru a ocoli căile respiratorii superioare. Procedura este, de obicei, efectuată doar atunci când alte metode au eșuat. În multe cazuri, o traheostomie de urgență poate salva viața unui pacient, dar dacă este efectuată incorect, poate pune capăt vieții pacientului.

.