Context: Focarele de boli transmisibile cauzează milioane de decese în Africa Subsahariană în fiecare an. Cele mai multe dintre bolile care provoacă epidemii în regiune au fost aproape eradicate sau ținute sub control în alte părți ale lumii. În ultimii ani, eforturi considerabile au fost îndreptate către inițiative și strategii de sănătate publică cu un potențial de impact semnificativ în lupta împotriva bolilor infecțioase. În 1998, Biroul regional african al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS/AFRO) a lansat strategia de supraveghere integrată a bolilor și de răspuns (IDSR), care vizează atenuarea impactului bolilor transmisibile, inclusiv al bolilor predispuse la epidemii, prin îmbunătățirea supravegherii, a confirmării de laborator și a intervențiilor de sănătate publică adecvate și oportune. În ultimul deceniu, OMS și partenerii săi au furnizat resurse tehnice și financiare țărilor africane pentru a consolida activitățile de pregătire și răspuns la epidemii (EPR).

Metode: Această analiză a examinat principalele epidemii raportate la OMS/AFRO din 2003 până în 2007. am efectuat o analiză a documentelor și rapoartelor obținute de la OMS/AFRO, de la echipa inter-țări a OMS și de la parteneri și am organizat întâlniri și discuții cu principalele părți interesate pentru a obține experiențele eforturilor locale, regionale și internaționale împotriva acestor epidemii, pentru a evalua lecțiile învățate și pentru a stimula discuțiile cu privire la cursul viitor pentru consolidarea EPR.

Rezultate: Cele mai frecvent raportate focare epidemice în Africa includ: holera, dizenteria, malaria și febrele hemoragice (de exemplu, Ebola, febra din Valea Riftului, febra Crimeea-Congo și febra galbenă). Epidemia ciclică de meningită meningococică care afectează țările de-a lungul “centurii meningitei” (care se întinde în Africa Subsahariană din Senegal și Gambia până în Kenya și Etiopia) reprezintă alte epidemii majore din regiune. Raportarea focarelor de boală către OMS/AFRO s-a îmbunătățit de la lansarea strategiei IDSR în 1998. Deși tendințele epidemice pentru holeră au arătat o scădere a ratei de mortalitate a cazurilor (CFR), sugerând o îmbunătățire a detectării și a calității răspunsului din partea sectorului sanitar, numărul țărilor afectate a crescut. Bolile epidemice majore continuă să apară în majoritatea țărilor din regiune. Printre provocările majore care trebuie depășite se numără: slaba coordonare a EPR, infrastructura slabă de sănătate publică, lipsa de lucrători calificați și aprovizionarea inconsecventă cu produse de diagnosticare, tratament și prevenire.

Concluzii: Pentru a reduce cu succes nivelurile de morbiditate și mortalitate care rezultă din focarele epidemice, sunt necesare investiții urgente și pe termen lung pentru a consolida capacitățile de detectare timpurie și de reacție eficientă și în timp util. Eforturile eficiente de advocacy, colaborare și mobilizare a resurselor care implică oficialii locali din domeniul sănătății, guvernele și comunitatea internațională sunt extrem de necesare pentru a reduce povara grea pe care o reprezintă focarele de boală pentru populația africană.