Luna Vandoorne /

“Popularitatea era nestatornică și evazivă, ca și cum ai încerca să prinzi licurici într-un borcan. Fie te nășteai cu ea, fie erai relegat la statutul de floare de perete, în funcție de mecanismele misterioase și neștiute ale universului.” -Melissa de la Cruz, Keys to the Repository

Luna Vandoorne /

Răceala este mistificatoare. Ca adolescent, te străduiești să descifrezi codul. Te adaptezi la schimbările subtile din modă, rămâi la curent cu tendințele muzicale și folosești argoul la modă, dar tot îți scapă în momentele cruciale. Pare să existe ceva fundamental, chiar constituțional, în a fi cool. Ori o ai, se pare, ori nu o ai.

Dar nici să o ai nu este în întregime simplu. Esențială pentru viziunea noastră asupra coolness-ului este experiența de love-hate, pentru că, în același timp în care îi admirăm pe copiii cool, le recunoaștem paradoxurile – frumoși și snobi, ireverențioși și nepoliticoși – dar cei mai cool copii nu sunt niciodată prea snobi sau prea nepoliticoși. Ei par să știe exact cât de tare ar trebui să pună piciorul pe accelerație.

De ce admirăm coolness-ul

Cercetătorii au încercat să deslușească paradoxurile inerente coolness-ului și s-au concentrat în special asupra importanței pentru acesta de a încălca sau de a se distanța de anumite norme dispensabile. Potrivit autorului unui studiu despre copiii cool din Japonia: “Cool are o logică culturală fragilă. Este un cod rezidual care s-a transformat într-un cod emergent. Stilul său performativ se bazează pe și derivă simultan din simbolurile atât ale dezafilierii, cât și ale asocierii.” (Maher, 2005)

Să fii cool, deci, înseamnă să încalci regulile, dar numai atât. Potrivit unui cercetător, “Modul în care oamenii și lucrurile sunt cool este dacă par autonomi – ei fac ceea ce vor să facă pentru a, indiferent de ceea ce cred ceilalți oameni. Dar într-un mod care este adecvat, considerat valoros sau eficient; este diferit, fără a fi dăunător sau mai rău”. (Warren, 2014)

Într-un sens, coolness-ul oglindește autoactualizarea. Autoactualizatorii sunt oameni (deși rareori adolescenți) care gândesc pentru ei înșiși. Ei nu se conformează pentru a se integra. Ei au evoluat dincolo de nevoile de bază către nevoile de ordin superior. În loc să prețuiască lucruri precum apartenența, ei au ajuns să prețuiască principii mai înalte precum autosuficiența, frumusețea și dreptatea.

Maslow îi descrie pe cei care se auto-realizează ca fiind autonomi, distanțându-se de cultura și mediul lor în moduri importante. Ei ar putea încălca sau respinge regulile care nu au sens. Ei ar putea fi detașați sau asociali uneori. Ei “nu sunt dependenți pentru principalele lor satisfacții de lumea reală, de alți oameni sau de cultură sau de mijloace de realizare, sau, în general, de satisfacții extrinseci. Mai degrabă depind, pentru propria lor dezvoltare și creștere continuă, de propriile potențialități și resurse latente”. (Maslow, 1973, 188)

Siguranța de sine a copiilor cool seamănă cu autoactualizarea. Aceasta este, probabil, o mare parte din motivul pentru care îi admirăm într-o asemenea măsură.

Unde greșesc copiii cool

Cu toate acestea, noi cercetări ne amintesc că, deși coolness-ul poate imita autoactualizarea, este de fapt ceva diferit. Adolescenții cool sunt cool, în parte, pentru că par mai mari. Ei fac referire la o stare de a fi care este cu ani înaintea colegilor lor. Dar această maturitate este superficială. În loc să fie de fapt cu ani mai evoluați decât colegii lor, “copiii cool” ar putea fi de fapt în urma lor în anumite moduri cruciale.

Rezultatele negative pentru copiii cândva cool susțin această idee. Un studiu longitudinal a urmărit 184 de copii de 13 ani, urmărindu-i la vârstele de 14 și 15 ani, și din nou la vârstele de la 21 la 23 de ani. Acesta a constatat că, în calitate de tineri adulți, copiii cândva recunoscuți ca fiind “cool” au avut mai multe dificultăți în relațiile de prietenie și romantice, au prezentat un risc mai mare de abuz de alcool și droguri și s-au angajat în comportamente infracționale mai grave decât colegii lor “uncool”. Ei păreau, de asemenea, mai imaturi, dând adesea vina pe alții pentru problemele de relații și despărțiri, fără a-și asuma responsabilitatea pentru propriul rol (Allen, Schad, Oudekerk & Chango, 2014).

Cum sugerează Maher, “coolness” pare să aibă o calitate superficială. Este o performanță experimentată la o anumită distanță de orice realitate internă coerentă. Realizarea de sine, pe de altă parte, este un loc la care ajungi prin lupta cu apartenența, stima de sine și intimitatea într-un mod autentic.

Cu alte cuvinte, coolness-ul este ca un joc pe care se pare că l-ai câștigat (după ce ai sărit peste multe etape dezordonate de dezvoltare), dar pe care, în cele din urmă, îl vei pierde (apărând la vârsta adultă fără abilitățile de adaptare pe care le-ai fi dobândit dacă ai fi trecut cu adevărat prin acele etape incomode de dezvoltare).

Ar putea fi îmbucurător (pentru unii dintre noi) să știi că unii dintre copiii pe care i-ai admirat cel mai mult în liceu nu au ajuns la fel de bine ca tine și să realizezi că anii în care te-ai luptat cu apartenența și stima de sine au fost esențiali din punct de vedere al dezvoltării. Un copil de 13 ani care pare să fi înțeles totul este demn de suspiciune. După cum susține Maslow, realizarea de sine nu poate fi ca și cum ai lua o “scară rulantă spre vârful Muntelui Everest” (Maslow, 1963). Ea vine prin explorarea de sine, prin petrecerea unui timp în sălbăticie, nu doar în centrul orașului.

• Allen J.P., Schad M.M., Oudekerk B., & Chango J. (2014). Ce s-a întâmplat vreodată cu copiii “cool”? Sechelele pe termen lung ale comportamentului pseudomaturat al adolescenților timpurii. Dezvoltarea copilului PMID: 24919537.
• Maher, J.C. (2005), Metroetnicitatea, limbajul și principiul de cool, Jurnalul internațional de sociologie a limbajului. Volume 2005, Issue 175-176, 83-102.
• Maslow, A. (1963), letter to Rabbi Zalman Schachter, October 24 (Maslow Papers, Box M 449.7, LSD (drugs) folder, Archives of the History of American Psychology, Center for the History of Psychology, University of Akron).
• Maslow, A. (1973), Self-actualizing people: Un studiu al sănătății psihologice (1950), On Dominance, Self-Esteem, and Self-Actualization, Ed. Richard Lowry, Monterrey, CA: Thomson Brooks/ Cole.
• Warren, C. (2014), citat în Being cool means breaking the rules but only so much, ScienceBlog, 7 iulie, accesat la http://scienceblog.com/73167/cool-means-breaking-rules-much/
• Warren, C. & Campbell, M.C. (2014), What makes this cool? How autonomy influences perceived coolness, Journal of Consumer Research, 41 August, DOI: 10.1086/676680.

.