Relația dintre Hamlet și Ofelia este foarte complicată, iar mulți critici s-au întrebat dacă Hamlet a iubit-o cu adevărat pe Ofelia. Hamlet a iubit-o cu adevărat înainte de moartea tatălui său, iar acest lucru este demonstrat de scrisorile de dragoste pe care le au de dinainte.
Cu toate acestea, după moartea tatălui lui Hamlet, el dezvoltă probleme de încredere și resentimente, în special față de femei, după recăsătoria grăbită a mamei sale cu Claudius și respingerea Ofeliei față de Hamlet, ceea ce duce la misoginismul său și duce mai departe la lipsa lui de iubire față de Ofelia, arătată mai târziu în scene precum scena “mănăstirii de călugărițe” și modul în care începe să o folosească în complotul său de răzbunare.
Cu toate acestea, după misoginismul său nou dezvoltat, el își confirmă mai târziu dragostea față de Ofelia după moartea acesteia, dar, deși pretinde că încă o iubește, sunt doar cuvinte pe care nu le-a pus în practică, la fel ca și inacțiunea sa față de răzbunarea pentru tatăl său. Prin urmare, defectul fatal al lui Hamlet, acela de a nu acționa, afectează chiar și relația sa cu Ofelia.
Shakespeare arată relația dintre Hamlet și Ofelia înainte de moartea tatălui lui Hamlet. El se folosește de provocarea Ofeliei la adresa lui Laertes și a tatălui ei, Polonius, pentru a arăta relația de dragoste stringentă pe care ea o împărtășise cu Hamlet înainte de moartea bătrânului Hamlet.
Ea îl provoacă pe Laertes spunând: “Nu-mi arăta, așa cum fac unii pastori lipsiți de grație, calea abruptă și spinoasă spre cer… și nu-și recunoaște propria răscumpărare”. Ofelia își provoacă aici fratele și îi spune să nu fie ipocrit, sugerând astfel că Laertes nu-și urmează propriul sfat.
Aceasta pentru publicul elisabetan ar părea normal, deoarece comportamentele masculine în dragoste și relații erau adesea ignorate, totuși, acțiunile femeilor, cum ar fi cele ale Ofeliei, erau în centrul atenției și se presupunea că ele ar trebui să primească sfaturi cu privire la chestiuni ca acestea.
Răspunsul Ofeliei către Laertes aici implică faptul că ea își apără relația cu Hamlet, arătând astfel legătura ei puternică cu el și dragostea ei pentru el. Mai mult decât atât, ea contestă și afirmațiile pe care tatăl ei le spune despre dragostea lui Hamlet pentru ea.
Ea îi răspunde lui Polonius cu “Domnul meu, el m-a implorat cu dragoste într-un mod onorabil”. Acest lucru sugerează că Hamlet și Ofelia au avut o relație sănătoasă înainte, așa cum sugerează cuvântul “onorabil”. Mai mult, faptul că Shakespeare o face pe Ofelia să încerce să își apere relația cu Hamlet arată și mai mult puterea legăturii și a iubirii lor înainte de moartea bătrânului Hamlet.
În plus, când Polonius citește o scrisoare de dragoste scrisă de Hamlet către Ofelia în fața lui Gertrude și Claudius, scrisoarea arată dragostea autentică a lui Hamlet pentru Ofelia anterior. Scrisoarea îi spune Ofeliei “să nu se îndoiască niciodată că o iubesc”. Aici, Hamlet îi cere Ofeliei să nu se îndoiască niciodată de dragostea lui, ceea ce arată cât de mult o iubește, ceea ce, de asemenea, pune sub semnul întrebării îndoiala Ofeliei cu privire la dragostea lui, mai târziu, când Hamlet își manifestă o “dispoziție de nebunie”.
Nu continuă să aibă încredere în dragostea lui, iar respingerea ei îi sporește resentimentele și misoginismul, ceea ce duce la lipsa lui de dragoste pentru ea mai târziu și la folosirea ei doar pentru complotul său împotriva lui Claudius. Acest lucru dovedește dragostea sa autentică pentru Ofelia înainte de moartea bătrânului Hamlet și modul în care aceasta a fost afectată mai târziu de resentimentele și neîncrederea sa sporită față de femei.
