Tehnologia de fracturare hidraulică (fracturare) a permis producătorilor de petrol și gaze să exploateze rezervele din formațiunile de șisturi din întreaga Americă de Nord. Petrolul care iese din șisturi este denumit petrol de șisturi sau petrol etanș.

Cu toate acestea, șisturile bituminoase sunt diferite de petrolul de șisturi prin faptul că șisturile bituminoase sunt, în esență, roci care conțin un compus numit kerogen, care este folosit pentru a produce petrol. În acest articol, vom analiza diferența dintre aceste surse de energie care sună similar.

Înțelegerea modului în care diferă uleiul de șisturi și șisturile bituminoase

Petrolul lichid – numit țiței – este format din resturi de plante și animale, care au fost supuse presiunii și căldurii timp de milioane de ani. Există etape în procesul de transformare, de-a lungul anilor, din materie organică în petrol brut. Kerogenul este una dintre aceste etape.

Șisturi bituminoase

Șisturile bituminoase sunt, în esență, roci care conțin bucăți solide de kerogen, un precursor al petrolului. Tot petrolul provine din materie organică care este supusă la căldură și presiune intense până când se descompune în hidrocarburi. În cazul kerogenului din șisturile bituminoase, nu a existat suficientă căldură pentru a termina treaba – dar acest lucru, desigur, poate fi remediat.

Au fost dezvoltate două metode pentru a extrage produse petroliere din șisturile bituminoase. Una este de a-l extrage ca pe o rocă și apoi de a-l încălzi în mediul cu conținut scăzut de oxigen necesar pentru a transforma kerogenul în petrol și gaz. Cealaltă metodă este de a încălzi petrolul in situ, o expresie latină care înseamnă “la fața locului”, aplicând căldură la formațiune și apoi pompând petrolul rezultat. Diferența majoră dintre aceste metode este că prima necesită mai multă căldură decât cea de-a doua.

Există și alte avantaje suplimentare ale metodei in situ, deoarece gazul produs poate fi reciclat înapoi pentru a produce mai multă căldură, iar produsul final este de o calitate mai bună și sunt necesare mult mai puține exploatări miniere și concasări.Acestea fiind spuse, ambele metode au ca rezultat un produs care costă mai mult pe baril decât produsele petroliere convenționale.

Petrolul de șist

În contrast cu șisturile bituminoase, petrolul de șist se referă la hidrocarburile care sunt prinse în formațiuni de roci de șisturi. Uleiul de șist este mai aproape de un produs finit decât șisturile bituminoase, dar este încă un proces implicat care implică forarea și fracturarea.

Fracturarea este un proces pe care companiile petroliere îl folosesc pentru a fora în straturile de șisturi și pentru a deschide formațiunile de rocă astfel încât petrolul să poată fi extras. Roca nu este foarte poroasă, ceea ce înseamnă că petrolul și gazele nu pot curge în conducte la fel de ușor ca în cazul puțurilor tradiționale.

În schimb, petrolul este accesat prin forarea orizontală a zăcământului și apoi prin fracturare pentru a deschide roca și a permite petrolului să curgă. Fracking-ul folosește un amestec de apă sub presiune ridicată care este injectat în straturile de șisturi pentru a elibera petrolul. Fracking-ul este realizat de mai multe companii, inclusiv Halliburton Company (HAL) și Marathon Oil Corp. (MRO).

The Bottom Line

Chiar dacă vorbim de petrol de șist sau de șisturi bituminoase, există un numitor comun: ambele costă mai mult pe baril pentru extracție decât depozitele de petrol mai convenționale. Acest lucru înseamnă că ambele sunt pradă forțelor pieței. Șisturile bituminoase, în special, deși reprezintă potențial o sursă enormă de petrol, sunt încă în lucru în ceea ce privește reducerea costurilor de producție suficient de mult pentru a concura.

Pe de altă parte, petrolul de șist, pe de altă parte, a demonstrat o anumită rezistență într-un astfel de mediu de preț, deoarece unele zăcăminte sunt încă extrase cu speranța de a obține un profit la prețurile pieței din 2019.

.