1) Nu toate femeile au primit dreptul de vot în 1918

În ciuda centenarului sărbătorit pe bună dreptate în acest an, legislația adoptată în 1918 nu a dat dreptul de vot tuturor femeilor.

Puteau să se îndrepte spre urne doar cele care aveau peste 30 de ani și erau proprietari de case.

În timp ce acest lucru a extins dreptul de vot la aproximativ 8,4 milioane de femei, a exclus multe dintre cele din clasa muncitoare.

Sufragiul deplin pentru toate femeile cu vârsta de peste 21 de ani a fost acordat abia un deceniu mai târziu, la 2 iulie 1928, prin cea de-a doua lege privind reprezentarea poporului.

2) Sufragiul pentru femei ar fi putut avea loc mult mai devreme

În 1910, The Conciliation Bill (Legea Concilierii) aproape că a acordat votul femeilor cu opt ani mai devreme.

Dacă ar fi fost adoptată, ar fi făcut exact ceea ce a făcut Representation of the People Act în 1918.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că a obținut suficiente voturi pentru a trece de prima lectură, prim-ministrul de atunci Herbert Henry Asquith a eliminat proiectul de lege înainte de a doua lectură, susținând că nu mai era timp parlamentar în sesiunea curentă.

Răspunsul a fost, după cum probabil puteți înțelege, urât.

Sute de sufragete au descins în parlament pentru a protesta față de această acțiune, 119 dintre ele fiind arestate.

3) Domnul Selfridge a fost un aliat

Dornic să își comercializeze magazinul său încă iconic către femei, Henry Gordon Selfridge a sprijinit mișcarea pentru sufragiu făcând publicitate în publicațiile conduse de activiste și arborând steagul Uniunii Sociale și Politice a Femeilor (WSPU) deasupra magazinului său.

Se pare că a refuzat chiar să depună plângere împotriva unei tinere care a spart una dintre faimoasele vitrine ale magazinului, ca semn al sprijinului său pentru mișcare.

4) Și bărbații au jucat un rol cheie

În ciuda faptului că cele mai faimoase fețe ale mișcării sufragetelor au fost femeile, au existat mai mulți bărbați care au luptat alături de ele pentru a asigura dreptul de vot al femeilor.

Printre aceștia se numără parlamentarii Keir Hardie și George Lansbury, care au fost amândoi susținători vocali ai mișcării pentru sufragiu.

Domnul Hardie a ridicat în mod regulat problema în Camera Comunelor și a participat la evenimentele WSPU.

Domnul Lansbury chiar a demisionat din scaunul său pentru a putea participa la o alegere parțială pe tema votului. În 1913, dedicarea sa a mers și mai departe și a fost încarcerat după ce a ținut un discurs la un miting al WSPU în sprijinul campaniei lor de atacuri incendiare.

5) WSPU a fost mai populară decât laburiștii

În ciuda faptului că Partidul Laburist este încă unul dintre cele mai mari partide politice până în ziua de azi, a existat o vreme când donațiile lor au rămas în urma WSPU – poate un semn al cât de populară era mișcarea pentru sufragiu în rândul publicului larg?

În 1908, subscripțiile și donațiile Partidului Laburist erau de aproximativ 10.000 de lire sterline, în timp ce în 1909 WSPU avea un venit anual în creștere de peste 21.000 de lire sterline.

6) Sufratele erau antrenate în Jiu Jitsu

După cum arată nenumărate fotografii și relatări istorice, sufragetele nu se temeau să devină violente.

Pentru a se proteja în timpul protestelor și a brutalității poliției, multe dintre ele au fost antrenate în Jiu Jitsu – o artă marțială japoneză.

Gărzile de corp feminine numite, care au fost antrenate în lupta specială, înconjurau figurile de rang înalt, cum ar fi Pankhursts, și le apărau împotriva poliției.

7) Mișcarea le-a asigurat și bărbaților drepturi mai mari

Înainte de Representation of the People Act 1918, nu toți bărbații puteau vota. Bărbaților din clasa muncitoare care nu dețineau proprietăți li s-a refuzat dreptul de a vota – până când Sufragetele au făcut scandal.

După ce legea din 1918 a fost consfințită în lege, dreptul de vot a fost extins la încă 5,6 milioane de bărbați.

8) Votul deplin a fost adoptat cu 18 zile prea târziu

Emmeline Pankhurst, liderul Uniunii Sociale și Politice a Femeilor, care și-a dedicat cea mai mare parte a vieții sale campaniei pentru sufragiu, a murit cu 18 zile înainte de a i se acorda drepturi de vot egale și depline.

A murit la vârsta de 69 de ani, la 14 iunie 1928, cu doar câteva săptămâni înainte ca Legea Reprezentării Poporului (Representation of the People Act) a guvernului conservator (1928) să extindă votul la toate femeile cu vârsta de peste 21 de ani.

.