Mai mult, Shakespeare arată relația și dragostea dintre Hamlet și Ofelia înainte de moartea bătrânului Hamlet în scena “mănăstirii”. Ofelia îi aduce lui Hamlet toate scrisorile de dragoste anterioare pe care le-au împărțit; “My Lord, am amintiri de la tine”. Ea le numește “cuvinte compuse cu o suflare atât de dulce”, făcând aluzie la natura romantică a scrisorilor, implicând astfel o dragoste autentică în relația lor.
Opinia ei despre limbajul acelor scrisori este de limbaj “dulce” contrastând cu părerea tatălui ei despre scrisori ca fiind “josnice”. Acest lucru arată și mai mult relația de iubire pe care o aveau atât Hamlet cât și Ofelia. Dar apoi Ofelia spune: “parfumul lor s-a pierdut”, metafora de aici reflectă pierderea iubirii și a încrederii în relația lor acum, după moartea bătrânului Hamlet.
Acest lucru este arătat mai târziu în scenă când Hamlet o atacă pe Ofelia spunându-i “du-te la o mănăstire de maici” și repetă de cinci ori spunând: “la o mănăstire de maici du-te”. Aici Hamlet îi spune să îl părăsească și să se ducă la o “mănăstire de călugărițe”, care are un dublu sens, acela de loc religios în care ea va fi castă și nu va avea copii, implicând astfel faptul că el nu vrea ca ea să-și răspândească păcatele asupra copiilor ei, el nevrând ca ea să aibă copii.
Și mai înseamnă și un bordel, numind-o astfel pe Ofelia o curvă și lipsind-o de respect. Folosirea jocului de cuvinte aici sugerează sursa mâniei sale care acuză întreaga lume că este plină de creaturi păcătoase și degradate. Aici, Hamlet și-a pierdut complet încrederea în femei și, așa cum sugerează criticul Rebecca Smith: “El atacă ceea ce el percepe ca fiind scurtimea iubirii femeilor, desfrâul femeilor și capacitatea lor de a face “monștri” din bărbați”.
Acest lucru este adevărat deoarece el își pierduse complet încrederea în femei după ce mama sa s-a recăsătorit rapid cu Claudius și după ce a acuzat continuu acțiunile incestuoase ale mamei sale și ajunge la concluzia că “fragilitatea, numele tău este femeie”. Cuvântul “fragilitate” sugerează că Hamlet crede că femeile sunt slabe și astfel le depreciază și își arată ura față de ele.
În aceeași scenă o atacă și pe Ofelia spunând: “căci oamenii înțelepți știu destul de bine ce monștri faci din ele”. Aceasta este o aluzie la ideea că bărbaților pe care soțiile lor îi înșelau le creșteau coarne sugerând astfel că toate femeile sunt infidele și își transformă soții în monștri. Acesta este motivul pentru care îi ordonă Ofeliei să meargă la o “mănăstire de călugărițe”, deoarece nu are încredere în femei după acțiunile mamei sale și, de asemenea, pentru că este posibil să știe că Ofelia este folosită ca momeală pentru ca Claudius și Polonius să tragă cu urechea la el.
Aceasta îi amintește de trădarea mamei sale, în consecință, îi crește resentimentul față de ea și slăbește relația lor de iubire cândva puternică.
După concluzia nou descoperită de Hamlet despre femei și despre cum acestea nu sunt demne de încredere, Hamlet începe să o folosească pe Ofelia în complotul său împotriva lui Claudius și dragostea lui pentru ea este uitată. Hamlet o acuză pe Ofelia de înșelăciune spunând: “Am auzit și eu de picturile tale, destul de bine.
Dumnezeu v-a dat un chip și voi vă faceți altul”. Shakespeare folosește lipsa de autenticitate a vopsirii feței cu machiaj ca o analogie pentru înșelăciunea femeilor, astfel Hamlet compară aici dragostea ei pentru el ca fiind ceva fals. Hamlet își mută aici critica specifică la adresa Ofeliei pentru a ataca femeile în general, deoarece o critică a machiajului era un element standard al misoginiei în Anglia elisabetană.
Această analogie arată și mai mult neîncrederea lui Hamlet în femei acum, după respingerea Ofeliei și trădarea mamei sale, ceea ce duce la lipsa lui de dragoste față de Ofelia și la folosirea ei pentru binele său. În mai multe rânduri, Hamlet își pune în scenă actul de nebunie în fața Ofeliei, știind că aceasta îi va raporta acțiunile sale tatălui ei. În timp ce o disprețuiește și îi spune că “a iubit odată” și că nu mai iubește, el o întreabă “unde este tatăl tău?”, la care ea îi răspunde că este acasă.
