Acest studiu examinează o idee bine stabilită în discursul egiptologic normativ, conform căreia există în inventarul simbolismului egiptean un simbol distinct și unic numit sed-em-ra (“coadă în gură”) în egipteană, deși astăzi este denumit de obicei prin termenul grecesc ouroboros (“devorator de coadăʼ), fiind imaginea unui șarpe dispus în cerc, cu vârful cozii în gură, și exprimând semnificații specifice precum “timp nesfârșit” și “eternitate”, printre altele. Cu toate acestea, o examinare atentă a surselor iconografice și textuale relevante relevă faptul că acest ouroboros egiptologic este în mare măsură o iluzie, care denaturează înțelegerea materialului egiptean prin importul în acesta a unor idei care aparțin propriu-zis istoriei receptării post-faraonice a icoanei ouroboros, cum ar fi ideea că ouroborosul a fost în primul rând un simbol al anului solar recurent, care își are originea la autorii latini, sau ideea că ouroborosul simbolizează timpul și eternitatea, care este o tradiție nu mai veche decât Renașterea italiană. Cu toate acestea, acest din urmă ouroboros al iconografilor și al cărților de embleme din Renaștere, parte incontestabilă a mediului intelectual în care a apărut din punct de vedere istoric disciplina egiptologie, este cel care i-a determinat pe egiptologii din secolele al XIX-lea și al XX-lea să desemneze fără ezitare ouroborosul ca fiind “șarpele eternității”, o interpretare care nu este susținută de sursele egiptene. O abordare hermeneutică nouă necesită renunțarea la astfel de preconcepții, începând cu respingerea ideii că ouroborosul egiptean este un simbol distinct, cu semnificații specifice atașate. Odată ce termenul “ouroborosʼ este folosit doar într-un sens limitat și pur descriptiv, devine posibilă înțelegerea a ceea ce icoana poate fi menită să exprime în cadrul contextului conceptual și iconografic mai larg în care sunt integrate aparițiile. Această abordare clarifică faptul că icoana nu a fost niciodată un simbol discret în Egipt, ci mai degrabă o posibilă variantă printre iconografii înrudite care ar putea transmite semnificații similare. O reevaluare detaliată a surselor primare relevante arată că icoana este asociată în primul rând cu ideea de incintă protectoare, concepută ca o forță divină care funcționează la mai multe niveluri: cosmic, solar, funebru și individual.

.