Incasii, care venerau foarte mult vicuña, o numeau “regina Anzilor”. În acea perioadă (până în secolul al XVI-lea), existau peste trei milioane de vicuñas în munții din Peru, dar până la jumătatea anilor 1960 au mai rămas doar 5.000: mai întâi conchistadorii, apoi braconierii, au exterminat fără milă animalele pentru a face rost de prețioasa lor lână, aducând specia în pragul extincției. Deși comerțul cu fibre de vigonie a fost interzis la mijlocul anilor 1970 pentru a descuraja braconajul și au fost înființate primele rezervații, adevăratul punct de cotitură a avut loc în 1994, când guvernul peruan a ales un partener internațional căruia să-i încredințeze reintroducerea pe piață a acestui material prețios, care urma să provină numai de la animale tunse de vii și apoi eliberate. Acest partener, aflat în fruntea unui consorțiu, a fost Loro Piana. Datorită, de asemenea, implicării comunităților andine cărora li s-a încredințat sarcina de a proteja animalele în schimbul veniturilor obținute din tundere, vicuña a fost salvată. Din 1994, am continuat să lucrăm la noi proiecte de protejare a acestor animale, de la crearea primei rezervații naturale private din Peru în 2008, la actuala inițiativă de colectare a apei de ploaie, Progetto Acqua, tot în Peru, până la proiectele din Argentina și Bolivia, unde ne procurăm fibre de calitate superlativă de la animale certificate ca fiind tunse legal, contribuind astfel la stoparea braconajului, în numele excelenței durabile.

.