Este clar că Hamlet nu o crede și știe că Polonius trage cu urechea la conversația lor și spune: “Să i se închidă ușile, ca să nu facă pe prostul decât în casa lui”.
Acest lucru confirmă faptul că Hamlet este conștient că este spionat și o mare parte din furia din această scenă față de Ofelia provine din faptul că a înțeles că Polonius îi spionează, prin urmare se simte trădat încă o dată de o femeie, iar de data aceasta Ofelia îl face să-și piardă sentimentele de afecțiune față de ea.
După moartea Ofeliei în scena groparului, Hamlet își reconfirmă dragostea pentru Ofelia afirmând că a iubit-o dintotdeauna și spune după ce află că a murit că “Patruzeci de mii de frați, nu ar putea, cu toată cantitatea lor de iubire, să alcătuiască suma mea”.
Această hiperbolă confirmă dragostea autentică a lui Hamlet pentru Ofelia, însă, de asemenea, o face mai puțin credibilă din cauza cât de mult o exagerează, mai ales după ce publicul a văzut cum o tratase și o evitase.
Cu toate acestea, acest lucru ar putea dovedi ideea că Hamlet a iubit-o cu adevărat pe Ofelia înainte ca tot resentimentul său față de femei să crească ducând astfel la pierderea viziunii sale asupra iubirii, iar faptul că o vede pe Ofelia moartă îi readuce acum sentimentul trecut de iubire, declanșând astfel reacția sa hiperbolică.
Modul în care reacționează față de moartea sa o face să pară o prefăcătorie pe care a pus-o în scenă, deoarece el nu a dat niciodată semne de iubire față de Ofelia în timpul piesei, decât în trecut, înainte de momentul piesei. După cum spune Spaeth, “Ofelia nu ocupă gândurile lui Hamlet în solilocviile sale”, arătând astfel lipsa lui de dragoste față de ea.
Nu se gândește la ea din punct de vedere romantic și nici nu acționează în urma iubirii sale, ci în schimb o respinge și o abuzează emoțional. El o lipsește de respect în scena “Capcana de șoareci” prin folosirea unor termeni depreciativi și vulgari la adresa ei și acest lucru se întâmplă și în scena “mănăstirii de maici”.
Deci, deși el pretinde că o iubește după moartea ei și chiar dacă acest lucru ar fi adevărat și și-a amintit de dragostea lui pentru ea anterior, ceea ce spune sunt doar cuvinte pe care nu a reușit să le pună în practică la fel ca și inacțiunea lui față de răzbunare.
Aici, defectul fatal al lui Hamlet a afectat chiar și relația sa de dragoste cu Ofelia, deoarece nu reușește să acționeze asupra iubirii sale pentru ea. Prin urmare, acest lucru arată că Hamlet a iubit-o înainte de moartea bătrânului Hamlet, dar și-a pierdut dragostea după neîncrederea sa față de femei și, de asemenea, nu reușește să acționeze asupra iubirii sale față de ea.
În general, Shakespeare prezintă relația dintre Hamlet și Ofelia într-un mod foarte complicat, permițând cititorilor să se întrebe dacă fiecare dintre ei l-a iubit cu adevărat pe celălalt.
După cum am văzut, amândoi par să se fi iubit cu adevărat înainte de moartea bătrânului Hamlet, dar după această etapă, Hamlet își pierde afecțiunea față de ea din cauza neîncrederii sale față de femei, care a fost cauzată de recăsătoria grăbită a mamei sale, precum și de respingerea Ofeliei față de Hamlet și de trădarea ei față de el, permițându-i tatălui ei să îi spioneze.
În plus, defectul fatal al lui Hamlet, acela al inacțiunii, afectează și el relația lor, făcându-l să nu reușească să acționeze conform iubirii sale pentru ea.
Ajută-ne să-i reparăm zâmbetul cu vechile tale eseuri, durează doar câteva secunde!
Cercetam eseuri, laboratoare și teme anterioare pe care le-ai rezolvat cu brio!
Le vom revizui și le vom posta pe site-ul nostru.
Încasările din publicitate sunt folosite pentru a sprijini copiii din țările în curs de dezvoltare.
-Ajutăm la plata operațiilor de reparare a despicăturilor palatine prin Operation Smile și Smile Train.