Termenul umma este un cuvânt arab. A fost folosit de șaizeci și două de ori în Qur˒an, atât în perioada mecană, cât și în cea medinană. Sensul său cel mai frecvent este acela de grup de oameni sau de comunitate și se referă, de asemenea, la o comunitate religioasă sau la un grup de oameni care urmează îndrumarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, cele mai multe utilizări ale lui umma în Cor˒an nu au legătură cu comunitatea profetului Mahomed.
Conceptul unei comunități de credincioși (umma) a prins contur în timpul vieții Profetului, mai întâi în Mecca, apoi în Medina. În Mecca, micul grup de adepți ai Profetului a împărtășit anumite credințe, valori și practici comune asociate cu noua religie, islamul, și a ajuns treptat să se diferențieze de restul mecanienilor. Familiile meccane au fost divizate; unele au urmat religia tradițională din Mecca (păgânismul), în timp ce altele au urmat noua religie. Afilierea religioasă a devenit mai importantă decât relația de familie sau apartenența tribală. Când Profetul și micul său grup de adepți au fugit din Mecca la Medina, au format, împreună cu musulmanii din Medina, o comunitate distinctă (umma), spre deosebire, de exemplu, de comunitatea evreiască de acolo. Până la moartea Profetului, în 632 e.n., adepții săi, cunoscuți sub numele de “credincioși” sau musulmani, aveau o identitate distinctă. Lupta timpurie a acestei comunități cu nemusulmanii, fie în cadrul rebeliunii arabe generale (632-633) împotriva dominației musulmane de la Medina, fie, după aceea, cu imperiile bizantin și sasanid în războaiele de cucerire, a dus la o viziune mai clară a ceea ce era umma musulmană; și anume, aceasta se baza pe credința într-un singurDumnezeu, în profeția lui Mahomed și într-o fraternitate supranațională.
Deși unii cercetători au încercat să identifice umma cu etnia, înțelegerea ummei în timpul Profetului, și în special în perioada post-profetică, a devenit separată de identitatea etnică, dar a rămas ferm legată de identitatea religioasă a islamului. La începutul islamului, această umma religioasă a coincis cu umma politică: musulmanii s-au unit sub un singur conducător în perioadele Profetului, a califilor Rashidun, a Umayyazilor și a primilor Abbasizi. Cu toate acestea, acest corp politic unit a fost fragmentat de apariția unei serii de comunități politice separate în rândul musulmanilor de la începutul secolului al IX-lea încoace. În ciuda acestui fapt, conceptul de umma ca frăție comună a tuturor musulmanilor, bazată pe cele două idei-cheie de credință comună și egalitate, a rămas un ideal la care musulmanii aspiră în general.
În secolul al XX-lea, naționalismul a devenit o forță importantă în ținuturile musulmane, continuând istoria de fragmentare. În aceeași perioadă, și în ciuda dezbaterilor cu privire la “islamicitatea” sa, modelul statului-națiune a fost adoptat de musulmani, în special după abolirea ultimului califat otoman, dar la acea vreme în mare măsură simbolic, în 1924. Cu toate acestea, există în continuare o neliniște semnificativă în rândul unor musulmani în ceea ce privește loialitatea lor primară: față de statul-națiune sau față de islam, în special atunci când obiectivele celor două nu sunt neapărat în acord. Ceea ce se conturează este o opinie conform căreia statul-națiune este o realitate politică care este aici pentru a rămâne, dar că trebuie făcut un efort pentru a se asigura că statele-națiune musulmane, precum și minoritățile din întreaga lume, sunt aduse mai aproape unele de altele în cadrul ummei religioase. Exemple în acest sens sunt crearea unor instituții supranaționale, cum ar fi Organizația Conferinței Islamice și filialele sale, formate pentru a promova cooperarea politică și economică. Mai important, conceptul și idealul de umma sunt întărite de învățături comune și de instituții religioase precum pelerinajul (hajj), o adunare anuală a musulmanilor la Mecca. Deși acestea pot aduce națiunile musulmane mai aproape una de alta, există și forțe de divizare la lucru, reprezentate de diferențele ideologice, etnice, lingvistice și culturale.
Vezi și˓Ibadat ; Gândirea modernă .
BIBLIOGRAFIE
Ahsan, Abdullah al-. Ummah sau națiune? Identity Crisis inContemporary Muslim Society. Leicester, U.K.: Islamic Foundation, 1992.
Ali, Muhammad Mumtaz. The Concepts of Islamic Ummah &Shariah. Selangor, Malyasia: Pelanduk Publications, 1992.
Black, Antony. The History of Islamic Political Thought: from theProphet to the Present (Istoria gândirii politice islamice: de la profet până în prezent). Edinburgh: Edinburgh University Press, 2001.
Abdullah Saeed
.