Un radiotrasor PET (cunoscut și ca trasor PET) este un radiofarmaceutic emițător de pozitroni utilizat în tomografia prin emisie de pozitroni (PET). Fiecare trasor este alcătuit dintr-un izotop emițător de pozitroni (marcaj radioactiv) legat de un ligand organic (agent de direcționare). Componenta ligandă a fiecărui trasor interacționează cu o țintă proteică, ceea ce duce la o distribuție caracteristică a trasorului în toate țesuturile. Radiofarmaceuticul PET ideal ar trebui să interacționeze doar cu ținta proteică și să nu dea fenomene de acumulare 2.
De exemplu, preeminentul radiotrasor PET fluorodeoxiglucoză (FDG) este alcătuit dintr-un izotop de fluor-18 legat de 2-deoxi-2-glucoză, un analog al glucozei. Ligandul 2-deoxi-2-glucoză este un substrat pentru enzimele hexokinază/glucokinază implicate în metabolismul timpuriu al carbohidraților; astfel, FDG este legat chimic de activitatea metabolică celulară 1. Acesta servește ca agent de urmărire deosebit de bun deoarece tinde să rămână “prins” în interiorul celulelor metabolic active datorită absenței grupului hidroxid (“deoxy-“).
Există o listă tot mai mare de compuși chimici care sunt utilizați pentru imagistica PET. O listă a compușilor utilizați în mod obișnuit, cu izotopul lor radioactiv în paranteze, include:
- acetat (C-11)
- colină (C-11)
- fludeoxiglucoză (F-18)
- fluorură de sodiu (F-18)
- fluorură de sodiu (F-18)
- fluoro-etil-spiperonă (F-18)
- metionină (C-11)
- antigenul membranar specific prostatei (PSMA) (Ga-68)
- DOTATOC, DOTANOC, DOTATAT (Ga-68)
- florbetaben, florbetapir (F-18)
- clorură de rubidiu (Rb-82)
- amoniac (N-13)
- FDDNP (F-18)
- apă marcată cu oxigen-15
Sinteza trasorilor PET începe în ciclotroni cu formarea unor molecule mici numite precursori. De exemplu, izotopul carbon-11 poate fi produs atât sub formă de dioxid de carbon (C-11 CO2), cât și sub formă de metan (C-11 CH4) 3, respectiv forma chimică cea mai oxidată și cea mai redusă.
Istorie și etimologie
Teoria “trasorilor radioactivi” stă la baza imagisticii din medicina nucleară. George Charles de Hevesy (1885-1966), un chimist maghiar, este considerat primul om de știință care a identificat această teorie 4.
.